spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăFără categoriePSD a anihilat opoziţia din Parlament. I-a interzis dreptul la amendamente

PSD a anihilat opoziţia din Parlament. I-a interzis dreptul la amendamente

Prin votul majorității la putere, plenul Camerei Deputaților a aprobat (cu 176 voturi „pentru”, 88 voturi „împotrivă”) modificarea Regulamentului propriu în sensul schimbării ordinii în care se supun la vot amendamentele admise și respinse. Ca urmare a acestei modificări, opoziția nu-și va mai putea susține în plen propunerile. Noile reguli se aplică, dacă hotărârea va fi publicată rapid în Monitorul Oficial, chiar de astăzi, inclusiv la dezbaterile și votul asupra ultimelor două legi din pachetul legilor Justiției, Legea privind organizarea judiciară și Legea privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii.

„De acum înainte tot ce înseamnă poziție firească a opoziției va fi imposibilă în Camera Deputaților. Votul de astăzi al majorității nocive PSD-ALDE-UDMR pune capăt unei democrații în instituția care reprezintă baza dezbaterii și exprimării libere. Ați intrat cu buldozerul peste drepturi fundamentele (…) Să vă fie rușine!”, a declarat deputatul PNL Raluca Turcan după exprimarea votului.

 

Propunere întâmpinată cu fluierături

 

Propunerea votată de plen a fost formulată de deputatul PSD Eugen Nicolicea, dar este identică, în esență, celei înaintate zilele trecute de deputatul PSD Florin Iordache.

Cum propunerea lui Iordache a primit raport negativ în Comisia de regulament, ca urmare a votului „împotrivă” exprimat de deputatul UDMR Marton Arpad, puterea a recurs la un artificiu: a scos din sertare un proiect mai vechi de modificare a Regulamentului Camerei, pe care l-a amendat astfel încât să rezulte forma dorită. Pentru ca această propunere să primească aviz pozitiv a fost convocată de urgență, miercuri dimineață, Comisia de regulament, care a adoptat, cu 4 voturi „pentru” şi 3 voturi ”împotrivă”, un raport de admitere.

„După ce timpul de dezbatere aprobat a fost epuizat, dezbaterea se încheie şi preşedintele de şedinţă supune votului amendamentele cuprinse în raportul comisiei, în următoarea ordine: în primul rând, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte, apoi amendamentele adoptate de comisie. Dacă niciunul dintre aceste amendamente nu a fost adoptat, se supun votului amendamentele respinse din raport, în ordinea înscrisă în acesta. Dacă unul dintre amendamente a fost acceptat de majoritatea deputaţilor prezenţi, celelalte amendamente se consideră respinse. Dacă niciunul din amendamentele din raport nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, se consideră adoptată forma iniţială”, se arată în amendamentul adoptat de comisia de regulament la propunerea deputatului PSD Eugen Nicolicea şi expus de acesta în plen, în fluierăturile opoziţiei. „Puteți să vă exprimați și să votați ca deputații, nu ca huliganii!”, a încheiat Nicolicea.

Ca urmare a adoptării acestei propuneri, timpii de dezbatere a unui act normativ în plenul Camerei vor fi reduşi semnificativ, deoarece opoziția nu va mai avea posibilitatea să-și susțină în plen amendamentele respinse în comisii.

„Este o bătaie de joc și o rușine în Parlamentul României. Faceți de râs o țară întreagă și aruncați Parlamentul în derizoriu”, a argumentat, de la tribuna Camerei, deputatul USR Ion Stelian.

„Nu votați ca oile lui Daea! Veți vedea că este un pericol major pentru dezbaterea parlamentară”, a susținut și deputatul PMP Robert Turcescu.

 

Modificările pot fi aplicate chiar de azi

 

Opoziția a mai acuzat, în plen, majoritatea PSD-ALDE-UDMR că a încălcat Regulamentul prin faptul că nu a făcut public și nu a distribuit deputaților raportul la proiectul de modificare a Regulamentului Camerei. În plus, deputații USR au acuzat că amendamentele formulate de ei în Comisia condusă de Eugen Nicolicea nici măcar nu au fost incluse în raport.

Pentru ca noile reguli să se aplice chiar de azi, așa cum dorește majoritatea PSD-ALDE, este nevoie ca hotărârea Camerei de modificare a Regulamentului propriu să apară rapid în Monitorul Oficial. Odată petrecut acest lucru, noile reguli se vor aplica inclusiv la dezbaterile pe ultimele două legi din pachetul legilor Justiției: Legea privind organizarea judiciară (304/2004) și Legea pentru organizarea și funcționarea CSM (317/2004).

Deputaţii USR au formulat nu mai puţin de 6.623 de amendamente la regulamentul Camerei Deputaţilor, dar preşedintele comisiei de regulament, Eugen Nicolicea, a refuzat să le supună la vot.

Social-democraţii au venit cu ideea modificării regulamentului Camerei Deputaţilor după ce miercurea trecută opoziţia a solicitat vot pe toate amendamentele admise şi respinse la legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, ceea ce a făcut ca şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor să dureze aproape 13 ore.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.1 °
44 %
3.9kmh
98 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...