spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocalDirectori învățați cum să gestioneze cazurile de violență din școli (video)

Directori învățați cum să gestioneze cazurile de violență din școli (video)

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Botoșani a demarat un program de instruire pentru directorii și adjuncții unităților de învățământ din județ, concentrându-se pe managementul cazurilor de violență în mediul școlar. Pentru început, au fost instruiți cei din conducerea liceelor, iar următoarea etapă îi vizează pe cei din învățământul primar și gimnazial.

Astăzi, în sala „Aula Magna” a Colegiul Național „A.T. Laurian”, directorii au fost întâmpinați de o echipă formată din reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, ai Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC), ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Biroul de Siguranță Școlară.

„Nu mi-aș fi dorit să avem acest subiect pentru o astfel de activitate, dar luând în calcul toate evenimentele care s-au produs în ultima perioadă la nivel național, Ministerul Educației a considerat că este oportună o formare a conducerii unităților de învățământ în ceea ce privește violența în mediul școlar, violența între elevi, violența între cadre didactice și elevi, violența între cadre didactice și ceilalți participanți la actul educativ”,a declarat Bogdan Suruciuc, inspectorul școlar general al ISJ Botoșani.

„De cele mai multe ori, avem niște discuții și ne oprim, dar nu vedem rezultate”

Suruciuc a explicat că modul directorilor de a conduce unitățile de învățământ trebuie să fie bazat pe comunicare, dialog activ și consiliere continuă a profesorilor din subordine. Totodată, directorii ar trebui să se asigure că aceste eforturi se traduc prin rezultate tangibile.

„Insist pe modul dumneavoastră de a coordona unitățile de învățământ, pe dialog, pe o consiliere permanentă a colegilor profesori. Este foarte important să avem această discuție cu ei, să avem discuții cu părinții, dar să vedem și rezultate. Pentru că, de cele mai multe ori, avem niște discuții și ne oprim, dar nu vedem rezultate”, a spus inspectorul Bogdan Suruciuc.

În continuarea discursului, inspectorul a subliniat că obținerea rezultatelor pozitive este posibilă atunci când cei implicați în actul educațional depun eforturi pentru a cunoaște în profunzime elevii și mediul lor familial.

Prioritatea noastră numărul unu în sistemul educațional este elevul. Trebuie să ne axăm pe el, să îi cunoaștem toate problemele pe care le are, pentru că altfel nu putem fi un sprijin pentru ei. Trebuie să știm care este mediul lor familial, pentru că în momentul în care un elev vine la școală și are anumite probleme este foarte ușor pentru noi să îl încadrăm la elev cu CES, dar nu asta este soluția. Acești elevi pot avea niște probleme datorate mediului familial, pot avea niște traume din trecut. Haideți să ne pliem pe problemele lor, să tratăm fiecare copil ca și cum ar fi copilul nostru sau cum am vrea să fie tratat copilul nostru la școală”, a explicat Suruciuc.

„Cum să preîntâmpinăm dacă noi nu știm ce?”

Mai departe, Cătălina Lupașcu, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Botoșani, a prezentat importanța implementării de urgență a unui mecanism e sesizare anonimă a suspiciunilor și a faptelor de violență. Astfel, personalul fiecărei unități de învățământ este obligat să informeze elevii și părinții privind procedura de sesizare a suspiciunilor și a faptelor de violență, inclusiv metoda anonimă de sesizare, stabilită la nivelul unității de învățământ.

„Dumneavoastră trebuie să aveți acest mecanism (n.r. de sesizare anonimă a suspiciunilor de violență) deja pus în practică odată cu apariția acestei Ordonanțe. În același timp, școala, prin directori, este obligată să anunțe și să transmită elevilor și părinților această procedură. Nu trebuie să uităm că părinții sunt partenerii noștri în procesul educației și dacă sunt parteneri, ei trebuie înștiințați cu regulile interne și regulamentele care guvernează entitatea școlară. Așadar, este foarte important ca acești pași să se facă repede, de așa manieră încât dumneavoastră să vă aflați în perioada de preîntâmpinare. Cum să preîntâmpinăm dacă noi nu știm ce?”, a spus Cătălina Lupașcu, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Botoșani.

Mâine, de a ora 14:00, tot sala „Aula Magna” a Colegiul Național „A.T. Laurian”, echipa de instruire se va întâlni cu directorii și adjuncții din învățământul primar și gimnazial.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.3 ° C
14.2 °
10 °
85 %
2.2kmh
52 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...