spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăFără categorieCriminala de la metrou pare a avea probleme psihice

Criminala de la metrou pare a avea probleme psihice

Imaginile suprinse de camerele video din staţiile de metrou Dristor şi Costin Georgian arată că tânăra care a fost împinsă de femeie la staţia Costin Georgian a opus rezistenţă, la un moment dat chiar s-ar fi luptat cu victima şi a reuşit să fugă.

Cealaltă tânără, de 25 de ani, a fost pândită de femeie într-un moment în care nu era atentă, butonând telefonul mobil, a fost împinsă şi a căzut pe şine în momentul în care trenul ieşea din tunel. Ea ar fi reuşit să se ridice, dar femeia ar fi împins-o cu piciorul şi a căzut, fiind lovită de tren, afirmă surse judiciare. Conform acestora, femeia a fost incoerentă la audieri, iar primele concluzii sunt că ar avea probleme psihice.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că femeia, care se numeşte Magdalena Şerban şi este din Craiova, a fost incoerentă pe toată durata audierilor, nefurnizându-le anchetatorilor nicio informaţie despre faptele comise. Prima ipoteză a anchetatorilor este că femeia are probleme psihice şi a fost întrebată dacă a fost internată la un spital de psihiatrie, negând.

Ea le-a spus anchetatorilor că nu are o locuinţă şi că a dormit de mai multe ori în Gara de Nord, iar în ultima perioadă a locuit la un prieten, fără a le putea indica anchetatorilor adresa acestuia. Ea a spus că nu ştie adresa, dar ştie să ajungă acolo.

Conform unor surse judiciare, în imaginile video cu primul incident, petrecut la staţia de metrou Costin Georgian, se poate observa că femeia a împins-o pe victimă de trei ori, nereuşind să o arunce pe şine. Victima ar fi opus rezistenţă, iar la un moment dat s-a şi luptat cu ea, reuşind într-un final să fugă.

În cazul celui de-al doilea incident, de la staţia Dristor, imaginile arată că tânăra de 25 de ani a fost împinsă  şi a căzut pe şine exact la momentul la care trenul a ieşit din tunel. Tânăra a reuşit să se ridice, pe şine, dar suspecta ar fi împins-o cu piciorul, iar victima a căzut din nou, fiind lovită de metrou. La acel moment, ân staţia de metrou se aflau puţine persoane.

Femeia, în vârstă de 36 de ani, a fost reţinută de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti miercuri dimineaţă, după ce a fost audiată timp de câteva ore la sediul Poliţiei Capitalei.

Conform reprezentanţilor Poliţiei Române, la audieri femeia s-a recunoscut în imaginile video, dar nu a explicat de ce a făcut aceste gesturi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
10.5 °
69 %
1.2kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...