vineri, aprilie 19, 2024
AcasăInterviu„Cei care încalcă legea vor fi prinşi oricum”

„Cei care încalcă legea vor fi prinşi oricum”

Comisarul şef Teodor Orhei, şeful Serviciului Rutier Botoşani, are o experinţă de peste trei decenii în poliţia rutieră şi susţine că provocările din trafic sunt tot mai mari

 

Reporter: – Joi, un şofer care nu a oprit la semnalele agenţilor rutieri a fost împuşcat mortal de poliţişti. Cum apreciaţi evenimentul?

Teodor Orhei: – Poliţia Rutieră, alături de celelalte structuri de ordine publică, asigură ordinea şi liniştea cetăţenilor. Este un eveniment regretabil prin deznodământul său, dar consider că a fost folosit armamentul din dotare în temei legal. Acest conducător auto nu a oprit la semnalul poliţiştilor, a lovit o altă autospecială a poliţiei care îi bloca drumul. În momentul în care a intrat pe raza judeţului Botoşani avea un avans considerabil faţă de echipajele de poliţie şi dacă nu se intervenea el putea ajunge până în municipiul Botoşani, unde ar fi pus în pericol viaţa altor persoane.

– Credeţi că urmărirea din trafic putea avea un alt deznodământ? Aveau posibilitatea poliţiştii să-l oprească în alt mod pe şoferul fugar?

– Dispozitivele cu ţepi pentru blocarea forţată în trafic a maşinilor urmărite sunt mânuite numai de personalul autorizat, dar pentru a bara drumul unui autovehicul poliţiştii trebuie să fie în punct fix – să ştii pe cine trebuie să opreşti şi să foloseşti dispozitivul doar în cazul acelei maşini, fără să pui în pericol alte autovehicule aflate în trafic. În acest caz totul s-a întâmplat într-un interval de timp extrem de scurt, sesizarea a fost că se urmăreşte un autoturism cu număr străin, şi nu poţi risca să întinzi o capcană, pe o şosea foarte circulată, tuturor maşinilor cu număr străin. Şi nici nu era timpul necesar pentru că echipajul de poliţie s-a intersectat faţă în faţă cu maşina urmărită şi plecat imediat în urmărirea ei. În plus, nici nu se anticipa traseul pe care îl va urma maşina suspectă.

– Dar cât de periculoşi sunt pentru ceilalţi participanţi la trafic şoferii care nu opresc la semnalele poliţiştilor?

– Nu putem să îi băgăm în aceeaşi oală pe toţi şoferii, pentru că există situaţii în care unele persoane aflate la volan fie nu aud semnalele acustice, fie au atenţia distrasă de altceva. Cert este în cazul urmăririlor în trafic, majoritatea celor care refuză să oprească la semnalele poliţiştilor încearcă să ascundă ceva – o problemă de ordin contravenţional, ori penal. Ori nu au documente pentru maşină, ori au comis o infracţiune, ori transportă bunuri de contrabandă. Problema nu este abaterea în sine, cât faptul că, în încercarea de a scăpa, aceştia comit alte fapte care îi pun în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic. Mulţi dintre cei urmăriţi nu conştientizează acest lucru pentru că, în acele momente atenţia lor este canalizată pe ideea că trebuie să facă ceva pentru a scăpa, ori atunci îi pun în pericol pe ceilalţi.

– Cât de importante sunt dotările poliţiştilor în astfel de conjuncturi?

– Vreau să vă spun că acum avem dotări, începând de la pistoale performante şi terminând cu veste anti-înjunghiere şi autospeciale mai puternice. Prin urmare, suntem pregătiţi să facem faţă provocărilor, dar pe lângă acest lucru echipajele de poliţie aflate în teren comunică atât prin staţie, cât şi prin dispecerat sau mesaje tip sms. Cu alte cuvinte, intervenţiile sunt acum mult mai eficiente.

– De ce credeţi că oamenii ajung să reacţioneze în asemenea mod – să nu oprească la semnalele poliţiştilor, să ignore legea, să riposteze la intervenţiile poliţiştilor?

– Aşa cum spuneam anterior, în cazul urmăririlor în trafic cei care nu opresc la semnalele poliţiştilor încearcă să ascundă faptul că au făcut ceva nelegal. Din experienţă pot să vă spun că cei care ajung să fie urmăriţi nu au comis pentru prima dată acea faptă contravenţională sau penală şi de aceea atenţia lor este canalizată mai mult pe încercarea de a scăpa. De fapt, ei folosesc cam aceleaşi rute, comit aceleaşi fapte, şi reacţionează astfel pentru că nu se aşteptau să fie prinşi.

– Cam în câte cazuri, procentual vorbind, se ajunge la utilizarea forţei în cazul unor şoferi?

– Este greu de spus, dar ce nu se ştie este că noi avem posibilitatea să utilizăm forţa în mai multe situaţii, plecând de la simpla imobilizare, până la încătuşare şi conducere la sediu pentru cercetări. Şi niciodată nu ezităm să le folosim. Ba mai mult, am început să facem uz şi de ordonanţele de reţinere. Chiar ieri (n.r. – sâmbătă, 19 decembrie) am reţinut un şofer care a urcat băut la volan, în condiţiile în care avea permisul de conducere reţinut pentru o altă faptă asemănătoare comisă în luna aprilie.

–  A crescut numărul acestora comparativ cu situaţia de acum zece ani?

– În privinţa ordonanţelor de reţinere emise, cu siguranţă au crescut. În schimb, ca şi utilizare a forţei, nu pot să spun cu exactitate. Eu, de exemplu, am o vechime în poliţia rutieră de 31 de ani, iar atunci când am intrat în serviciu, existau misiuni în care acţionam cu jandarmii. Dacă cineva nu oprea la semnalele poliţiştilor, ei erau cei care interveneau şi foloseau inclusiv dispozitivele de blocare a maşinilor în trafic.

– Dar care sunt cele mai dese situaţii întâlnite cu riposte din partea şoferilor?

– Cele mai multe incidente sunt cu şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, cu cei aflaţi sub influenţa drogurilor, pentru că ei probabil nici nu conştientizează ceea ce fac. Dar vreau să vă spun că am avut şi noi autospeciale de poliţie avariate de şoferii care au refuzat să oprească la semnale şi au încercat să scape fugind. Unii dintre aceştia din urmă au abandonat inclusiv maşinile, dar au fost situaţii în care fugarii şi-au incendiat maşinile încercând să ascundă urmele faptelor comise.

– Cât de important este tactul poliţistului în astfel de incidente?

– Contează foarte mult. Este drept, poate cei tineri care vin de pe băncile şcolilor de agenţi nu au acum timpul necesar pentru a aprofunda unele cunoştinţe, dar timp de şase luni ei sunt sub tutela unui poliţist cu experienţă, care la finalul perioadei de tutelă spune dacă noul coleg are abilităţile necesare. Pe de altă parte, mai există şi aşa numitul învăţământ profesional, pentru că formarea unui poliţist este o activitate continuă. Avem întâlniri periodice în care dezbatem diverse aspecte, iar temele sunt reluate dacă se constată că acestea nu au fost însuşite pe deplin.

– Ne aducem aminte şi de accidentul din seara zilei de 1 iunie, din municipiul Botoşani, unde a fost nevoie de intervenţia Serviciului de Acţiuni Speciale, dar şi de alte evenimente rutiere în care a fost nevoie de suplimentarea forţelor. Condiţiile de trafic influenţează atât de mult reacţiile şoferilor?

– În municipiul Botoşani există doar anumite intervale orare sau zile din an când traficul cunoaşte o creştere, însă nu cred că acestea pot influenţa atât de mult reacţiile şoferilor. Tind să cred că este vorba mai mult de caracterul oamenilor.

– Dar şoferii cu probleme comportamentale nu ar trebui să fie depistaţi la testările psihologice?

– Toţi posesorii de permise de conducere sunt testaţi psihologic, dar vedeţi ei sunt testaţi în anumite condiţii, când sunt programaţi, când sunt relaxaţi, când ştiu că trebuie să fie testaţi.

– Dar un şofer implicat într-un astfel de incident violent, cu ripostă în faţa poliţiştilor, nu ar trebui reevaluat psihologic? Nu s-ar impune retestarea psihologică şi în cazul celor care urcă beţi la volan sau sub influenţa drogurilor?

– De multe ori, în situaţiile din trafic, reacţiile şoferilor, vin ca urmare a unor impulsuri de moment, într-o anumită conjunctură. Vreau să vă spun că cei care urcă băuţi la volan sau sub influenţa drogurilor, ei sunt retestaţi, pentru că permisele de conducere le sunt anulate şi ei încearcă să redobândească permisul de conducere.

– În trecut au existat poliţişti loviţi cu maşina de şoferii fugari. Este prea blândă legea, ar trebui interpretate altfel aceste evenimente pentru ca cei care nesocotesc normele să simtă o presiune din partea legii?

– Dacă iniţial aceste fapte erau cercetate ca ultraje, acum să ştiţi că optica s-a mai schimbat. Avem şoferi care au fost anchetaţi pentru omor, în urma unor accidente rutiere mortale provocate cu intenţie -accidentul mortal din Centrul vechi, cel de la Darabani, etc. Aceste cazuri sunt instrumentate de procurori, în baza probelor, iar în acele cazuri enumerate înainte s-a putut face dovada intenţiei.

– Dar se poate vorbi de o ruptură în comunicare între populaţie şi poliţie şi invers?

– Să o spunem pe cea dreaptă – şi poliţiştii sunt oameni. Doar pregătirea pe care am urmat-o a făcut ca noi să fim cei care aplică legea. Poliţiştii fac parte şi ei din comunitate. Problema este, însă, alta – eu cred că ar trebui să ne înţelegem cu toţii şi să plecăm de la o altă idee – cel care este pe stradă ar putea să ne fie rudă, un coleg sau o persoană apropiată. Poate a greşit cândva, dar cred că trebuie să fim mai înţelegători şi să încercăm să-i protejăm prin ceea ce facem – fie că suntem şofer, pieton, poliţist sau om simplu.

– Şi la ce vă aşteptaţi în viitor? Care sunt previziunile?

– Voi pleca de la un alt caz – în urmă cu câţiva ani, un alt şofer nu a oprit la semnalele poliţiştilor şi am plecat în urmărirea lui. S-au tras şi atunci câteva focuri de armă, fără a se reuşi să se nimerească pneurile, iar fugarul a scăpat. După circa 10 ore, la poliţie a ajuns tatăl celui care nu a oprit la semnalele agenţilor rutieri. A venit cu tot cu numerele de înmatriculare de la maşină şi a spus că este fiul lui.

– De ce a făcut asta?

– Văzuse găurile de la gloanţe în caroseria maşinii şi s-a gândit că, dacă băiatul lui a făcut aşa ceva, mai târziu ar putea să comită o faptă mult mai gravă. Asemeni lui, sunt mulţi botoşăneni care reacţionează în acest mod. Chiar dacă sunt unii care blamează poliţia, din diverse considerente, să ştiţi că sunt mult mai mulţi cei care ajută poliţia şi o sprijină. Oamenii sună la 112 şi ne anunţă când se întâmplă ceva. Avem şi numerele de telefon de la Serviciul Rutier, care sunt apelate şi acestea. Este dovada că lucrurile intră în acea normalitate, iar cei care încalcă legea vor fi prinşi oricum, mai devreme sau mai târziu.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...