Lacul legendar din Munţii Buzăului

0

Lacul, format la peste 1.400 de metri altitudine, se află într-o zonă puţin cunoscută de turişti, cu peisaje sălbatice.

 

Undeva, în inima Munţilor Siriu, cerul se oglindeşte într-un lac legendar. De ochiul de apă ascuns privirilor curioşilor se leagă poveşti despre care oamenii locurilor spun că au un sâmbure de adevăr.

Lacul Vulturilor sau „Lacul fără fund” se găseşte pe partea estică a versantului Mălâia, la altitudinea de 1.420 metri, în Munţii Siriului. Este un lac periglaciar, aflat pe suprafaţa comunei Chiojdu, judeţul Buzău.

Drumul din Chiojdu până la „Lacul Vulturilor” are 27 de kilometri. Îl puteţi parcurge pe jos, în şase ore sau, cu o maşină de teren puternică, în aproape trei ore. Drumul este accidentat şi pune la grea încercare maşinile. De asemenea trebuie să fiţi atent la marcaje, pentru că puteţi oricând pierde drumul, prea puţin umblat. Către creste copacii se răresc şi se arată privirii culmile dezgolite în toată splendoarea lor. Drumul trece prin Poarta Vânturilor, locul unde se întâlnesc curenţii de aer puternici de pe toate crestele.

De lângă lac puteţi admira vulturii şi caprele negre, iar crestele oferă un peisaj sălbatic de neuitat. De peste trei decenii, ghidul turiştilor care se încumetă să urce pe Mălâia este pădurarul de la cantonul de lângă lac.  Teodor Cârdei le spune călătorilor totul despre luciul de apă misterios. „A venit un neamţ la vânătoare şi i-am zis că îmi pare rău că drumul este aşa de prost. Ştiţi ce mi-a spus? Că atunci când o să avem drumuri bune, nu o să mai avem capre negre”, a spus pădurarul.

Turiştii vin aici să se bucure de liniştea locului şi de frumuseţea munţilor sălbatici. În imediata vecinătate a „Lacului Vulturilor” se află singura zonă unde pot fi întâlnite caprele negre, protejate de lege, acestea fiind pe cale de dispariţie.

Din cauza diferenţelor notabile de temperatura din zonă, pe timp de iarnă, traseele turistice în această zonă sunt greu accesibile din cauza troienelor şi zăpezilor parcă nesfârşite.

 

Lacul Vulturilor, un loc legendar  

 

Cele două nume ale acestui lac provin din două legende. Denumirea de „Lacul Vulturilor” îi revine datorită marelui scriitor Alexandru Vlahuţă şi a însemnărilor sale făcute în opera sa, „România Pitorească”. Alexandru Vlahuţă spune că acesta ar fi fost sălaşul de primăvară al vulturilor, ei având obiceiul să îşi înveţe puii să zboare în această regiune: „vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor”.

Superba legendă a dat numele lacului, devenind, datorită lui Vlahuţă, cunoscut în toată ţara sub numele de „Lacul Vulturilor”.

Al doilea nume, cel popular, şi anume „Lacul fără fund”, este datorat altei legende cunoscute prin părţile locului, ce nu are, aşa cum ar fi de închipuit, nici o legătură cu adâncimea lacului. Se spune că un cioban, sătul de această meserie, şi-ar fi părăsit turma de oi, aruncându-şi bâta în acest lac. După un an, el a regăsit-o plutind în Dunăre, moment la care, mistuit de dorul locurilor natale, a decis să se întoarcă la vechile lui activităţi, căutându-şi turma de oi şi realizând că oieritul este, cu adevărat, menirea sa.

 

Ce se spune în popor  

 

În zonă circulă şi alte poveşti legate de luciul de apă cocoţat pe masivul Siriu, cum ar fi că oamenii au construit un drum pe sub lac în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a induce în eroare armata germană, iar tancurile ce au intrat pe acel drum nu au mai ieşit la suprafaţă niciodată.

O altă legendă relatează că locuitorii din satele de la poalele muntelui îşi aruncau în lac bogăţiile de frica tătarilor ce ştiau că aceşti localnici erau bogaţi. Oamenii rămâneau cu gândul că le vor recupera după trecerea cotropitorilor, dar nimeni nu a mai găsit nimic.

 

 

+6 -0
se încarcă...