sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăEconomicEșalonări la plată pentru firmele care au acumulat datorii în starea de...

Eșalonări la plată pentru firmele care au acumulat datorii în starea de urgenţă

Firmele care au obligaţii fiscale neachitate ulterior declarării stării de urgenţă pe fondul pandemiei Covid-19 vor putea solicita eşalonarea plăţii acestor sume pe o perioadă de până la un an, fără garanţii şi cu un calendar de rambursare propriu.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

„Ministerul Finanţelor Publice a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se reglementează eşalonarea la plată, în forma simplificată, a obligaţiilor bugetare neachitate în urma crizei Covid-19. Facilitatea se acordă pe o perioadă 12 luni, pentru obligaţiile bugetare acumulate de la data intrării în starea de urgenţă (16 martie), cu condiţia ca debitorii să nu fi înregistrat obligaţii fiscale restante dinainte de starea de urgenţă. Eşalonarea se va acorda în termen de cel mult cinci zile, pe baza unei cereri la care se anexează propunerea de grafic, fără a fi necesară constituirea de garanţii”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Cererile de eşalonare vor putea fi depuse până la data de 15 decembrie, inclusiv, pentru toate obligaţiile bugetare acumulate începând cu 16 martie până la data depunerii cererii.

În cazul companiilor care fac sau vor face obiectul unui control fiscal, eventuale sume suplimentare de plată vor intra, de asemenea, în calendarul de eşalonare.

Firmele care beneficiază de eşalonarea la plată a debitelor bugetare restante vor avea obligaţia să achite la zi toate taxele şi impozitele care se vor naşte şi datora după primirea eşalonării.

Procedura simplificată va presupune depunerea unei cereri, cu un grafic de eşalonare anexat, cu rate egale sau inegale, în funcţie de cum apreciază fiecare contribuabil în parte.

„Toate statele lumii îşi susţin astăzi economiile naţionale”

O cerinţă pentru firmele care vor primi eşalonarea pentru 12 luni este să nu regăsească în vreuna dintre procedurile de insolvenţă. „Principala preocupare a Guvernului, după sănătatea populaţiei, o reprezintă repornirea economiei şi evitarea unei recesiuni prelungite, aşa cum s-a întâmplat în 2008. De aceea preferăm să ne împrumutăm temporar mai mult la bugetul de stat şi să sprijinim mediul de afaceri prin menţinerea lichidităţilor financiare şi susţinerea activităţii. Toate statele lumii îşi susţin astăzi economiile naţionale, conştientizând că urmează o perioadă de redefinire a business-ului şi repoziţionare a multinaţionalelor la nivel mondial”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...