spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăInternaționalDouă hidroavioane s-au ciocnit ÎN ZBOR în SUA

Două hidroavioane s-au ciocnit ÎN ZBOR în SUA

Cel puţin cinci persoane au decedat, o alta este dată dispărută, iar zece au fost rănite, în urma coliziunii în zbor între două hidroavioane în sud-estul statului Alaska, au anunţat autorităţile americane, potrivit postului CNN.

Incidentul aviatic s-a produs luni, în jurul orei locale 13:00 (ora României, marţi, 0:00).

Unul dintre hidroavioane, la bordul căruia se aflau un pilot şi zece pasageri, se întorcea la bază după un zbor de agrement deasupra parcului natural Misty Fjords. Zece persoane aflate la bordul acestui avion au fost rănite, iar o altă persoană este dată dispărută.

La bordul celui de-al doilea hidroavion implicat în incidentul aerian se aflau cinci persoane, care au decedat în urma impactului.

Autoritatea Aviatică Federală din SUA a anunţat că a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii incidentului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...