spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăEconomicTeodorovici vrea să controleze direct vămile

Teodorovici vrea să controleze direct vămile

Actul normativ privind scoaterea Vămii din subordinea ANAF va fi prezentat în iunie spre dezbatere publică şi adoptat în luna iulie, a afirmat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. „Doamna preşedinte Călugăreanu (Mirela Călugăreanu – n.r.), noul preşedinte al ANAF, are ca primă sarcină, una dintre multele sarcini pe care le are, şi prezentarea într-o scurtă perioadă a unui pachet de acte normative care să ducă la schimbarea structurală a Vămii. Adică scoaterea sa din ANAF, prinderea ei, să spunem, la Finanţe, sub autoritatea ministrului de Finanţe, nu subordonată, nu sub o altă formă”, a spus Eugen Teodorovici.

El a menţionat că există „voci” atât din interior, cât şi din exteriorul sistemului care nu doresc schimbarea, respectiv „ruperea de ANAF”pentru a slăbi sistemul vamal din România.

Ministrul Finanţelor a declarat că este nevoie de stabilirea unui statut al personalului din Vamă şi din zona ANAF-ului, dar şi de stabilizarea personalului, pentru că „a fost o practică a multor ani de zile de a ţine personalul fie interimar, fie numit pe o anumite perioade tocmai pentru a instabilitate sau o dependenţă de cineva sau de ceva”.

În ceea ce priveşte achiziţia de echipamente pentru Vămi, Teodorovici spune că ea trebuie considerată ca fiind aparte şi aferentă unei infrastructuri critice, dar până la final de an ar urma să fie luate echipamentele necesare pentru unele puncte de frontieră, precum Albiţa.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
39 %
3.1kmh
90 %
lun
20 °
mar
25 °
mie
17 °
joi
16 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...