„Fac apel la populaţie să nu mai considere pădurea groapă de gunoi”

0

Marius Havriş, directorul Direcţiei Silvice Botoşani, susţine că anul acesta a fost cel mai dificil din cauza pestei porcine, a secetei, a inundaţiilor şi a pandemiei de Covid, dar trebuie să fim optimişti că totul va fi bine

Reporter: – Care mai e situaţia pestei porcine pe fondurile de vânătoare administrate de Direcţia Silvică?

Marius Havriş: – Noi am avut ultimul fond de vânătoare afectat de pestă, cel de la Româneşti. E o problemă mare din punctul acesta de vedere. Nu doar partea de vânătoare este afectată, ci toată activitatea. În momentul de faţă, din nouă fonduri pe care le gestionăm noi, şase sunt afectate de pestă porcină, unele direct, cum ar fi Româneşti, Păltiniş şi Mitoc, celelalte prin introducerea lor în zona tampon din cauza apariţiei unor cazuri pe fondurile de vânătoare vecine. Efectele sunt foarte puternice! De exemplu, anul trecut am avut de recoltat 140 de mistreţi şi am recoltat 144, iar anul acesta avem estimat să împuşcăm 64, dar nu cred că avem de unde-i face. Pe fondul Româneşti nu mai este nimic, nici urme nu mai sunt!
– Devine mistreţul un animal pe cale de dispariţie în judeţ?
– Nu! Va exista o perioadă în care nu vor fi, dar nu va exista biotop pe care nu vor veni mistreţi. Vor veni de acolo de unde au venit şi cei cu pestă porcină africană, din Republica Moldova şi Ucraina, pentru că e clar că de acolo au venit, fiind afectată zona de graniţă. Dacă nu, vom aduce matcă din altă parte şi vom repopula, dar nu cred că va fi cazul, pentru că mistreţul este un animal extrem de oportunist.
– Cel puţin, pentru o perioadă, populaţia din zonă a scăpat de ameninţarea pe care o reprezenta mistreţul pentru culturi.
– În mod normal, orice animal sălbatic, şi v-am spus că mistreţul este oportunist, oricâtă mâncare i-aş da eu în pădure, va migra spre porumbul verde. Într-adevăr, legea, în trecut, prevedea că agricultorii trebuie să-şi păzească culturile, dar, în momentul de faţă s-a modificat şi sarcinile proprietarilor sunt mai mici. Mai mult, există posibilitatea ca proprietarii de terenuri sau fermierii să-şi recupereze sumele pierdute din cauza mistreţilor. Primarul convoacă o comisie în 24 de ore care evaluează pagubele şi se acordă ulterior despăgubiri.

– Acum se suprapune şi Covid peste pesta porcină africană.
– Anul acesta, parcă e anul… Am mai avut ani grei, dar acesta este ieşit din comun. A apărut acest Covid, după aia am avut inundaţii (n.r. – fondurile forestiere de pe malul Prutului), după care a venit seceta, iar pesta porcină peste toate. Un an extrem de complicat! Sincer, îmi felicit colegii pentru că au reuşit să-i facă faţă până acum. Avem colegi de la alte direcţii silvice din ţară cu probleme mari de tot.

– Cum vă afectează pandemia?

– În starea de urgenţă noi am putut lucra în fondul forestier, dar cetăţeanul nu a putut să iasă să cumpere masă lemnoasă. A apărut un prim blocaj. Aceeaşi stare de urgenţă a redus veniturile populaţiei, care a cumpărat (n.r. – lemn) te miri ce! Am avut o creştere la valorificări în mijlocul anului, dar deja, şi eu sunt extrem de surprins, de o săptămână, de când a apărut numărul acesta mare de cazuri, au început să scadă vânzările, în condiţiile în care, tradiţional, în perioada octombrie – începutul lui decembrie se vindea multă masă lemnoasă. Apoi, problemele legate de operatorii economici. În momentul de faţă, în ţările central-europene – Germania, Cehia, Slovacia – există un fenomen de uscare în masă a arboretului de molid şi există un excedent fantastic de masă lemnoasă. Având interes să-şi vândă lemnul lor, o fac la preţuri de dumping şi evident că marii procesatori nu mai cumpără de la noi, ci de la ei.
– Cu toate acestea se vorbeşte că se taie foarte mult, haotic, şi trenuri întregi pleacă spre Austria, spre…
– Nu cunosc tot ceea ce se întâmplă la nivel naţional, dar la Botoşani nu ne confruntăm cu aceste probleme. Nu văd cum ar putea un camion cu material lemnos să plece din pădure fără documente în regulă. Al doilea lucru pe care eu nu-l înţeleg este cel cu despăduririle acestea exagerate. Orice lucrare în fond forestier se face în baza unui amenajament pe care îl stabileşte Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” o dată la 10 ani. Vine cineva, stă un an, face o lucrare şi îmi spune: „trebuie să tai de aici, tu trebuie să tai de aici, tu de aici…”. Nu tăiem după urechea noastră. Mai mult, Codul Silvic vine şi mai spune un lucru: în doi ani de la data înlăturării arboretului matur eşti obligat să împădureşti. Acesta este termenul maxim, dar la noi, la Direcţie, este un an şi o lună.
– Dar, totuşi, dacă urcăm pe Rarău dinspre Chiril, de exemplu, vedem versanţi întregi despăduriţi.
– Eu mai cred ceva, şi este convingerea mea desprinsă din experienţa de aici. Mare parte din aceste lucruri se întâmplă în pădurile private. Ce apare în pădurile statului, poate fi din cauza unor fenomene meteo care-ţi culcă jumătate de versant, aşa cum s-a întâmplat acum vreo câţiva ani la Broşteni, unde au fost culcate într-o noapte vreo 200 de hectare, o suprafaţă fantastică! Dar şi aceasta funcţionează doar la arboretul de molid, care nu sunt specifice zonei noastre.
– Dar în pădurile private, cine controlează tăierile?
– Tot ceea ce se întâmplă în pădurile de stat şi cele private este controlat de Garda Forestieră.
– Vorbim de Garda Forestieră care are patru-cinci angajaţi pe toată Moldova!
– Nu e adevărat! Garda Forestieră Suceava, care răspunde de şase judeţe, are mult mai mulţi. Pentru zona noastră, pentru Botoşani, are unul, pentru că nu sunt probleme foarte mari aici, dar, de exemplu, la Suceava sunt mulţi. Ei verifică tăierile fizice de pe teren.
– Zilele trecute trebuia să înceapă să opereze aplicaţia SUMAL 2.0, noul sistem de monitorizare a pădurilor, dar nu s-a întâmplat.
– Aşa este! Acest SUMAL 2.0 este continuatorul lui SUMAL 1.0, care funcţionează în momentul de faţă. El ce face? Are nişte module pe anumite aspecte: pe autorizarea masei lemnoase, pe gestionarea actelor de punere în valoare, pe trasabilitate. Există nişte aplicaţii, iar SUMAL 2.0 vine cu nişte îmbunătăţiri. Dacă ieşiţi pe stradă şi vedeţi o maşină cu lemne, intraţi pe Inspectorul Pădurii şi vedeţi tot: de unde a plecat, când a plecat, ce volum are şi unde va trebui să ajungă. Aplicaţia funcţionează şi, dacă am o maşină la încărcat într-o zonă fără semnal, emite un cod offline, iar când a ieşit la semnal este obligat să-i dea codul. Are un cod pe care nu-l poate citi nimeni şi dacă nu ai codul ăla nu poţi circula. Eu cred că situaţia este destul de bine supravegheată şi în momentul de faţă.
– Asta, la marii transportatori…
– La toată lumea, chiar şi la cei mici. Chiar şi căruţa are cod online şi offline. Căruţa dacă pleacă din pădure, pleacă doar cu cod. Cetăţeanul are documentul în mână unde apare codul. Dacă nu îi apare codul şi îl opreşte la control îi poate confisca atelajul, calul şi materialul lemnos. În momentul de faţă, orice mijloc de transport este codat.
– S-a tăiat în pădurea de la Zăiceşti şi înainte de Flămânzi. S-a tăiat mult sau cel puţin aşa pare.
– Aşa pare. Pădurea, în general, se conduce la vârste mari, 100-120 de ani, chiar mai mult, 150 de ani, în funcţie de specie. Pe parcursul evoluţiei se fac nişte lucrări în ea. Începem de la plantaţie, prăşire, creştere, descopleşire, crearea de lumină şi spaţiu ca să crească. La un moment dat, şi chiar faţă în faţă cu tăierea de la Zăiceşti se poate observa un pâlc foarte des. Acolo se fac lucrări de degajări, adică trebuie rărită, dar şi această lucrare se face în funcţie de speciile pe care vrem să le promovăm. De exemplu, vrem să scoatem 60% stejari şi 40% alte specii, atunci trebuie să rămână cu coroana în lumină copacii care ne interesează, pentru că dacă i-am lăsa aşa ar creşte foarte subţiri şi s-ar usca. Pe măsură ce arborii cresc, ei se răresc din ce în ce mai mult, pentru ca atunci când ajunge la 120 de ani să avem în pădure şi o piesă, două, trei, cinci de furnir. La Zăiceşti a fost o astfel de lucrare, de rărituri.

– La Flămânzi?

– Acolo ne lovim de alt lucru. Chiar m-a întrebat cineva dacă am defrişat ca să facem pârtie de schi. Ar fi fost senzaţional să avem pârtie de schi la Flămânzi, dar nu asta este realitatea. În anii ’75-’80, a avut loc o campanie naţională de pregătire de material lemnos pentru celuloză. Speciile bune şi repede crescătoare pentru aşa ceva erau răşinoasele, plopul şi salcea. Atunci a existat un „plan de înrăşinare”. Ambele suprafeţe tăiate de acolo erau cu pin. Ele au fost puse la momentul respectiv, au fixat solul, şi-au făcut treaba, iar acum trebuie recoltate pentru că au o exploatabilitate tehnică şi economică. Acum nu mai produc, nu mai acumulează, ci din contra încep să cadă. În primăvara care vine, vom face o curăţenie din nou şi o să punem stejar, frasin, specii autohtone. Ideea de bază este să eliminăm tot ce a fost molid şi să mergem pe specii autohtone.
– Mai sunt furturi „industriale” din păduri?
– Nu avem sesizate probleme deosebite. Anul trecut am avut, la nivel de Direcţie, 404 metri cubi, adică te miri ce. De când s-a produs exodul populaţiei s-a redus presiunea asupra pădurii, dar au rămas câteva puncte fierbinţi. Avem zona Pomârla-Ibăneşti, Balta Arsă, Borolea…
– Dar pădurari agresaţi?
– Acum recent nu am mai avut, dar pe zonele acestea stau colegii noştri ca pe graniţă. Chiar dacă, de exemplu, au un canton de 500 de hectare, iar în 300 nu au nimic, pe restul au treabă cât pentru toate. Şi v-am spus gândiţi-vă la Balta Arsă, unde parte de pădure este la noi, iar parte la un ocol privat unde mai mulţi oameni încearcă să facă faţă. La fel în zona Ibăneşti. Sunt anumiţi cetăţeni care s-au obişnuit să trăiască din chestia asta şi e greu să-i dezobişnuieşti.

– O mare problemă pe care o vedem cu ochiul liber este gunoiul din păduri.
– Asta este poate cea mai mare problemă cu care ne confruntăm. Fac apel la populaţie să nu mai considere pădurea groapă de gunoi. Pădurea trebuie să fie ca o casă. Trebuie să ne civilizăm şi să nu mai ducem gunoiul în pădure, mai ales că fiecare comună are platforma ei de gunoi. Orice fel de gunoi a ajuns să fie adus în pădure şi nu este deloc bine. Sunt câteva puncte, precum cele de la Zăiceşti şi Baisa, unde îţi este şi ruşine să intri în pădure. Acum, lumea e înnebunită după bureţi şi nu există pădure în judeţ să nu găsim maşini cu oameni veniţi la cules. Nu am văzut pe unul să-şi strângă după el, poate nu am văzut eu. Ideea e că dacă am fost în pădure, am strâns bureţi, am băut apă, am mâncat un sandvici, iau şi ambalajele şi când ajung în oraş le arunc la ghena de gunoi.
– Ne apropiem de Crăciun. Cât de vinovat trebuie să se simtă un om care cumpără un brad natural şi nu unul de plastic?
– Cine cumpără un brad din comerţ, legal, corect aprovizionat, nu are de ce să se simtă vinovat, pentru că, la munte, unde creşte bradul, sunt culturi specializate sau dacă nu, provin din lucrări de curăţire. La acei brazi dacă le tai vârful nu este nicio problemă, pentru că oricum ei urmează, în câteva luni, să fie tăiaţi. Brazii de acolo ar trebui să provină, dar dacă provin din altă parte poate să se simtă vinovat. Cu forme legale nu ar trebui să se simtă deloc vinovat. Şi porcul este crescut pentru a fi tăiat. Mă simt vinovat că-l mănânc? Mă mai simt aşa, un pic, dar…

 

 

Deja ai votat!
se încarcă...