spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEconomicTurismul revine ușor la viață

Turismul revine ușor la viață

♦Touroperatorii au reluat vânzarea pachetelor de vacanță atât în unele țări din străinătate, cât și pentru destinații din țară
♦ Anul acesta, concediile vor fi atipice și nu vom mai avea parte de acea „apropiere socială” din trecut

Mai mulţi touroperatori au reluat activitatea de vânzare a pachetelor de vacanţă pentru destinaţii precum Grecia, Cipru și Bulgaria, dar şi pentru litoralul românesc, unde există cerere din partea clienţilor.

Printre primele ţări care au luat măsuri pentru reluarea activităţii de turism a fost Grecia, direct interesată întrucât o mare parte din economie se bazează pe acest sector. „Vrem să continuăm activitatea, să vindem vacanţe, agenţiile partenere ne întreabă când reîncepem să vindem. Am vândut vacanţe cu maşina, în Grecia, pentru că autorităţile lor au luat deja măsuri pentru reluarea turismului, ceea ce oamenilor le-a dat încredere. Lucrăm să reluăm operarea pe destinaţii precum Grecia, Cipru, Croaţia, Bulgaria, dar să vindem şi vacanţe pe litoralul românesc, unde există cerere, la munte şi în zonele balneo”, a declarat Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Miza pe România

Touroperatorul Hello Holidays este pregătit să înceapă sezonul 2020 şi mizează pe România, dar şi pe Grecia și Bulgaria, ţări unde autorităţile au anunţat deja mai multe măsuri pentru protejarea turiştilor.

Agenţia suplimentează în luna mai oferta de circuite şi sejururi pentru toamnă în România, Grecia, Turcia, Ungaria şi Republica Moldova, disponibilă pentru reprogramări şi pentru cei care ar fi vrut să călătorească de Paşte şi 1 Mai, şi lansează, în premieră, circuitele pentru 2021, se arată într-un comunicat de presă. „Pentru programele deja existente în oferta Hello Holidays nu mai sunt locuri deoarece turiştii înscrişi pentru plecările din lunile martie, aprilie, mai şi prima parte a lunii iunie au ales să se mute pe programe cu plecări în toamnă. Era necesar să creăm pachete noi, ca să putem continua atât înscrierile, cât şi reprogramările”, a declarat Denisa Oprea, director de marketing Hello Holidays.

Circuite scurte

Touroperatorul a păstrat preţurile pentru circuitele din toamnă şi oferă reduceri de până la 15% pentru rezervări realizate până la finalul lunii iulie.

Noua ofertă pentru toamnă cuprinde circuite de o zi marca Hello Holidays, „O zi cât o vacanţă”, diversificate la cererea turiştilor, pentru Delta Dunării, Transfăgărăşean, Transalpina, Sighişoara – Viscri, Veliko Târnovo, Plevna – Ruse, Târgul de Crăciun de la Sibiu şi o excursie la Spiriduşii lui Moş Crăciun, realizate cu autocarul.

Cele de două zile sunt organizate în Dobrogea, nordul Olteniei, Transfăgărăşan – Transalpina, la târgurile de Crăciun şi pe traseele Braşov – Cheile Bicazului – Neamţ, Cazanele Dunării – Herculane – Cascada Bigăr ori Sofia – Plovdiv.

În aşteptarea reluării călătoriilor, echipa Hello Holidays este în contact permanent cu furnizorii de servicii din destinaţiile aflate în ofertă.

Turismul va intra într-o nouă paradigmă

O nouă normalitate pare să se întrevadă în turism, dar întreaga criză ar putea aduce şi un lucru bun, acela că oamenii ar putea învăţa să convieţuiască cu alte posibile virusuri, este de părere Cristian Anghel de la Map Travel & Events. „În momentul actual ne limităm la tot ce înseamnă România, respectând măsurile impuse şi încercăm să intrăm într-un normal în ceea ce priveşte turismul intern. Dacă vorbim de spaţii deschise nu este niciun fel de problemă, dar într-un hotel sau alt spaţiu închis s-ar putea să fie mai dificil. Poate recepţia hotelului, spre exemplu nu are destul spaţiu să respecţi distanţa de 1,5 metri între persoane. O adaptare, o nouă normalitate a oamenilor din turism, abia acum o gândim, acum o scriem, să vedem dacă ceea ce a fost înainte se mai aplică, sau trebuie cumva să ne adaptăm la ceea ce urmează de acum încolo”, a spus Cristian Anghel.

Oficialul Map Travel & Events crede că uşor-uşor, pe parcursul anului, atât operatorii, cât și turiştii se vor adapta la noua realitate, deoarece turismul nu va reveni la ceea ce a fost acum un an sau dacă va fi să revină va avea nevoie de cel puţin două sezoane. „Sezonul acesta este cumva de probă, iar următorul va fi în funcţie de cum va fi acest sezon. Şi abia apoi ne putem întoarce la ce a fost înainte sau va trebui să ne adaptăm unor alte condiţii. E posibil să fie unele restricţii, spre exemplu, legat de numărul de persoane care să fie într-un loc în care există mai mulţi factori de risc, de la a pune mâna pe orice obiect. Poate că toată nebunia asta va fi un fel de şcoală în care să reuşim să convieţuim cu orice alt virus, pentru că riscul poate exista şi pe viitor. Dar cel puţin doi ani cred că va dura”, a spus Cristian Anghel.

Cât va dura criza din turism?

Este o întrebare care macină întregul sector, iar mulţi oameni din domeniu afirmă că acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de un an. „Va mai dura câteva luni cu siguranţă până ca turismul să-şi revină. Sezonul acesta este un pic compromis pentru că foarte mulţi oameni care trebuiau să plece în lunile mai şi iunie nu au avut posibilitatea să călătorească. Şi atunci, o mare parte dintre rezervări, chiar 90% din rezervările touroperatorilor au fost reprogramate pentru alte date. O să fie un pic înghesuială, cu ghilimele de rigoare, pe lunile august şi septembrie spre început. Dar noi bănuim că într-o lună de zile turiştii nu vor mai avea această frică de a călători şi vor veni din ce în ce mai mulţi în agenţii să-şi facă rezervări. Şi în momentul de faţă se fac rezervări, atât intern, cât şi extern, dar nu în ritmul pe care îl aveam noi înainte, comparând luna iunie de anul acesta cu cea de anul trecut. Toţi touroperatorii din turism cred că toată această criză va dura cel puţin un an, un an şi jumătate, după care vom reveni la turaţie normală”, a afirmat Florin Popescu, de la Paralela 45 Experience.

Acesta este optimist că atât turiştii cât şi agenţii de turism şi hotelierii se vor adapta noilor reguli. „Vor fi câteva reguli cu care turiştii cred că vor trebui să se obişnuiască în timp, cum ar fi purtarea măştii chiar şi după data de 15 iunie, în spaţiile închise. Văzusem că bulgarii, spre exemplu, scoseseră această obligativitate, la noi încă se analizează. Vor fi câteva reguli probabil cu care vom convieţui. Dar lucrurile revin uşor-uşor spre normal”, a concluzionat Popescu.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...