vineri, martie 29, 2024
AcasăInterviu„Sunt unii care sfidează pur și simplu normele rutiere”

„Sunt unii care sfidează pur și simplu normele rutiere”

 Comisarul şef Teodor Orhei, de la conducerea Serviciului Poliției Rutiere, susţine că pentru siguranţa în trafic contează și starea drumurilor, elocvent fiind că după modernizarea drumului european spre Suceava numărul accidentelor rutiere a scăzut cu 90%

Reporter: – Domnule comisar șef, accidentele produse în ultimele două luni de tinerii teribiliști au dat peste cap statisticile din județ…

Teodor Orhei:  – Trebuie se remarcăm faptul că accidentele nu sunt produse numai de tineri, ci de o gamă variată de participanți la trafic și la cauze nu putem reține teribilismul. Noi stabilim cauzele producerii accidentelor din alte puncte de vedere, care țin de nerespectarea normelor rutiere, gen neatenția în conducere, viteza neadaptată sau consumul de băuturi alcoolice. Deocamdată, teribilismul nu a fost cuantificat ca și cauză.

– Accidentele mortale din noiembrie și decembrie puteau fi evitate?

– În anul care tocmai a trecut am înregistrat mai puține accidente grave, față de 2020. Am avut 84 de accidente în 2021, față de 104 față de anul anterior, deci cu 20 mai puține. Din păcate, a crescut numărul accidentelor mortale și îngrijorător este faptul că a crescut numărul accidentelor cu victime multiple. Avem accidente care s-au soldat cu decesul a două sau trei persoane. Cercetările făcute ne-au arătat că, în multe cazuri, aceste tragedii au fost generate de neglijență, ori de consumul de băuturi alcoolice.

– Ce credeți că a favorizat aceste tragedii?

– Situațiile diferă de la un caz la altul, însă, în accidentul produs în zona Darabani (n.r. – în octombrie), persoana care s-a căsătorit cu numai o zi înainte, venită din afara țării, dornică de a petrece cu prietenii, și-a părăsit soția și a plecat cu amicii să consume băuturi alcoolice. Nu era conducător auto – era pe scaunul din dreapta față – dar mă gândesc că a fost un fel de inițiator. Cercetările au arătat că ei au mers dintr-un loc în altul, doar pentru a se distra, și, pe fondul stării euforice, este posibil să fi ignorat toate pericolele. În al doilea rând, este vorba de mașini puternice. Acum, sunt autoturisme care au o putere a motorului deosebită, care dezvoltă viteze superioare, iar un impact cu un cap de pod sau cu un alt autovehicule, la o viteză mare, poate avea consecințe inimaginabile. Pe de altă parte, poate este vorba de tinerețe, care îi face pe unii să nu mai fie atenți la toate aspectele. Din dorința de a ajunge mai repede dintr-un loc în altul, apasă prea mult pedala de accelerație și astfel se produc tragediile. În niciunul dintre accidentele grave produse pe fondul vitezei cei din mașină nu se deplasau mai repede pentru o urgență adevărată.

– Cei care greșesc recunosc mai apoi?

– Toți recunosc și regretă, dar aburii alcoolului le întunecă judecata. Eu de fiecare dată recomand să nu se conducă autovehicule atunci când se consumă băuturi alcoolice. Cred că este cel mai mare flagel, alături de consumul de droguri.

– Mulți spun că este nevoie de modificări în Codul Rutier, dar au fost suficiente schimbări în legislație, iar metehnele unor conducători auto au rămas cam aceleași…

– De mai mulți ani, punctul amendă a rămas la valoarea de 145 de lei. Noi înregistrăm toate abaterile înregistrate în județ de Poliția Rutieră și avem inclusiv acel cazier rutier, care, poate mulți nu știu, poate fi eliberat și la cerere. Ce vreau să spun este că numărul abaterilor înregistrate anual în județ este de aproximativ 23.000-24.000, ceea ce pentru județul Botoșani este destul de mult.

– A crescut și numărul posesorilor de permis de conducere…

– Este drept, acum avem 147.839 de posesori de permise, care înseamnă mai bine de o treime din populație, dar cu toate acestea avem un număr foarte mare de sancțiuni, care arată că sunt și foarte multe încălcări ale legislației rutiere.

– Ultimele accidente grave s-au suprapus cumva pe acțiunile de protest ale sindicaliștilor, care au amenințat că nu vor mai aplica amenzi. A existat vreo legătură între aceste două aspecte?

– Tocmai vă spuneam că avem un număr mare de sancțiuni, iar asta demonstrează că polițiștii rutieri și-au făcut treaba. La noi, în Serviciul Rutier, nu avem prea mulți sindicaliști, nu știu dacă sunt 50%. Este dreptul lor să se înscrie în orice organizație sindicală doresc, însă, dincolo de toate, menirea noastră ca polițiști rutieri este să prevenim și să reducem numărul de accidente, ori acest lucru se vede și în statistici.

– Revenind la accidente, de ce credeți că este ignorată legea, pentru că nu este vorba doar de educație – au fost surprinse încălcând normele rutiere și persoane cu studii superioare, ori care dețin funcții importante în instituțiile de stat…

– Tocmai am amintit de sancțiunea pecuniară. Punctul amendă a rămas la aceeași valoare de câțiva ani. Poate este și asta o explicație.

– Mesajele din societate sunt clare – atât din partea polițiștilor, cât și a familiilor îndoliate de pe urma tragediilor rutiere. Unde credeți că are loc ruptura, așa încât aceste mesaje nu ajung și la cei care încalcă în mod repetat normele rutiere?

– Sunt unii care sfidează pur și simplu normele rutiere. Ce am constatat noi – cei care au fost prinși o dată încălcând normele rutiere, recidivează. Așa se întâmplă în cazul celor prinși sub influența băuturilor alcoolice, dar și la cei surprinși circulând cu viteză peste limita legală. Există un fel de repetabilitate, care demonstrează că, la o anumită perioadă de timp, se uită care ar putea fi consecințele.

– Și unde ar trebui să se intervină?

– Ar fi interesant de introdus în legislație ca, în cazul repetării unor abateri, reținerea permisului de conducere să fie pentru o perioadă mai îndelungată de timp, să nu i se dea posibilitatea șoferului sancționat să solicite acea reducere a perioadei de suspendare și o amendă mai mare. Altfel spus, în cazul celor care recidivează, plafonul sancțiunii contravenționale ar trebui să crească. Asta mă gândesc eu că ar duce la o mai bună conștientizare, dar și la prevenirea accidentelor.

– Ați făcut o analiză a accidentelor produse în județ? Care ar fi concluziile?

– În topul cauzelor producerii accidentelor rămân pe primul loc abaterile la regimul vitezei de deplasare cu 21 de accidente grave, care sunt urmate de abaterile comise de pietoni și de bicicliști. În ultimul caz, acest lucru vine pe fondul modernizării unor drumuri din județ, ori în multe accidente a contat starea tehnică proastă a bicicletelor.

– Contează și starea drumurilor?

– Contează. Acum, avem câteva lucrări în județ pentru modernizarea șoselelor. Există un anumit disconfort, dar vreau să vă spun un lucru – după modernizarea drumului european E 58, pe tronsonul Botoșani – Suceava, numărul accidentelor rutiere înregistrate aici a scăzut cu 90 la sută. Asta datorită stării drumului, modului în care s-a făcut semnalizarea, dar și sistematizării.

– Ce arată numărul accidentelor, dincolo de statistici? Nu mai există respect în trafic?

– Există respect în trafic, dar mai trebuie intervenit asupra educației, educație pe care să o facă fiecare, inclusiv în familie. Nu să le citească din lege, dar uneori contează foarte mult ca cei plecați la drum să știe că cei din familie le poartă de grijă și îi așteaptă sănătoși acasă.

– Apropo de viteză, am văzut că se intenționează reintroducerea radarelor fixe. Cum vor funcționa ele?

– Radarele fixe sunt o necesare. Ele sunt folosite peste tot în lume. Pe lângă viteză, ele pot identifica și dacă autovehiculul este asigurat, și dacă este înmatriculat, și dacă a plătit taxa de drum, pentru că toate sunt legate la o bază de date națională. Ele sunt setate să înregistreze însă numai autovehiculele care încalcă normele rutiere. Astfel, dacă este depistată o mașină în neregulă, imaginea de pe display se colorează în roșu, este realizată fotografia, după care imaginea este salvată și stocată în baza de date.

– Ce vă nemulțumește cel mai mult din ceea ce se întâmplă pe drumurile din județ ?

– În prezent, conducătorii auto se bazează foarte mult pe tehnologie – au stații de emisie recepție și se anunță între ei. În plus, au tot felul de aplicații pe dispozitivele mobile. Sunt grupuri pe whatsapp, pe facebook făcute pe regiuni, pe orașe, prin care se anunță reciproc despre prezența radarelor pe șosele, ceea ce restrânge puterea noastră de intervenție. Se anunță între ei despre poziționarea radarelor, despre traseul pe care se deplasează mașinile de poliție, când se intră sau se iese din trafic, etc. Este un fel de asociere și, în plus, cei care încalcă normele rutiere, se bazează foarte mult pe sprijinul celorlalți. Într-adevăr, intervenția noastră este de natură de a le afecta bugetul din cauza sancțiunilor aplicate, dar există riscul ca normele rutiere să fie respectate doar în acele perimetre în care sunt echipajele de poliție. Eu cred că o intervenție legislativă pentru scoaterea în afara legii a stațiilor de emisie recepție ar contribui în mai mare măsură la prevenirea accidentelor rutiere, pentru că acei conducători auto aflați în trafic ar deveni mult mai precauți, tocmai pentru a nu fi sancționați.

– Dar cum s-ar putea caracteriza la ora actuală fenomenul rutier din Botoșani?

– Este posibil ca unii să fie surprinși, dar ce se poate remarca este fluența. Da – a crescut numărul de mașini, sunt perioade din zi sau din an când traficul este aglomerat, dar noi nu ne confruntăm cu problemele din municipiul Suceava, de exemplu. Poate suntem și noi puțini, comparativ cu numărul de mașini și de șoferi, dar dincolo de patrulările pe care le facem, de acțiunile pe care le organizăm în trafic, noi suntem atenți și la sistematizarea circulației, pentru că un alt scop al nostru este să asigurăm un trafic sigur și fluent.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...