„Spitalul Judeţean este cu fundul în sus, acum s-au văzut limitele”

♦ Medicul Radu Malancea susţine că acum se văd rezultatele a 30 de ani de ignoranţă ai politicului faţă de sistemul sanitar şi îşi aduce aminte de nenumăratele episoade în care şefii Consiliului Judeţean îi spuneau: „ce mai vrei, doctore? eu am de făcut drumuri. Lasă-mă, băi!”

0
Medicul Radu Malancea: „Şi mâine m-aş vaccina împotriva Covid! 100%!”

Medicul Radu Malancea a oferit un interviu „Monitorului” cu doar o zi înainte ca viaţa să îi fie pusă la grea încercare, în care a explicat cum a reorganizat spitalul în pandemie şi ce ar trebui să se facă.

Reporter: – Cum a fost această perioadă de şase luni în care v-aţi aflat la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”?

Radu Malancea: – Groaznică. În primul rând, când am preluat spitalul am simţit o responsabilitate imensă, de fapt acesta a fost şi motivul pentru care am acceptat să fiu director, pentru că toată lumea crede că dacă eşti director de spital eşti mare şmecher şi curge lapte şi miere. Văzând spitalul cât este de dezorganizat şi cu personalul care era dezorientat complet, şi speriat, am simţit o responsabilitate, iar scopul meu a fost să insuflu în primul rând siguranţă şi încrederea că ieşim din situaţia critică. Ideea mea de la început a fost să scot, pe cât posibil, această boală din spital, pentru ca oamenii să simtă că lucrează într-un sistem sanitar care le poate conferi satisfacţie profesională şi siguranţă. Asta am gândit. Până a fi numit director interimar, eu, de la primul semnal că se îngroaşă gluma, mi-am organizat secţia singur, nu am mai întrebat pe nimeni, şi atunci am observat că oamenii mei capătă încredere şi siguranţă şi nu le este frică să vină la serviciu. Chiar dacă erau îmbrăcaţi în combinezoane şi erau tot felul de măsuri de protecţie, aveau certitudinea că este cineva care se gândeşte şi la ei. Toţi veneau şi mă întrebau, oameni responsabili, la ei mă refer, ce să facă, ce am făcut eu în secţie. Ulterior au început să facă toţi la fel ca mine. A fost acea perioadă când spitalul nu mai era o unitate medicală care să facă ceea ce trebuie pentru populaţie, era un loc de cazare pentru o singură boală. Ceea ce îmi dădea un sentiment de frustrare. De aceea, a trebuit să organizez structurile în aşa manieră încât să elimine cazurile de Covid din spital. Am luptat şi am avut sprijinul autorităţilor locale şi al Ministerului. Am spus şi atunci, pe toate căile de comunicare, că acest spital nu trebuia să ajungă niciodată aşa.

– Cum aţi colaborat cu celelalte spitale din judeţ?

– Dorohoiul a fost protejat şi este protejat pentru a nu avea cazuri Covid internate. Cu nişte investiţii minime la Dorohoi se putea face, dar nu s-a vrut niciodată, nici măcar acum nu se vrea, dar cu toate astea, trebuie să îi „pârăsc” şi pe ceilalţi: Spitalul de Pneumologie, care, după Infecţioase, are cea mai mare abilitate de a trata aceşti pacienţi, a refuzat foarte mult timp să trateze aceşti bolnavi, cu tot felul de motivaţii subiective. Până la sfârşit am reuşit, cu ajutorul autorităţilor, să începem să trimitem pacienţii la Pneumologie. Acesta cred că a fost unul dintre momentele cele mai grele, până să începem să trimitem bolnavii acolo. Discuţii penibile şi lipsite de profesionalism din partea celor de acolo. De asemenea, vedeam că la Spitalul de Recuperare se stă, cei de acolo vegetează, iar cazurile uşoare puteau fi monitorizate acolo. Auzeam colegi de-ai mei care spun „dar eu nu sunt pregătit”. Medic de medicină generală nu ştii să verifici o temperatură şi să asculţi un plămân? În momentul în care am reuşit să trimitem pacienţii cu Covid la Pneumologie şi Recuperare am început să ne organizăm Spitalul Judeţean. Din acel moment a fost doar o problemă de logistică, de curăţare a spitalului, etaj cu etaj. Aveam cazurile chirurgicale şi de aceea am început să curăţăm din zona chirurgicală spre cea medicală. Aceşti pacienţi nu îi primea nimeni în alte spitale şi era întrebarea „noi ce facem cu aceşti pacienţi?”. Plus că se pierdea şi foarte mult timp pentru cazurile grave. Dorohoiul şi-a dovedit limitele în acea perioadă, cu toate că el este evaluat, culmea, la acelaşi nivel cu Judeţeanul. În momentul în care am început să organizăm secţie cu secţie unul dintre primele aspecte care ne-a interesat a fost pacienţii oncologici. Pentru aceştia situaţia era disperată, unde se duc să îşi facă tratamentul citostatic? Iaşiul era asaltat din toate părţile, iar riscul să se infecteze era foarte mare, cu toate măsurile pe care le luau ei. Nu există măsuri perfecte de protecţie împotriva Covid, nu există! Aşa că am reuşit, uşor, uşor să găsim un loc, mai întâi pentru spitalizare de zi, apoi şi pentru bolnavii cronici oncologici. A fost una dintre primele secţii eliberate în acest spital din zona Covid. Şi aceşti bolnavi au dreptul la viaţă. Cam într-o lună jumătate am reuşit să ne revenim cu activitatea spitalului. Dar pentru a face aceste lucruri şi pentru a-ţi impune punctul de vedere, în primul rând nu trebuie să te gândeşti la scaunul pe care îl ai sub fund, de director, şi cu toate riscurile, să te cerţi cu toate oficialităţile ca să faci ceea ce trebuie pentru spital şi pentru bolnavi.

– Cum vi s-au părut aceste luni?

– Foarte grele, cu multă responsabilitate, cu multă apăsare psihologică asupra mea şi tot timpul mă gândeam cum să fac să mai reorganizez. La început cum era cu acele circuite de doi lei, cu bolnavi plimbaţi peste tot, noroc că era cald afară, în acea perioadă. Bolnavii erau alergaţi din dreapta în stânga, era obligatoriu să găsim un circuit simplu, dar facil pentru accesul pacienţilor. A fost obositor, stresant, dar cum sunt încăpăţânat, nu am dat niciodată înapoi şi mi-am spus să stau până curăţ spitalul.

– Şi credeţi că aţi reuşit?

– Dacă am ajuns consilier judeţean cred că da. Tot nu am avut nicio voce care să susţină cauza Spitalului Judeţean în cadrul Consiliului Judeţean. Deocamdată sunt în faza în care mă lămuresc şi eu cu ce se mănâncă această calitate, dar sper să pot face şi mai multe pentru acest spital. Deja am început să expun ideile pe care le am pentru acest spital, dar în aceste luni mi-am dat seama, şi sper că şi autorităţile şi-au dat seama, că în spital trebuie investit foarte mult. Un exemplu este acel ambulatoriu de specialitate, care este atât de necesar, mai ales acum, dar care este în continuare ignorat. Când vine vorba de ambulatoriu toţi cotcodăcesc, este o cotcodăceală politică. Toţi spun „facem!”. Păi fă, domnule, că trebuie, nu mai lătra atât în politică ce frumoşi şi deştepţi suntem. Să vedem că se face. Nu trebuie să tăiem panglică pentru un kilometru de autostradă. De asemenea, trebuie să ţinem cont că, pe cât de necesar este ambulatoriul, tot nu se rezolvă problemele.

– În ce sens?

– Acest spital este vechi, are peste 40 de ani, a fost pe alte principii construit. Nu mai corespunde deloc şi cred că şi administratorii judeţului trebuie să îşi dea seama ca acest spital nu mai corespunde sub nicio formă cerinţelor actuale, atât epidemiologice, cât şi de terapie a bolnavilor. Este nevoie de un bloc operator complet nou, pentru că acesta nu poate fi numit bloc operator. Un bloc operator funcţional, care să nu fie la ultimul etaj. Terapia intensivă, iar, tot la ultimul etaj. Practic acest spital este cu fundul în sus. Zona critică este cu accesibilitate grea, la ultimele etaje, iar zona cu accesibilitate uşoară aparţine pacienţilor nu atât de critici. Aici vorbim de perspectivă, iar dacă oficialităţile vor înceta să se gândească la profitul personal, atunci vom avea posibilitatea să spunem ca am început să facem ceva şi se văd rezultate. Acum s-au văzut limitele acestui spital. S-a văzut ceea ce s-a ignorat timp de 30 de ani. S-a dovedit că este slab dotat, şi nu mă refer numai la aparatură, ci la reţele electrice, de oxigen. Dotarea nu înseamnă să ai nu ştiu ce sculă, ci să ai anumite instalaţii puse la punct. Vedem Spitalul de Pneumologie, care tratează afecţiuni respiratorii, şi nu are pusă la punct o reţea de oxigen. Chiar şi la Secţia de boli infecţioase, reţeaua este suprasolicitată. În condiţii normale ar face faţă, dar acum nu vorbim de condiţii normale şi s-a dovedit că şi acea reţea este insuficientă. Când am fost prima dată director şi m-am dus la şefii de atunci ai Consiliului Judeţean şi ceream dotări, mi se spunea „ce mai vrei, doctore? eu am de făcut drumuri. Lasă-mă, băi!”. O atitudine care s-a regăsit în toţi aceşti 30 de ani şi a arătat cât de puţin a interesat problema asistenţei medicale pe şefii judeţului. Nu a interesat pe nimeni. Ne uităm la alte judeţe, unde pe preşedinţii consiliilor judeţene i-au interesat spitalele, iar aici dau exemplu Suceava, care a început să investească în Spitalul Judeţean de acum 10 ani şi acum se vede unde a ajuns. Au structuri organizate, circuite. Nu este un spital extraordinar, cum zice lumea, dar este mult deasupra, pentru că a început să se facă ceva. La noi nu s-a început, dar s-a cerut şi se cere în continuare, ca şi cum corpul medical este vinovat de inerţia administraţiei judeţene.

– Ce i-ar transmite managerul Radu Malancea fostului director de spital Radu Malancea de acum 10 ani?

– Şi prima dată când am fost director spitalul era în criză, cu nişte datorii foarte mari. Acum a fost iar într-o perioadă de criză. I-aş spune „felicitări pentru că ai scos şi prima dată şi a doua oară spitalul din criză”. Nu am de ce să fiu modest în chestia asta.

– Cum se vede acum pandemia după perioada în care aţi fost manager?

– Foarte grea. Mai gravă acum decât în primăvară. Este şi mai mult mediatizată acum. Atunci eram numai câteva judeţe în chinurile pandemice, nu erau sudul sau vestul ţării, care sunt foarte dezvoltate şi mediatizate. Noi eram „răpănoşii” la care oricum nu se uită Bucureştiul şi restul ţării. Şi nu se uită în continuare. Acum este rău la nivelul întregii ţări, dar cel mai grav, cred eu, că nu doar grupele de vârstă înaintată sunt afectate. Acum se dovedeşte că nu este deloc aşa şi un singur lucru contează, şi anume receptivitatea şi reacţia organismului la virus. Dacă la început spuneam „protejaţi grupele de vârstă mare”, acum grupele de vârstă activă 40-60 de ani sunt cele mai afectate. S-a făcut prostia să se spună la început că grupele de vârstă mare sunt cele mai expuse, iar pe restul i-a durut în colţul mesei, dar se dovedeşte că de fapt virusul nu alege vârsta, cel mai mult contând reacţia organismului la virus. Iar populaţia se uită în continuare după tot felul de lătrăi din media, care spun că nu este o problemă. Acest virus este o problemă! Nu spun de acum că trebuie să fim speriaţi de acest virus, dar trebuie să fim conştienţi. Nu trebuie nimeni să fie speriat, ci să conştientizeze că trebuie să ne protejăm pe noi şi dacă ne protejăm pe noi, îi protejăm pe ceilalţi. Sunt aceste adunări mari, mai ales pe probleme religioase, care fac rău. Se spune, „vai, dreptul la accesul la religie”. Accesul la religie nu este îngrădit. Poţi să mergi la biserică, poţi să te rogi, în asta constă religia, cred eu. Pelerinajele? Astea, în schimb, nu prea le vezi atât de des în cartea sfântă. Atâta timp cât poţi merge la biserică, poţi să te rogi, nu cred că este îngrădit acest drept. Aici cred că o să „mi-o iau peste ochi”, dar este părerea mea, în acest context epidemiologic.

– Cum vedeţi restricţiile actuale impuse de autorităţi?

– Încă sunt tolerante. Foarte tolerante. Singura chestie unde sunt multe semne de întrebare este cu şcoala. Aici sunt multe discuţii şi pro şi contra. Cu măsuri de precauţie, cu tot ce trebuie, eu cred că şcoala trebuie deschisă. Nu există şcoală online. Cine spune că şcoala online este o alternativă, nu este adevărat, eu nu o văd o alternativă.

– Vorbeaţi de mediatizarea acestei pandemii. Credeţi că este ceva bun sau rău?

– Când un lucru ţi se spune de foarte multe ori, tinzi să îl bagatelizezi. Cam asta fac acum mulţi oameni, bagatelizează acest virus şi această boală şi încep să spună „ce tot au ăştia atâta interes?”. Refuză să creadă. Mai este şi un alt aspect, pentru oamenii care nu sunt informaţi aceste lucruri tind să aducă o stare de depresie, de nervozitate, de nesiguranţă. Toate acestea nu sunt bune. Poate ar trebui regândit puţin acest aspect. Da, trebuie să conştientizăm că virusul este periculos şi trebuie să ne protejăm, dar mergem înainte, nu avem bomba atomică în fiecare oraş.

– Ce părere aveţi despre Spitalul de îngrijiri paliative, care încă stă nefolosit?

– Cu toate eforturile, cred că nu va fi dat în funcţiune nici în primăvară. Cu ce mă ajută dacă îl dau în folosinţă? Cu ce personal îl populez? Nu am cu cine să lucrez acolo. Doar atât, să schimb Infecţioasele de unde sunt acum în acest spital. Da, este un spital foarte frumos, arată bine, dar nici utilităţi nu are. Hai să spunem că rezolvăm aceste utilităţi în câteva luni, dar de unde atâta personal? Poate acum oficialii vor înţelege că sistemul sanitar a suferit un proces de distrugere, de degradare în ultimii 20 de ani. În total acest timp s-a urmărit un singur lucru, reducerea cheltuielilor cu bolnavii în România, nu a fost un alt scop. Şi atunci s-au decimat spitalele mici, care acum ar fi fost foarte bune pentru aşa ceva.  Având mult mai puţine spitale nu s-a văzut criza personalului medical. Avem un sistem medical dezechilibrat complet, un sistem medical dezorganizat, în care nu contează absolut deloc să se facă organizare echilibrată pentru că şi pacientul de la Botoşani are aceleaşi drepturi ca şi pacientul de la Bucureşti, Timişoara sau Cluj. Se spune să îl trimitem în centru universitar, dar câţi trimiţi în centrul universitar? Ne uităm în Europa vestică: sistemul sanitar se apropie de oameni, nu se îndepărtează, cum se face la noi. Ai micro-spitale peste tot, iar la noi s-au distrus unităţile care erau aproape de oameni.  La fel şi spitalele regionale, care nu vor rezolva absolut nimic. Mai întâi consolidează baza şi apoi faci aşa ceva. La un spital judeţean, de exemplu, toţi trebuie să aibă acelaşi lucru. Trebuie standardizate nivelurile spitalelor. După ce ai standardizat vezi ce se poate face mai sus. Dar să lătrăm atât pentru spitale regionale? Pe alea cu cine le populezi? De unde iei personal specializat? Nu desfiinţezi alte spitale, ca să populezi acest spital regional? Ce am rezolvat?

– Care ar fi lipsa cea mai acută în prezent la spital?

– Spaţiile. S-au dovedit a fi insuficiente în acest context în spital. Organizarea spaţiilor, pe care nu prea mai ai cum să le faci pe clădirile actuale. Uitaţi-vă chiar şi la Urgenţe, unde am amenajat şi noi cât am putut, acum a fost pus acel cort mare, dar atât spaţiu avem. De unde să mai luăm spaţiu? Una este partea hotelieră, alta este partea terapeutică, alta este partea ambulatorie, totul este foarte bine separat şi delimitat într-un spital modern. Spaţiul, acesta este în primul rând, cea mai mare problema. În al doilea rând lipsa personalului medical calificat. Nu se rezolvă numai prin salarizare, ci şi printr-o recunoaştere oficială a statutului personalului. În străinătate omul are o anumită siguranţă şi are o anumită recunoaştere. La noi nu există. La noi se promiteau anumite sporuri de risc, care ba se dau, ba nu se dau. Bine, înţelegem, este foarte greu, dar nu promite ceva dacă nu poţi să faci.

– S-au făcut foarte multe angajări în ultima perioadă.

– Încă insuficiente.

– Dar cam care este nivelul personalului care s-a angajat?

– Slab, mizerabil! Şcolile sanitare sunt deplorabile. Este drept, mai sunt printre ei şi copii muncitori şi buni, nu putem să generalizăm, dar o mare parte sunt vai de cucurigul lor. Noi îi luăm că nu avem ce face, personalul este subdimensionat şi nu mai ai de unde alege. Mulţi se trezesc apoi că nu fac faţă. Am avut multe cazuri care s-au şi retras când au văzut de fapt ce înseamnă această meserie. Unii se gândeau că de acum dacă sunt domnul sau doamna asistentă sunt poleiţi cu aur. Din contra. Eşti poleit cu rahat: lumea nu pricepe cu adevărat ce înseamnă asistenţa medicală, nu are de unde. Dar da, sunt foarte slab pregătiţi, mulţi dintre ei. Aici, iar o să iau câteva înjurături. Nu generalizez, dar diferenţa de salarizare între asistentul medical cu postliceală, pe care eu îl prefer oricând, şi cel cu studii superioare este foarte mare. Ce să fac cu cel cu studii superioare, care în primul rând este mai slab pregătit decât cel cu postliceală, şi are şi salariul mai mare? În Occident se spune clar, la muncă egală salariu egal, pe când la noi trebuie să îi dai salariul mai mare că are studii superioare.

– V-aţi vaccina împotriva Covid?

– Şi mâine! 100%!

– Aveţi foarte mulţi colegi care au spus că nu s-ar vaccina.

– Cu părere de rău, înseamnă că nu ştiu mare lucru din vaccinologie. Am auzit tot felul de păreri, că peste nu ştiu câţi ani cine ştie ce o să îţi facă acel vaccin. Nu face nimic domnule, mai ales că acesta este un vaccin antigenic, deci cu virus viu atenuat. Adică strict molecula care se ocupă de generarea de anticorpi sau de respingerea acestui virus. Un virus cu ţintă directă. Deci de ce să nu îl fac? E drept, mai sunt acele categorii sărite de pe şină, care spun că organizaţiile vor să reducă populaţia planetei, dar cu ei nu ai cum să te lupţi în ideologia lor.

– Când credeţi că vom reveni la normal?

– Normali oricum nu vom mai fi. Dar cam în doi ani, aşa, să ne apropiem. În condiţiile în care nu vom mai avea terapia intensivă în permanenţă ocupată cu aceste cazuri grave. Pentru că altfel nu am cum să revin la normal. Eu intenţionam şi la Infecţioase să fac o terapie intensivă, dar revenim la vechea problemă, de unde personal? Pentru că acolo automat trebuie să ai o linie de gardă separată, cu medici, asistenţi, infirmieri. Sperăm acum să urmeze o perioadă de acalmie, în furtună. Nu o linişte. Dar să putem căpăta iar forţă să luptăm. Dar va veni Crăciunul. Ţine tu oamenii să nu meargă să bea un rachiu la tăiatul porcului. Valul următor, după sărbători, va fi mai dificil decât acesta, cred eu. Pentru să se suprapune şi perioadei reci.

– Ce părere aveţi despre noul manager?

– Pare un om determinat să facă treabă. Faptul că nu este complet ruptă de realităţile sistemului sanitar o poate ajuta foarte mult. S-a ocupat şi de acreditarea acestui spital în urmă cu câţiva ani, ştie ce pretenţii sunt în sistemul sanitar.

– Ce i-aţi transmite?

– Calm şi fermitate. Pentru că va fi nevoită să ia nişte hotărâri nepopulare, care vor nemulţumi unele jeguri din spital, pentru că altfel nu le pot numi. Va fi muşcată din toate părţile de acele persoane şi dacă vrea să facă ceva să se aştepte automat că va avea şi mulţi critici.

 

Deja ai votat!
se încarcă...