Prima dată am auzit vorbindu-se despre Florin Țurcanu la puțină vreme după ce Ceaușescu a fost înlocuit cu Iliescu. În toamna anului 1990, devenit licean, am făcut cunoștință cu viața de coșmar din internatul liceului. Mai răi decât pedagogii erau veteranii, care se dădeau peste cap să le facă zile amare bibanilor cu scuza națională că „așa am pățit și noi”. Un veritabil fenomen Pitești din care victimele n-au învățat mare lucru după ce și-au depășit condiția de pifani. Dacă le reproșai ceva îți serveau replica „voi nu l-ați cunoscut pe Budăi”. Budăi, nicio greșeală de tastare, nicio legătură cu un anume ministru. Moștenire de familie. Țurcanu era încă de atunci un personaj îmbrăcat în straie de legendă, o legendă a bullying-ului încă de pe vremea când nu se vorbea despre așa ceva. Un vizionar, cum s-ar spune…
Dacă hainele de „veteran” al bullying-ului pot fi puse pe seama păcatelor tinereții, ei bine, despre restul garderobei se poate spune că a fost asumată. Legenda spune că prin 2007, atunci când a fost promovat secretar la Cancelaria Prefectului, Florin Țurcanu s-a prezentat la locul de muncă în trening. Doi liberali de seamă s-au lăudat multă vreme că l-au dus la un magazin de profil și l-au înțolit pe cheltuiala lor. Haine noi pentru viitorul împărat… Legenda ar putea părea cam trasă de păr; genul de răutate viralizată de adversarii politici, însă pe vremea când a fost Împărat, Florin Țurcanu făcea inspecții ambalat în trening. Chipurile, să nu-l recunoască lumea, deși cred că tocmai de asta era simplu de recunoscut.
A îmbrăcat haina ipocritului atunci (și nu numai atunci) când îi cerea viceprimarului Florin Gheorghiță să explice de ce anume s-a îngrășat în cei opt ani de mandat. O manevră de-a dreptul comunistă – pe vremuri burghezii și moșierii erau reprezentați cu ditamai burdihanele umflate de la supt sângele poporului – executată în timp ce lui îi tremurau vreo trei rânduri de bărbii când citea de pe foaie textul acuzării. Nu mai pomenesc de apa din piscina lui Gheorghiță, că o să spună dușmanii de apa din iazul de la Eminescu. Aia care, conform opinie expertului Țurcanu, trebuie trecută la pierderi, că așa e firesc.
Atunci când, în 2008, a îmbrăcat haina de deputat cei care-l cunoșteau mai bine au spus că mai rău nu se poate. Patru ani mai târziu a demonstrat că e loc și de mai rău îmbrăcând țoalele de președinte la Consiliul Județean – alea de împărat – și a făcut-o arzând etapele, fără să-și adauge în palmares și hainele de senator. A avut și haină de blană, dar numai la vot. De, absolvent de drept. Ajuns președinte la CJ a ținut ca toată lumea să afle că este om din popor și și-a tras și strai popular. Și nu prea… Cămeșoi „popular” asortat cu pălărie cât roata carului și chimir, plus nădragi mai degrabă nemțești decât tradiționali. „Portul” ducea cu gândul la moșier și nu la poporan chitit pe binele contribuabililor, dar lui i se părea că-l prind de minune. E antologic momentul când, la o retragere cu torțe, individul a avut pretenția să defileze alături de soldați. Bine, mai pe la coada formației, dar avea și el torță… Și costum popularo-moșieresc, desigur.
S-a înțolit și cu haina persecutatului, susținând în discursul ocazionat de prezența lui Crin Antonescu, președintele PNL la acea dată, că cei de la PSD vor să-l vadă mort. Că numai așa puteau pune mâna pe județ. Uite că, deși trăiește, pesediștii sunt la butoane. Cică membrii familiei tremurau pentru soarta lui. A tremurat în cămașa sacrificiului de sine, susținând că, personal, nu este interesat de măriri politice, dar trebuie să facă asta pentru județ. Când au început necazurile după condamnarea care l-a lăsat fără funcție a tras o fugă până la raionul cu haine de oropsit și le-a dorit celor care-l voiau plecat să aibă atâția copii câți are el. Ciudat, le dorea doar familie mai mare, nu și funcție pe măsură.
Chiar dacă a clamat sus și tare că e nevinovat, și-a făcut rost de îmbrăcăminte preventivă, înscriindu-se la cursuri de calificare, astfel că are pregătite salopeta de fochist și uniforma de bucătar. Așa, pentru orice eventualitate… Și s-a întâmplat. După condamnarea de vineri are nevoie de haine noi. Haine pe care a tot reușit să le evite, dar nu suficient.
