spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăEditorialA revenit grija pentru cetăţean - Ciprian MITOCEANU, scriitor

A revenit grija pentru cetăţean – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Chiar dacă anul abia a început, politicienii ţin să demonstreze că ei nu au avut liber de sărbători şi şi-au scremut creierii pentru binele cetăţeanului de grija căruia nici nu mai au timp să mai respire. Ce-i drept, anul acesta o să se cam moară de grija cetăţeanului mai mult decât ca de obicei şi asta pentru că e an electoral, nu pentru că e vorba de an bisect. Sau „douăzeci-douăzeci”, cum spunea o marionetă ce şi-a asigurat nemurirea în galeria umorului românesc cu menţiunea „realitatea bate imaginaţia”.

În prima zi a anului s-au ieftinit combustibilii la pompă, ca urmare a eliminării supraaccizei. O ieftinire cu peste treizeci de bani pe litru, dar care putea fi şi mai mare. Numai că Ministerul de Finanţe a decis, chiar în ultima zi a anului trecut, că ieftinirea cu 45 de bani per litru e prea mare şi a majorat accizele cu 9,11% faţă de nivelul publicat cu doar o zi înainte în Monitorul Oficial. O măsură destul de ciudată, care ne duce cu gândul la anteriul lui Arvinte, cel care-şi tăia o parte din haină să aibă cu ce cârpi în altă parte. S-au găsit imediat scuze care dau vina pe Uniunea Europeană. Cică aşa s-au trasat nişte sarcini şi guvernanţii nu pot decât să execute. Că dacă ar fi după capul lor şi câtă grijă au de românul de rând, benzina şi motorina ar fi mai ieftine ca apa de izvor.

Însă marea grijă faţă de soarta cetăţeanului a venit taman de la PSD. De îndată ce au pierdut ciolanul guvenării, social-democraţii au descoperit că au timpul şi energia – şi mai ales disponibilitatea – necesare pentru a se ocupa de nevoile românului de rând. Dintr-o dată şi-au dat seama că alocaţiile copiilor sunt prea mici şi au decis dublarea acestora, deşi cât timp au fost la putere puteau să o facă şi de zece ori. N-au făcut-o decât după ce i-au permis lui Robert Sighiartău să pozeze în haiduc dedicat trup şi suflet  cauzei celor mici. Ce-i drept, Sighiartău şi-a cam pierdut din vocalitate după ce liberalii au ajuns la butoane, dar, la fel ca în reacţiile chimice, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă; ce au pierdut liberalii au câştigat pesediştii, la fel cum şi reciproca este valabilă.

Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD a descoperit că şi alţii procedează „noaptea, ca hoţii”. „Este o mizerie ca marţi seara, la ora 19.00, în timp ce românii se pregăteau de Revelion şi guvernanţii se întreceau în urări de bine, Ministerul Finantelor să majoreze pe ascuns accizele la carburanţi! Practic, aceşti oameni au început sa fure din buzunarele românilor încă din prima zi a anului! Este exact ceea ce avertizam şi speram să nu se întâmple!” şi-a vărsat Ciolacu furia pe o reţea de socializare.

Ipocrizie maximă? Puţin spus… Pe de o parte, Ciolacu trece cu vederea faptul că preţul carburanţilor a scăzut. Nu la nivelul preconizat, dar a scăzut. Visteria e goală – aşa cum a lăsat-o PSD-ul – şi e cam greu de umplut. Şi, pentru prima oară, Consiliul Concurenţei vorbeşte despre un mecanism de control care să verifice dacă preţurile nu vor urca la nivelul de anul trecut după câteva zile. Asta pentru că s-a mai întâmplat în trecut, cu consecinţele de rigoare, pentru că e ştiut că orice creştere a preţului la carburanţi determina un val de scumpiri la restul produselor şi serviciilor. Pe de altă parte, Ciolacu spune că partidul pe care îl conduce vremelnic a avertizat asupra acestui fapt şi a sperat să nu se întâmple. Ce anume a sperat? Să nu se ieftinească benzina şi motorina sau să nu crească accizele?

De fapt, marea speranţă a celor de la PSD e ca guvernarea liberalilor să meargă cât mai prost, atât de prost încât lumea să-i regrete şi, la viitoarele alegeri, să-i readucă la botoane. Bărcuţa social-democraţilor ia apă la greu şi e puţin probabil să scoată scorurile electorale de pe timpul lui Iliescu. Singura lor şansă este ca guvernarea Orban să demonstreze că se poate şi mai rău decât pe timpul binomului (un cuvânt drag televiziunilor de partid într-o anume perioadă) Dragnea-Dăncilă. Deci, nici urmă de regret pentru faptul că unele dintre măsurile guvernului Orban lovesc direct în populaţie, ba dimpotrivă.

Cei de la PSD puteau şi ei să elimine supraacciza, dar nu au făcut-o.  Era tare bună; nu producea autostrăzi, dar aducea la buget paralele necesare pentru clientela politică. Puteau să facă multe cât timp au fost la guvernare, cel mai adesea dispunând de  o majoritate convenabilă sau chiar covârşitoare în Parlament. Au avut timpul, resursele şi mijloacele necesare pentru a dezvolta ţara însă au preferat să mulgă bugetul. Din cauza asta nu avem nici drumuri, nici spitale, nici economie şi nici educaţie. Avem în schimb baroni locali şi sute de mii de năimiţi la stat.

Iar acum, când au ajuns în opoziţie, cei de la PSD vor să ne asigure că există şi grijă pentru cetăţean. E bine de ştiut…

 

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
42 %
3.2kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...