sixteen + one =

A password will be e-mailed to you.

Gheorghe Nistor, manager de societate piscicolă, susţine că piscicultura rezistă cu mari eforturi la Botoşani, deşi rolul ei este vital.

 

Reporter: – Problema cormoranilor este ridicată de piscicultori doar pentru a obţine subvenţii?

Gheorghe Nistor:  – Sectorul piscicol nu a primit subvenţii niciodată. A existat o măsură, 2.10, e vorba de AM-POP (n.r. – Autoritatea de Management din Programul Operaţional pentru Pescuit), din fonduri europene prin care se acordau compensaţii pentru pierderile provocate de păsări, în special de cormorani, numai că aceste subvenţii se acordau doar acelor ferme care erau incluse în situl Natura 2000, ori aceste compensaţii ar trebui să se dea în funcţie de suprafaţa piscicolă, de un istoric al producţiei, pentru că stolul de cormorani nu se duce unde este sit Natura 2000, ci acolo unde este peşte. S-au acordat aceste compensaţii până în 2017, iar începând cu 2018 nu mai sunt fonduri, pentru că Măsura 2.10 nu mai este funcţională. În România nu mai sunt, dar în toate celelalte ţări din jur – Cehia, Polonia, Ungaria – piscicultorii primesc compensaţii, mai puţin noi. Sunt promisiuni şi atâta tot, dar pierderile create de cormorani sunt reale. Nu sunt poveşti! Când a făcut ministrul Agriculturii acea declaraţie că la noi „cormoranii se scaldă în piscină” nu e departe de realitate. Vor face baie în piscină dacă vom introduce peşte în piscine.

– Cât pierdeţi anual din cauza cormoranilor?
– Pierdem zeci de tone. Invazia de cormorani începe din luna august. Dacă în trecut aceasta începea în lunile septembrie-octombrie, anul trecut, în luna august, aveam mii de cormorani în coada iazului Dracşani şi pepinieră.
– Subvenţiile acordate erau o soluţie?

– Dacă ne uităm în ghidul solicitantului, ţi se impunea să laşi anumite suprafeţe stufizate, ori această poveste este cu două tăişuri. A lăsa suprafeţe piscicole să fie invadate de stuf şi să primeşti doi, trei, patru, cinci ani subvenţii… Criminal ar fi să primeşti cinci ani subvenţii pentru a-ţi lăsa ferma invadată de stuf. Eu sunt convins că după câţiva ani de zile, când se termină şi acei bani, ferma se distruge. Ca să repui pe picioare o fermă piscicolă invadată de stuf durează trei-patru-cinci ani şi îţi trebuie foarte mulţi bani. Sub nici o formă banii pe care i-am primi nu ne-ar acoperi cheltuielile să punem pe picioare o fermă.

– Sunteţi lăsaţi cam la urmă în partea asta de agricultură…
– Aaa, da! Nici nu existăm! De abia după 30 de ani aproape a fost dată anul trecut, în septembrie, o hotărâre de guvern prin care ni s-a acceptat şi nouă să nu mai plătim acciza la motorină. La mine în fermă sunt trei buldozere care lucrează, şalupe, şapte-opt ambarcaţiuni cu motor. Nu am văzut niciodată aceste utilaje şi ambarcaţiuni circulând pe drumurile publice! De ce trebuia să plătesc eu această acciză? Şi am plătit-o ani de zile! De ce tractorul care ara beneficia de motorină subvenţionată şi noi nu? Această problemă s-a corectat abia cu 1 septembrie 2018. În acest sector nu s-a dat niciodată vreo subvenţie pe unitate de produs.
– Fondurile europene nu ar fi o soluţie?
– Fondurile europene sunt neatractive, deoarece procentul de cofinanţare este de doar 50%. Dacă ne gândim că 10-12% se duc către proiectare, consultanţă, deci din finanţare îţi rămâne doar 40%. În aceste condiţii eşti tentat să faci investiţii în regie proprie. Eu dacă vreau să fac nişte investiţii productive în acvacultură şi încerc să accesez nişte fonduri pe orice măsură, sunt trimis automat spre Măsura 2.2, unde cota de finanţare este 50%. În general, aceste fonduri europene încurajează pescuitul recreativ-sportiv. Uniunea Europeană ne împinge spre aceste tipuri de activităţi – servicii, recreaţie, să vină să se plimbe la noi – că producţia trebuie să o facă ţările din Occident, Germania, Franţa, Cehia, nu noi. Dacă vrei să mergi pe pescuit recreativ-sportiv poţi să creşti procentul de cofinanţare, dar trebuie să vii cu activităţi inovative, poveşti de genul acesta. Pentru producţie, pentru activităţi de modernizare, mai greu cu banii.
– Suntem al doilea judeţ cu luciu de apă după Deltă...
– Nu, aici sunteţi într-o eroare. Se spunea în cartea de geografie că cel mai mare iaz este cel de la Dracşani, dar vedeţi, acum toată lumea foloseşte termenul de acumulare. Iazul este natural, dar Dracşaniul a fost obţinut prin bararea unui fir de apă. Apăream ca al doilea judeţ cu luciu de apă, pentru că nişte isteţi puneau la calcul întreaga suprafaţă a lacului de la Stânca-Costeşti, dar noi ştim că acela este un lac de frontieră şi doar jumătate ne aparţine. Ne lăudăm că avem, dar suprafaţă piscicolă mai mare are Iaşiul, Galaţiul, Brăila. Deci, e o poveste. Ne-a plăcut să apărem că avem cel mai mare luciu de apă, dar nu e aşa.

– Ce suprafaţă de apă administraţi?
– Piscicola SA Botoşani are acum vreo 830 de hectare, dar nu e tot luciu de apă. Luciu de apă e vreo 780 de hectare.
– Şi producţie comercializată?
– E greu să vă dau cifre, pentru că noi avem şi producţie marfă şi producţie neterminată (n.r. – puiet). Livrăm pe piaţă anual peste 400 de tone marfă, dar o cantitate mai mare este de producţie neterminată, care nu ajunge pe piaţă, este producţie care rămâne în stoc de la un an la altul.

– De ce piscicultura nu este un vector de dezvoltare al judeţului?
– Botoşaniul şi cu Iaşiul produc aproape 20% din producţia piscicolă a ţării. Încă producem peşte la Botoşani, dar piscicultura nu are cum să fie un vector de dezvoltare al judeţului, pentru că noi suntem opt ferme, iar preţurile sunt foarte mici. Dacă o să mergeţi pe la magazinele din Botoşani o să vedeţi că preţul sângerului şi al novacului este pe la 7,5-8 lei kilogramul, ori noi folosim pentru obţinerea unui kilogram de peşte patru-cinci kilograme de furaje clasice. Dacă facem un calcul vedem că, costul de producţie este peste patru lei, noi îl vindem la terţi cu şase lei. De unde profit? Cum să te dezvolţi? De ce ai investi în domeniul piscicol unde ciclul de producţie este de minim trei ani şi nu primeşti subvenţie pe unitate de produs şi nu ai investi într-o fermă de păsări, unde ciclul de producţie este de 45 de zile şi primeşti subvenţie? De ce un om de afaceri ar investi în acest domeniu de activitate?
– Totuşi este o nişă de piaţă importantă, peştele este un aliment recomandat…
– Desfacerea este foarte slabă. Botoşaniul este un judeţ sărac, dar norocul nostru este că se consumă peşte. Un judeţ mai bogat este Suceava, dar acolo nu se consumă peşte. Se consumă peşte în Iaşi, în Botoşani, chiar şi în Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea.
– Să înţelegem că peştele este o mâncare a săracului, pentru că aţi enumerat judeţele…

– Curios este că au o educaţie alimentară mai bună oamenii din aceste judeţe mai sărace. Vă spun că am avut magazin în piaţa centrală din Suceava. M-am chinuit cu magazinul ăla vreo patru ani de zile, până la urmă am renunţat. Duceam marfă de calitate, diversificată, dar venea consumatorul din Suceava: „Crap aveţi?”, „Da!”, Caras aveţi?”, „ Da!”, „Novac aveţi?”, „Da!”, „Daţi-mi trei kile de macrou!”. Următorul: „Aia aveţi? „Da, da, da”, „Daţi-mi trei kile de pangasius!” Aceasta este educaţia alimentară a sucevenilor.
– În ultima perioadă se găsesc pe piaţă mai mult novac şi sânger, „peşti chinezeşti”?
– Aşa este. Au fost aduşi şi aclimatizaţi la noi din acea zonă. Sunt aduşi din fluviile Amur şi Yangtze.
– De ce predomină aceşti peşti în producţia dumneavoastră?
– Pentru că putem să-i scoatem la un cost mai mic. Păi, dacă pe piaţă sângerul şi novacul se poate vinde cu 7,5-8 lei kilogramul, crapul sub 14 lei nu poţi să-l vinzi. Cinci kilograme de furaje, dacă puneţi şrotul, grâul la 80 de bani sunt deja patru lei. La acestea se adaugă cheltuielile de personal, cu energia, etc. În cazul crapului, cheltuielile urcă la un euro jumătate (n.r. – peste şase lei pe kilogram) la care se adaugă celelalte costuri. Comerciantul îl cumpără cu 12 lei de la mine şi îl vinde pe piaţă în Botoşani cu 15-16 lei, iar în Iaşi cu 19-20 de lei.
– Tradiţional nu erau crapul şi carasul?
– Nu neapărat. Caracteristic acestei zone este că noi facem piscicultură în iazuri. Crapul îl poţi prinde în sezonul cald, aducându-l la nadă. În sezonul rece nu îl mai poţi prinde decât dacă ai bazine vidanjabile, pe care le poţi scurge. Creşterea diferitelor specii este legată şi de tehnologie şi de costuri, este legat şi de faptul că legislaţia nu ne avantajează, în sensul că încă se fură. Crapul se fură mai uşor decât sângerul şi novacul, pentru că ţi-l aduce la nadă. Sunt mai multe motive pentru care creştem sânger şi novac.

– Şi carasul?
– Carasul este o specie apreciată în Botoşani, dar în alte părţii nu. Un profesor de-al meu de piscicultură spunea: „Carasul e neam prost. Mănâncă mult şi creşte puţin”. De multe ori te scoate din belele, pentru că este rezistent la deficitul de oxigen. Are anumite avantaje, dar sporul de creştere este mic. Nu e avantajos. Sunt puţini crescători de caras care să tragă linia la sfârşit de an şi să nu iasă în pierdere. Dacă o faci ca un hobby sau ai nişte băltoace şi nu ştii să faci meserie, creşti caras. Este apreciată, este căutată, dar este o specie care nu prea ne interesează, pentru că randamentul este foarte mic.
– Vă mai confruntaţi cu braconaj?
– Ne mai confruntăm cu braconajul încă, dar în opinia mea s-a mai diminuat. Legislaţia este însă foarte permisivă, legea îi protejează pe hoţi. Cazuri de braconieri am avut şi recent.

– Bănuiesc că braconierii provin mai ales din rândul persoanelor mai sărace care locuiesc în apropierea iazurilor.
– Vă înşelaţi! Braconierii au maşini de teren. Şi nu una, două. Braconierii au binoclu cu infraroşu şi camere termice. Nu cei care nu au ce mânca sunt problema, ci ăia care au maşini de teren. A, că nu le pot justifica legal, asta e altceva, dar ăştia sunt braconierii care ne pun mari probleme.

 

 

Apreciază calitatea articolului

6 VOTURI - MEDIE: 2,50
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...