V-ați gândit vreodată că banala mașină electrică este una din cauzele majore ale războiului prin care Rusia vrea să cucerească Ucraina? Ea și decarbonatarea, forțată de oficialii europeni și prezentată ca un proiect ambițios, prin care Uniunea vrea să dovedească întregii lumi cum se poate trăi cu zero emisii de gaze cu efect de seră. Desigur, rușii au aplaudat de fiecare dată inițiativele de acest fel. Cum închideau nemții – motorul Europei – o termocentrală sau o centrală nucleară, cum creșteau livrările de gaz rusesc.
Aproape că nu mai am puterea să mă mir de stupizenia celor care au dat din coate să ajungă europarlamentari sau funcționari ai numeroaselor și stufoaselor instituții europene. Sau de prostia fără margini a nemților, ademeniți de partidele așa zis verzi, care le-au vândut doar iluzii. Cum poți să închizi centralele nucleare, dovedite cel mai ecologic și mai puțin poluant mod de a produce energie electrică, pentru a le înlocui cu fragilele turbine eoliene sau panouri fotovoltaice, a căror producție poluează serios și care depind de capriciile vântului, respectiv drumul norilor și anotimpurilor? Ce fel de spaimă poți strecura în popor când predici despre posibilele dezastre nucleare, ba chiar folosești și argumentele de gen Fukushima sau Cernobâl, când vecinii tăi de peste graniță, francezii, au optzeci și cinci de centrale nucleare în funcțiune, ce produc curent electric din care vând masiv și nemților? Cât de naiv poți să fii când construiești nu una, ci două conducte pe sub Marea Nordului, prin care să imporți gazul lui Putin, considerat deocamdată ecologic, imaginându-ți că totul va fi bine?
Iar cireașa de pe tort este forțarea limitelor industriei auto, încă nepregătită să producă pe scară largă mașini electrice, ale căror performanțe sunt încă departe de cele ale mașinilor clasice, pentru simplul motiv că tehnologia de care ar fi nevoie să le facă performante cu adevărat încă nu a apărut.
În acest moment, Uniunea Europeană constată disperată că a rămas aproape complet descoperită în fața lui Putin și a tancurilor sale, măcar că propriile blindate funcționează tot cu petrol cumpărat de la ruși. Mai mult, s-a trezit și lipsită de hidrocarburi, fără de care mai nimic nu mai funcționează, de la centrale electrice pe gaz sau benzină, industrie, agricultură, consumul locuințelor și până la telefoanele mobile. Tot.
Acum constatăm cu ce ne-am ales. Cât poluează un război, în care arme de distrugere în masă fac praf clădiri și străzi și poduri, laolaltă cu oameni nevinovați? Cât poluează un avion de luptă care zboară cu viteze mai mari decât a sunetului? Dar un tanc? Dar o mie? Dar zece mii? Dar cele peste o sută de mii de tone de muniție folosită până în prezent, în milioane de cartușe și rachete, pe care combatanții și le-au aruncat în cap unii altora, sau în bombe detonate? Fără a mai socoti că epavele armelor distruse vor trebui ridicate, clădirile și drumurile refăcute, iar prețul va fi plătit tot în amprenta de carbon care se lasă ca o pâclă neagră deasupra planetei noastre.
Poate că nu toți oficialii Uniunii pot fi bănuiți că s-au dat pe-o mână cu rușii. Poate, printre ei, au fost și dintre cei care au crezut sincer că fac bine Pământului, până la urmă schimbările climatice sunt o realitate care ne duc la un alt război, cu mult mai periculos decât cel din Ucraina, anume războiul cu natura, pe care nu avem nicio șansă, nici măcar una mică, să-l câștigăm. Dar mă întreb la ce a folosit tot acest discurs agresiv ecologic? Pentru ca Partidul Verzilor să sprijine Uniunea Creștin Democrată a doamnei Merkel în legislativul german? (Care partid, ca orice alt partid verde din Uniune, a acceptat subvenții rusești masive și deloc dezinteresate). Pentru șpaga pe față dată diferiților oficiali europeni și germani, cum ar fi Gerhard Schroder, fost prim ministru, deveniți între timp multimilionari, a fost oferirea de sinecuri, după mecanismul binecunoscut și la noi, în companiile rusești care extrag și vând hidrocarburi? Pentru ca Greta, celebra și naiva adolescentă să zbiere pe rețelele sociale și în mass media că vrea salvarea planetei? Pentru ca Iulian Iancu, propus a fi răsplătit de PSD cu controlul energiei (ANRE) din România să blocheze legea offshore, care ar fi permis extragerea gazelor naturale din Marea Neagră?
Nu cred că europenii s-au lăsat vrăjiți de farmecul lui Putin, ci de banii lui, pe care i-au luat cu amândouă mâinile, pe față și pe ascuns, legal sau nu. Însă toată această lăcomie are un cost, de neînchipuit, care e războiul, deocamdată doar din Ucraina.
Iar până la schimbările climatice, chiar accelerate așa cum se presupune că sunt, mai e ceva timp. În vreme ce războiul de lângă noi e ceva extrem de concret, îl percepem zilnic, nu doar din imaginile bidimensionale transmise pe ecrane, ci îl vedem pe chipurile zecilor de mii de refugiați ce ajung la noi, a căror lume curată, călduță și sigură s-a spart și caută disperați scăpare. E un război care se poate extinde fulgerător, dacă dictatorul de la Kremlin va decide să apese trăgaciul atomic, ca să termine, pentru început, cu rezistența lui Zelensky. Apoi nimic nu va mai conta, nici ecologie, nici averi și nici măcar poporul rus, mânat spre distrugere de viziunea întortocheată a unui despot nebun.
