Acești patruzeci de mucenici din Africa au trecut la Domnul în timpul domniei împăratului Deciu, pentru că au refuzat să lepede credința în Hristos aducând jertfe idolilor. Guvernatorul provinciei, Fortunian, a poruncit ca treizeci și șase dintre ei să fie omorâți prin tăierea capului.
Sfinții Mucenici Terentie, African, Maxim și Pompie, însă, au fost aruncați în închisoare fiind legați în lanțuri. Aici s-a arătat un înger al Domnului, i-a eliberat din lanțuri și i-a ospătat pe mucenici. Ei au fost scoși afară și torturați, apoi iar aruncați în temniță.
Guvernatorul a poruncit ca în locul unde erau ținuți aceștia să fie aruncați șerpi veninoși și scorpioni, pentru ca mucenicii să moară în chinuri. Dar necuvântătoarele nu s-au atins de ei.
Guvernatorul văzând că nu reușește să-i ucidă pe cei patru mucenici, a poruncit, în cele din urmă, omorârea lor prin decapitare. Fiind aduși la locul execuției, ei au cântat în psalmi aducând laude lui Dumnezeu.
Smerenia
La început, când omul vine să lucreze pentru Domnul, Domnul dă sufletului harul Său și o râvnă puternică pentru bine, și totul pentru el este atunci ușor și plăcut; iar când sufletul vede în el aceasta, atunci, în lipsa lui de experiență, își spune: „Voi avea toată viața această râvnă”. Și prin aceasta se înalță mai presus de cei ce trăiesc în nepăsare și începe să-i judece; și așa pierde harul care l-a ajutat să împlinească poruncile lui Dumnezeu. Și sufletul nu înțelege cum s-a întâmplat aceasta – totul mergea atât de bine, dar acum totul e atât de chinuitor și nu mai vrea să se roage.
Astfel, tot războiul se duce pentru smerenie. Mândria a pricinuit căderea vrăjmașilor și ei ne-au tras în adânc și pe noi. Vrăjmașii ne laudă, și dacă sufletul primește lauda, harul se retrage de la el până ce se pocăiește. Astfel, toată viața învață sufletul smerenia lui Hristos și, până ce nu va avea smerenia, va fi întotdeauna chinuit de gânduri rele. Dar sufletul smerit găsește odihna și pacea de care vorbește Domnul [În 14, 27].
Postul și înfrânarea, privegherea și liniștirea [isihia] și celelalte nevoințe ne ajută, dar puterea de căpetenie stă în smerenie. Maria Egipteanca și-a uscat trupul prin post într-un singur an, pentru că nu avea nimic de mâncare, dar cu gândurile a trebuit să lupte timp de șaptesprezece ani.
Smerenia nu se învață dintr-o dată. De aceea a zis Domnul: „învățați de la Mine smerenia și blândețea” [Mt 11,29]. Ca să înveți ai nevoie de timp. Unii au îmbătrânit în nevoințe și totuși n-au învățat smerenia și nu pot înțelege de ce nu le merge bine, de ce n-au pace și sufletul lor e mâhnit și abătut. (Sf. Siluan Athonitul).
Preot Olivian SANDU
