„Durează ca rolul consilierului de probaţiune să fie înţeles”

0

Lucia Cîmpan, şeful Serviciului de Probaţiune Botoşani, susţine că există foarte multe provocări în lupta de a-i aduce pe infractori pe calea cea dreaptă.

Reporter: – Care este rolul Serviciului de Probaţiune şi în ce situaţii intervin consilierii de probaţiune?
Lucia Cîmpan: – Rolul Serviciului de Probaţiune este acela de a contribui la creşterea gradului de siguranţă comunitară, la reducerea riscului de recidivă a persoanelor condamnate la măsuri neprivative de libertate şi la reintegrarea socială a acestora. Astfel, activitatea serviciului constă în supravegherea măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţa de judecată în sarcina celor condamnaţi la măsuri neprivative de libertate, efectuarea de referate de evaluare pentru persoanele inculpate într-un proces penal, la solicitarea instanţei de judecată, sprijinirea persoanelor condamnate, aflate în evidenţa serviciului, prin programe de consiliere în vederea reintegrării sociale a acestora.
– Câte persoane aveţi în supraveghere şi care sunt problemele cu care vă confruntaţi?
– Serviciul nostru are în evidenţă, cu aproximaţie, 1.500 persoane, reprezentând în medie circa 160 de cazuri per consilier. Problemele sunt diverse, de la lipsa acută de personal de specialitate şi auxiliar, cum ar fi şofer, secretar etc., o receptivitate scăzută de colaborare a unor instituţii comunitare, precum şi cele care rezultă din unele sincope legislative, mai ales situaţii în care persoanele care urmează a intra în evidenţa serviciului nostru pleacă în străinătate, îngreunând punerea în aplicare a sentinţei penale.
– Ar trebui să fiţi cea mai modernă instituţie a Ministerului Justiţiei, dar în realitate sunteţi Cenuşăreasa?
– Nu aş spune că suntem o Cenuşăreasă. Există tehnică de lucru, telefoane, autoturism pentru deplasări, etc., însă, este adevărat că ne confruntăm cu unele probleme inerente oricărui sistem, dar şi a unora mai semnificative, datorate complexităţii activităţii noastre. Şi, chiar dacă am fost ignoraţi o perioadă în ceea ce priveşte redobândirea unor drepturi ale profesiei noastre, personal cred că ne vom dobândi treptat locul nostru de drept, în sistemul justiţiei. Cred într-o redimensionare şi o repoziţionare corectă a rolului consilierului de probaţiune în cadrul sistemului de justiţie. Avem deja primele semne că acest lucru se produce oarecum, chiar dacă am avut şi poate încă mai avem o perioadă dificilă sub unele aspecte organizatorice.
– Care sunt problemele care afectează cel mai mult activitatea?
– Sigur, problema cea mai arzătoare este subdimensionarea schemei de personal. Numărul mare de cazuri pe care le gestionează un consilier este principala sursă de stres şi insatisfacţie profesională. La aceasta se adaugă gradul de stres provenit din relaţia cu persoanele supravegheate. Şi anume nivelul scăzut de instruire a persoanelor, dificultatea de colaborare cu aceste persoane, impulsivitatea sau nerăbdarea lor, precum şi riscul de contaminare cu unele boli pe care le au persoanele condamnate, de exemplu tuberculoză, şi care expun consilierul la un grad crescut de suprasolicitare.
– Luptaţi mai mult cu persoanele condamnate sau cu problemele din sistem?
– Personal cred că nu este o luptă, ci o situaţie complexă, care realmente ne provoacă sau ne solicită, şi pentru care este important să găsim soluţii, să îi facem faţă. Consilierul de probaţiune a fost obişnuit de a lungul timpului să caute, să găsească şi să implementeze soluţii constructive. Deoarece am fost desprinşi de tribunale de câţiva ani a fost nevoie să ne gestionăm şi administrativ, astfel că am traversat o perioadă în care ne adaptăm mereu la provocări noi. Sigur, am fost sprijiniţi de la nivel central, dar uneori erau atât de multe provocări încât nu mai aveam timp să cerem ajutor, pentru că era nevoie să generăm soluţii din mers, de readaptare. A fost provocator, dar asta ne-a ajutat să credem în noi, în potenţialul nostru, asta ne-a unit ca echipă şi pot să spun că, deşi activitatea de probaţiune este una solicitantă, motivaţia, abnegaţia şi dăruirea consilierului de probaţiune sunt acele forţe care o neutralizează şi alchimizează.
– Care credeţi că este măsura care ar trebui luată imediat?
– O măsură urgentă, care ne-ar ajuta să reducem încărcătura de cazuri per consilier, ar fi mărirea schemei de personal şi angajarea de noi consilieri de probaţiune. Apoi angajarea de şoferi şi personal IT, administrativ sau de secretariat. O altă măsură ar consta în efectuarea unor demersuri de îmbunătăţire a cadrului legislativ, în fluidizarea unor metode de lucru.
– Apropo, vă întâlniţi aproape zilnic cu cei condamnaţi. Câtă încredere poţi avea într-un infractor şi cum îi depistaţi pe cei care mint?
– Există situaţii când persoana supravegheată doreşte să ascundă adevărul, să manipuleze, să se eschiveze, să spună că nu a ştiut, nu a înţeles. Este clar că doreşte să nu se supună obligaţiilor, prin acest comportament, pentru că asta a făcut şi înainte şi oarecum a devenit un fel de a fi pentru el. Munca consilierului este să îl ajute să conştientizeze că acest comportament nu îi mai foloseşte, că acesta l-a adus în această situaţie şi că este în beneficiul lui să îl schimbe şi să colaboreze. Şi, deoarece el nu doreşte să ajungă în penitenciar, în final înţelege că această condamnare în libertate este o şansă a sa, iar consilierul îl poate ajuta în acest sens. Gradul de conştientizare a greşelii este diferit, în funcţie de persoană, de „experienţa” infracţională şi de motivaţia sa de schimbare.
– După modificarea legilor justiţiei, aţi simţit vreo schimbare de atitudine din partea celor supravegheaţi vizavi de nevoia de conformare la ceea ce înseamnă normalitate?
– Modificarea cadrului legislativ a adus îmbunătăţiri, atât în ceea ce priveşte diversitatea măsurilor şi obligaţiilor, astfel încât să faciliteze procesul de conştientizare şi reintegrare socială a persoanelor supravegheate. Obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială impusă de instanţă, prin sentinţa penală, le oferă posibilitatea să urmeze un curs de reintegrare socială, sau şedinţe de consiliere oferite fie de serviciul nostru, fie de furnizori privaţi din domeniu, pentru a reuşi o adaptare mai facilă la normele sociale. De asemenea, obligaţia de a efectua anumite ore de muncă în folosul comunităţii, impuse de asemenea prin sentinţa penală, îi va responsabiliza în sensul conformării la regulile şi normele sociale.
– Cum explicaţi că unii dintre condamnaţi se conformează regulilor din penitenciar, iar când ajung în libertate recidivează?
– Faptul că unii condamnaţi se conformează în penitenciar este lesne de înţeles, pentru că acolo există măsuri coercitive, iar libertatea lor de opţiune este limitată. Când ei ajung în libertate şi au dreptul de a alege, atunci sunt puse în mişcare şi se activează vechi comportamente, tipare şi emoţii nerezolvate care îşi caută exprimarea în alegerile lor. Dacă în penitenciar ei vor reuşi să înţeleagă cauza comportamentului lor şi se va produce o schimbare la nivel de decizie, în libertate vor alege căi licite, se vor conforma regulilor sociale. Dar dacă vor refuza să facă această introspecţie în modul lor de gândire, vor acţiona ulterior, în libertate, pe aceleaşi vechi tipare comportamentale, recidiva fiind iminentă.
– Unde credeţi că ar trebui să se intervină aşa încât rata de recidivă să scadă?
– Rata de recidivă din perspectiva experienţei cazuisticii noastre este în scădere, oarecum. Tot mai multe persoane liberate din penitenciar sau aflate în libertate sub supraveghere conştientizează la un moment dat că este în detrimentul lor să perpetueze un comportament antisocial şi sunt motivaţi să schimbe paradigma de gândire şi acţiune. Însă, există şi factori care le potenţează comportamentul infracţional. Sunt acei factori ce ţin de individ – starea de sănătate mentală, anumite emoţii sau traume din copilărie, nivelul de instrucţie scăzut, lipsa unui ideal de viaţă, motivaţional sau spiritual, dar şi factori ce ţin de mediul social şi aici aş puncta lipsa unei familii, a unui grup de suport, existenţa unui anturaj de prieteni cu comportament infracţional, lipsa unui loc de muncă, mentalitatea de excluziune socială a celor care au fost condamnaţi penal. De aceea, intervenţia cred că ar trebui să înceapă cu prevenţia în cadrul sistemului de educaţie, să se multiplice programele de informare asupra consecinţelor nerespectării legii penale în şcoli şi licee, apoi existenţa unor reţele de suport prin parteneriate public-private între organizaţii neguvernamentale cu activitate în domeniu şi instituţiile de stat, centre anti-drog, penitenciar, spitale de psihiatrie, agenţiile de ocupare a forţei de muncă, poliţie, Inspectoratul Şcolar, etc., care să conlucreze la acest obiectiv, al diminuării ratei recidivei.
– Când credeţi că rata criminalităţii va scădea şi unde ar trebui să se intervină mai întâi – sistem legislativ, în sistemul organizatoric, sau educaţie ?
– La toate nivelurile, independent sau integrativ fiecare sistem îşi poate aduce aportul în acest sens. Cu cât intervenţia va fi pluridisciplinară şi la mai multe niveluri, cu atât acţiunea şi eficienţa ei în ceea ce priveşte scăderea ratei criminalităţii va fi mai concretă şi mai consistentă. Sigur că intervenţia cumulată pe toate aceste trei aspecte va spori eficienţa şi va face diferenţa. Eu cred că oricum facem paşi în direcţia asta şi că orice dificultate sau provocare are menirea de a ne duce mai aproape de obiectiv, de a găsi noi căi, mai înţelepte de acţiune concretă.
– Sistemele moderne aplicate în alte state, cu brăţări electronice pentru cei supravegheaţi, pot fi aplicate şi la noi?
– Personal cred că se vor găsi căi de implementare eficientă şi la acest aspect şi cunosc că la nivel central se fac demersuri în acest sens.
– Dar ce i-a lipsit Ministerului Justiţiei să aplice măsurile necesare aşa încât Serviciul de Probaţiune să devină acel instrument modern de luptă împotriva infracţionalităţii?
– Nu ştiu dacă şi ce anume i-a lipsit Ministerului de Justiţie, însă din ceea ce ştiu pot spune că a durat ceva timp şi poate chiar mai durează încă, până când rolul consilierului de probaţiune să fie înţeles în toată complexitatea lui, deoarece este o misiune diferită, cu semnificaţii multiple. Şi cred că vom ieşi de sub acest stigmat al Cenuşăresei şi ne vom regăsi cu onoare şi profesionalism, drumul cel mai drept, ca profesie reglementată, în vederea deservirii acestui scop nobil, al promovării şi creşterii siguranţei naţionale.

+10 -2
se încarcă...