marți, martie 19, 2024
AcasăEconomicPeste 300 de mii de porci ucişi din cauza pestei

Peste 300 de mii de porci ucişi din cauza pestei

Pesta porcină africană evoluează în prezent în 227 de localităţi din 13 judeţe, cu 927 de focare (dintre care 11 în exploataţii comerciale) şi 62 de cazuri la mistreţi, în total fiind eliminaţi 311.869 de porci afectaţi de boală, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Conform sursei citate, au fost stinse până la această dată cinci focare în judeţul Satu-Mare, unde nu a mai fost înregistrat vreun focar nou din data de 31 august. ANSVSA menţionează că în judeţul Bihor nu au mai fost înregistrate noi focare din data de 8 august, iar în judeţul Tulcea, unitatea de procesare a cărnii aparţinând societăţii Carniprod şi-a reluat activitatea pe 14 august 2018. „Aceste rezultate au fost posibile datorită aplicării operative şi eficiente a complexului de măsuri zoosanitare de combatere a pestei porcine africane şi a cetăţenilor, care au înţeles să sprijine autorităţile în aplicarea acţiunilor necesare”, subliniază ANSVSA.

Până în prezent, au fost despăgubiţi 3.142 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 14,296 milioane lei.

Prezenţa virusului pestei porcine africane în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. „Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”, precizează reprezentanţii ANSVSA.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
1.6 ° C
1.7 °
0.5 °
89 %
2.7kmh
60 %
mar
5 °
mie
5 °
joi
8 °
vin
10 °
sâm
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...