sâmbătă, iulie 19, 2025
AcasăFără categorieRazie a poliţiştilor în Piaţa centrală

Razie a poliţiştilor în Piaţa centrală

În perioada 20-21.12.2017, 68 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au acţionat în Piaţa Centrală din localitate, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Cu ocazia acţiunii au fost legitimate 251 de persoane şi au fost controlate peste 100 de vehicule, fiind aplicate 69 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 33.000 de lei.Ieri, a fost depistat în flagrant un bărbat de 31 ani, din comuna Unţeni, care a sustras o poartă metalică grunduită, de la poarta secundară de acces din curtea unei biserici din municipiul Botoşani. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.2 ° C
17.2 °
16.6 °
79 %
3.6kmh
99 %
S
24 °
D
26 °
lun
30 °
mar
34 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La ce scumpiri se anunţă, în curând o să circulăm toţi cu jumate de maşină.

EDITORIAL

O bună bucată de timp am tolerat, sau altfel spus am lăsat de la mine atunci când a fost vorba de disputele cu caracter...

EPIGRAMA ZILEI

Definiția lui, sare Din știutele tipare : Un individ oarecare Ce înșală la … cântare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...