O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Carmen Zaboloteanu, medic specialist neonatolog, susţine că educaţia sexuală contează foarte mult, dar trebuie făcută cu multă maturitate şi răspundere pentru a nu ieşi ceva şi mai rău

Reporter: – Domnişoara doctor, câţi copii v-au trecut prin mână până acum?

Carmen Zaboloteanu: – Nu mi-am pus niciodată problema aşa, dar câteva mii cu siguranţă.

– Cam câte dintre cele aproape 2.800 de naşteri din judeţ provin de la mame minore?

– Aproximativ 100 în fiecare an. E destul de mult, ce e drept, având în vedere că suntem şi printre primii pe ţară la acest capitol.

– Care ar putea fi principalele cauze?

– Sunt multe. Foarte multe. Începând de la lipsa de educaţie şi sărăcie. Lipsa oportunităţilor ar fi o altă mare cauză. Apoi mediul familial. În general aceste mame provin din medul rural, dintr-un mediu familial violent, cu o medie de cinci clase, iar faptul că rămân însărcinate este şi o încercare de a scăpa de acasă. Unora copilul le oferă o anumită stabilitate emoţională, chiar materială, deoarece au un venit de pe urma copilului. Dar multe mame nu conştientizează ce înseamnă să ai cu adevărat grijă de un copil.

– Care este impresia pe care o lasă o mamă minoră?

– Sunt speriate. Multe ascund sarcina, de frica familiei, de frica lumii, unele încearcă să braveze, să pară mai mari decât sunt, emoţional, intelectual, să creadă că sunt oameni importanţi, că au realizat ceva. Dar, de fapt, nu realizează cel mai important lucru, că au o responsabilitate imensă, aceea de a avea o viaţă în mâna lor. Un nou-născut este o provocare. Indiferent că mama este minoră sau o femeie adultă, care îl aşteaptă şi s-a pregătit pentru el. Dar cu atât mai mult pentru o mamă minoră. Care nu este altceva decât o fetiţă, care nu ştie „cu ce se mănâncă viaţa” şi care îşi închipuie că, dacă are un copil, este considerată adult şi este privită altfel de societate. Dar sunt prea mici, iar o societate nu se poate baza pe nişte copii educaţi de alţi copii.

– Am văzut la Botoşani cazuri de mame la 12, la 13 sau 14 ani. Cum aţi reacţionat la contactul cu prima mamă de această vârstă?

– Am simţit o oarecare milă faţă de copil. Simt că parcă este privat de ceva. Simt că nu îi va oferi aceleaşi lucruri ca o mamă mai matură, care ştie, cât de cât, ceva de la viaţă. Cu toate acestea, ce te uimeşte este instinctul lor matern. Organismul tânăr se vindecă mai repede, se mobilizează mai repede şi atunci acest instinct li se activează imediat. Ştiu să pună copilul la sân, ştiu când trebuie schimbat, fără să depună prea mult efort. Doar că nu vor înţelege lucrurile mai subtile, iar acestea le vor lovi pe parcurs. Multe spun „lasă că mă duc acasă şi îl creşte mama, că a mai crescut opt copii”. Iar ele vor să continue să copilărească cu prietenele, nu realizează că sunt mame, că au o viaţă în mâinile lor. E păcat, pentru că naşterea este cel mai frumos lucru pe lumea asta.

– Atunci când vorbim de mame minore, vorbim de sarcini urmărite?

– Aproape 90% dintre aceste mame nu ştiu un lucru banal, cum ar fi ce grupă de sânge şi ce Rh au. Care poate face diferenţa între un copil sănătos şi unul cu mari probleme. În cel mai bun caz au făcut o ecografie ca să ştie sexul copilului. Unele mame ajung la noi şi după câteva minute nasc, cu sarcini neurmărite.

– Cât este de periculos ca o sarcină să nu fie urmărită?

– Este periculos la orice vârstă a mamei, dar atunci când vorbim de o mamă adolescentă există şi o serie de complicaţii, cum ar fi hipertensiunea maternă, care poate afecta atât mama, cât şi fătul, sau preeclampsia, care poate duce la deces. Iar asta ne face şi nouă, medicilor, viaţa grea. Prin urmărirea unei sarcini, elimini 99% din riscuri, dar în cazul unei sarcini complet neinvestigate, nici nu ştii pentru ce să te pregăteşti.

– Cum motivează mamele această lipsă de interes?

– Spun că mamele lor nu au fost niciodată la control şi totul a mers bine, aşa că de ce să nu meargă şi la ele? Pe de altă parte, nici sistemul sanitar nu le ajută foarte mult. Chiar dacă încearcă să vină la spital, dau în fiecare zi peste un puhoi de lume la consultaţii. Unii te trimit dintr-o parte în alta, alţii te judecă, iar un control ginecologic nu este o plăcere pentru nici o femeie, darămite pentru un copil! Pentru că, la urma urmei, vorbim de nişte copii, labili din anumite puncte de vedere, care nu ar trebui trataţi ca adulţii.

– Sunt şi mulţi oameni care spun că nu merg la medic pentru că îi costă foarte mult.

– Probabil această concepţie va mai exista multă vreme. Haideţi să luăm un exemplu, retinopatia de prematuritate, care este o afecţiune foarte gravă şi foarte greu de depistat şi care duce la orbire. Pentru depistarea acesteia, se face o investigaţie specială, la o anumită vârstă, de un singur medic în Moldova şi câţiva la nivel de ţară. De exemplu, o mămică de 16 ani nu a înţeles că trebuie făcută, pentru că nu a conştientizat pericolele la care este expus bebeluşul. I-am explicat în spital, a spus că înţelege. Am sunat-o acasă peste două săptămâni şi a spus că nu are bani, că a calculat şi trebuie să găsească pe cineva cu maşină, pe care să îl plătească, să plătească benzina, apoi să plătească consultaţia, pentru că tot ce este externat, este chemat în privat. Pentru un copil care are o lună, să îl aduci de la 150-200 de kilometri, ca mamă minoră, singură, este foarte greu. Şi aşa avem o mamă care nu se duce la medic în timpul sarcinii, fie nu are bani chiar şi pentru deplasarea la Maternitate, apoi naşte şi nu-şi duce copilul la medic şi se trezeşte că la şase luni, la un an, copilul ei nu vede. Acum este un proiect pentru decontarea drumului pentru investigaţii şi analize, sperăm să se mai rezolve ceva cu asta.

– Se spune că toţi ne naştem egali. Dar totuşi un copil provenit dintr-o sarcină neobservată vine pe lume cu aceleaşi şanse cu unul monitorizat pe tot parcursul sarcinii?

– O femeie, care îşi doreşte copilul, care planifică o sarcină, citeşte, investighează, se pregăteşte pentru naştere, conştientizează riscul. O mamă minoră va fi mai delăsătoare. Deci riscul pentru un copil de mamă minoră este mult mai mare. Şi este vorba despre orice patologie, nu doar despre prematuritate. Din cauza nivelului scăzut de educaţie, ea crede că, dacă bebeluşul mănâncă, totul este în regulă.

– Care ar fi o posibilă soluţie în aceste cazuri?

– De exemplu, în Republica Moldova există un sistem foarte bun de urmărire a mamei şi sarcinii. La nivelul primar al asistenţei medicale, adică medicina de familie, există o colaborare foarte strânsă cu Institutul Mamei şi Copilului, cu medicii specialişti şi astfel sarcinile sunt mult mai bine monitorizate. Sunt şi consultaţii obligatorii. Poate e un stil mai comunist, dar dă roade. Măcar ştii un grup de sânge, ai o estimare a vârstei sarcinii. Să vii să naşti în 2018 şi să nu ştii câte săptămâni are sarcina, mi se pare extrem de grav. Protocolul spune că la 36 de săptămâni ar trebui luată o cultură vaginală, la toate gravidele. Aşa se poate depista o banală infecţie urinară şi evita o naştere prematură şi o mulţime de probleme. Până în 40 de săptămâni, când se termină ultimele mielinizări la nivelul sistemului nervos central, copilul este incomplet dezvoltat. Un copil prematur poate avea probleme oculare, de exemplu, care pot merge până la orbire. Poate avea deficienţe neurologice, de la deficit motor mic până la o paraplegie. Deci aceşti copii vor fi dependenţi de societate, şi nu invers. Şi vorbim despre situaţii pe care le putem preveni. Prin simple consulturi. Care mai sunt şi gratuite, pe deasupra.

– Aţi pomenit de Moldova. Cum e în restul Europei?

– În Occident este ca la noi. Doar că acolo gradul de educare este mai mare, accesul la unele servicii de sănătate mai facil, iar normele sunt mult mai bine puse la punct şi respectate. În Marea Britanie, spre exemplu, se ştie clar că până la patru luni nu se face nici o ecografie sarcinii.

– Se bate monedă foarte mult pe orele de educaţie sexuală în şcoli.

– Contează foarte mult aceste ore de educaţie sexuală. Sunt convinsă că aceşti copii nu îşi doresc o sarcină la această vârstă. Sau cel puţin 99% dintre ei. Dar un program de educaţie sexuală în şcoală trebuie făcut cu foarte multă maturitate şi simţ de răspundere. Pentru că poate ieşi ceva mai rău. E uşor să spui „da, trebuie educaţie sexuală” şi atât. Trebuie elaborat un program complex, care chiar să se aplice la nivel naţional, nu să fie facultativ. Apoi vine întrebarea „când îl implementăm”? Dacă ne uităm la aceste fetiţe, au cinci clase, au o clasă. Când faci aceste ore, în clasa I? În clasa a V-a? Dar apoi pe unele nu le mai găseşti în şcoală. Cum şi unde faci? Faci în biserică? Nici asta nu se poate, că nu poţi veni în contact. Lucrurile sunt mai complexe şi implică mai multe niveluri de educaţie.

– Care sunt riscurile ca un copil cu mamă minoră să devină şi el părinte când va fi minor?

– Destul de mari. Pentru că iarăşi revenim la educaţie. Acel copil va face ce vede în familie şi nu va înţelege de ce noi tot insistăm cu mamele minore. Nu înţeleg ce este ieşit din comun, pentru că şi mama ei a făcut la fel, şi bunica tot aşa.

– Cum vă simţiţi când aveţi un copil mort din sala de naşteri? La ce vă gândiţi prima dată?

– Nu prea gândeşti. Nu prea ai timp. În general reacţionezi instinctiv, după anii de pregătire şi miile de cazuri pe care le-ai avut. Abia după ce copilul nu a răspuns la adrenalină, la primele minute de masaj cardiac, începi să gândeşti. Tot mai clar şi mai rapid. Acolo lângă tine ai o proaspătă mămică, ce nu înţelege ce se întâmplă, se uită la tine şi te tot întreabă dacă totul e bine, iar tu încerci să amâni să îi spui că poate nu e bine, timp în care te lupţi în continuare. Toată lumea îşi închipuie că totul este roz, baloane, felicitări, flori şi zâmbete. Toţi îşi închipuie că nu tocmai copilului lor o să i se întâmple ceva rău. De aceea nu este nimic mai groaznic decât să îi spui unei familii că a pierdut copilul. Nu este nimic mai groaznic pe lume decât să vezi un copil de 500 de grame care se luptă să trăiască, se luptă să respire. Este o luptă imensă pentru el chiar şi să respire. Degeaba încerci să le explici că ai reanimat mai mult de 40 de minute, cât spune protocolul, degeaba explici că trebuia să facă analize pe sarcină, pentru că în acel moment nimic nu mai contează pentru ei. Te simţi neputincios uneori. De asta insistăm ca sarcina să fie urmărită. Ca mama să fie conştientă ce riscuri există, medicul obstetrician să ştie exact cum să scoată copilul, iar medicul neonatolog la ce să se aştepte. Aşa nu se pierd ore, zile, cu analize şi investigaţii, care nu duc nicăieri.

– Aveţi o meserie foarte dificilă.

– Din punctul meu de vedere, neonatologia este cea mai frumoasă meserie din lume, pentru că ajungi să te bucuri de primele clipe din viaţa unei fiinţe umane. O vezi cum se adaptează la noul mediu, cum priveşte, cum trece din mediul în care a fost total dependent la unul în care începe să devină independent. Se uită în jur, îşi întinde mâinile şi picioarele, încearcă aerul cu limba şi i se pare ciudat că nu mai simte mediul lichid în care era. Este cel mai puternic lucru din lume şi uneori stai minute întregi şi pur şi simplu admiri cum începe o nouă viaţă. Dar, în acelaşi timp, este una din cele mai cumplite meserii din lume, pentru că poţi surprinde, într-o singură zi, prima, dar şi ultima respiraţie a unui bebeluş.

 

36 VOTURI - MEDIE: 4,58
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...