spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăEditorialVoi chiar sunteți „Je suis Ciucă” – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Voi chiar sunteți „Je suis Ciucă” – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Hotărât lucru, suntem conduși de o adunătură de incapabili puși pe căpătuială. Doar la făcut parale din mulsul bugetului se pricep, în rest nu au niciun fel de competențe. Inteligența celor mai mulți dintre parveniții politici nu depășește genunchiul broaștei. Necazul e că, odată numiți în funcții, tăntălăii de partid ajung foarte repede să creadă că merită ciolanul oferit și mai au și pretenția că au devenit competenți peste noapte, deși nu au nici studii și nici experiență în domeniu. Mai rău decât asta e faptul că nici măcar nu vor să învețe. Mult mai important e să facă rost de studii, nu de competențe. Și de studii fac rost; avem o clasă politică așa de studioasă că te apucă greața.

Deciziile unor astfel de personaje sunt parcă decupate din filmele cu proști. Numai în astfel de filme vedem cum tolomacul cartierului ajunge la un moment dat în situația de a lua decizii sau de a deschide gura. Și în mai toate situațiile ia o decizie dezastru, dar care în final se dovedește genială și salvează compania. Sau discursul de găgăuță reușește să mobilizeze o masă anostă. Cam prea multe astfel de filme pe piață… Din păcate, viața de zi cu zi nu e ca în filme. Asta s-a întâmplat cu manevra Camerei de Comerț și Industrie a României. Ceva spectaculos, un comunicat de presă prin care își asumă cu hotărâre că românii s-au săturat de dezvăluiri și de cei care le fac. „Je suis Ciucă” este titlul mesajului în care apare întrebare retorică cu ce și cui ajută scandalul de plagiat „acum când presiunile zilei de azi ne fac să nu știm ce va fi mâine – vrem cu toții ca Statul să facă și să dreagă, însă, în continuu, îi tragem frâna de mână.” Și, desigur „Camera de Comerț și Industrie a României merge înainte cu Nicolae Ciucă, primul-ministru al Guvernului României!” Comuniștilor lui Ceaușescu le-ar fi rușine de un asemenea comunicat.

Mesajul s-a viralizat, însă reacțiile au fost altele decât cele sperate de Mihai Daraban, președinte la CCIR și apropiat al tăcutului de la Cotroceni. Furie și bășcălie, în ciuda televiziunilor de partid care încearcă să arunce în derizoriu treaba cu plagiatul premierului. Hai, dom’le, că nu e așa grav. Au furat alții pădurea, industria, agricutura și resursele. Ce contează că a plagiat? Oricum e om deștept.

Treaba asta cu „Je suis” ar trebui să ne dea de înțeles că premierul Ciucă este victimă și nu impostor. Din păcate pentru istețul care a pus planul la cale sperând să se acopere de laude și răsplată, efectul a fost altul. Culmea e că ăștia cu „Je suis Ciucă” au dreptate. Pentru că majoritatea parveniților politici au făcut studiile la foarte mare distanță și la frecvență foarte redusă. E plin Parlamentul de specialiști ce și-au trecut în CV diplome și cursuri care nu există urmate la universități care, de asemenea, nu există. Cel mai recent caz intens mediatizat e cel a lui Florin Roman, „absolvent” la UBB Cluj. Și ca Roman sunt mulți, căpușe de la buget care se îmbuibă fără pic de rușine în timp ce cei cu studii făcute pe bune și cu experiență directă sunt păstrați în posturi de pălmași, fără vreo șansă reală de a progresa vreodată.

Da, băieți, și voi sunteți Ciucă. Și voi vă lăudați cu diplome și doctorate căpătate pe bandă rulantă pe baza unor lucrări realizate prin metoda Copy-Paste. E plin sistemul bugetar de „je suis” ca voi, iar din cauza asta alții chiar sunt „Je suis”. Je suis pălmașul pe spinarea căruia se fac toate mânăriile astea. Și nu-mi convine deloc.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.1 °
44 %
3.9kmh
98 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...