spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocalNova Apaserv dusă în pragul falimentului de politicile sociale ale CJ (video)

Nova Apaserv dusă în pragul falimentului de politicile sociale ale CJ (video)

Politica promovată de actuala conducere a Consiliului Județean (CJ), orientată mai mult pe protecție socială decât pe realități economice, a adus compania de apă și canalizare în pragul falimentului. Menținând tarifele scăzute, deși costurile de achiziție, transport și energie au crescut în ultimii ani, CJ nu a făcut altceva decât să adâncească criza financiară în care a ajuns societatea Nova Apaserv. Nu o spun politicienii, ci o arată realitatea.

Într-o situație întocmită la începutul acestei luni de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), tarifele percepute la Botoșani pentru metrul cub de apă livrat sau tratat pentru canalizare erau printre cele mai mici din țară.

Botoşaniul are unul dintre cele mai mici tarife pentru apă

Practic, sub Nova Apaserv mai erau vreo șase companii de profil din Timișoara, Sibiu, Voluntari, Orăștie, Cluj Napoca sau Reșița. Până și la Piatra Neamț, unde apa vine prin cădere liberă de pe munte, sau la Tulcea, unde luciul de apă este cel mai mare din țară, tarifele erau mult mai mari. De altfel, majoritatea operatorilor de profil au trecut la prețuri de livrare a apei potabile de peste 7 lei pe fiecare metru cub de mai mult timp.

În schimb, la Botoșani, preţul la apă potabilă produsă, transportată şi distribuită este în prezent de 5,79 lei /mc, iar tariful de canalizare/ canalizare – epurare este de numai 3,33 lei /mc, exclusiv T.V.A. Și aceste tarife erau intrate în vigoare de anul trecut, din luna mai. La Suceava în schimb, în prezent tarifele practicate de ACET sunt de 7,20 lei mc de apă potabilă și de 6,69 lei pe mc de apă canalizată și epurată, și atenție, fără TVA.

Companie dusă în pragul colapsului cu tarife mici

Menținerea unor tarife extrem de scăzute a reprezentat cea mai proastă politică. Asta pentru că lună de lună Nova Apaserv plătea facturi mai mari la energia electrică, la carburanți, la substanțele pentru tratare, dar era silită să vândă către clienți la tarife mici, sub prețul de producție.

În plus, de anul trecut salariul minim a fost majorat. Prin urmare, pentru a rezista cât de cât pe linia de plutire și să nu închidă porțile, cei de la operatorul de apă au fost nevoiți să „taie” de la alte sectoare, inclusiv din lefurile angajaților. Așa s-a ajuns ca bonurile de masă oferite angajaților să nu mai fie peste leafă, ci au fost incluse în salariul minim pe economie. Prin urmare, specialiștii au preferat să-și caute un alt loc de muncă ori s-au pensionat, lăsând locul unor angajați fără experiență. În plus, avariile s-au înmulțit, iar pierderile au ajuns până la aproape 80 %.

Majorare de tarif cerută de Nova Apaserv

Anul acesta, cei de la Nova Apaserv au solicitat o nouă majorare de tarif, iar ANRSC și-a dat avizul favorabil, așa cum era de așteptat. Numai că, cei din conducerea CJ au încercat să ascundă această nevoie în spatele documentelor. Astfel, în cadrul ședinței ordinare a CJ de astăzi, 27 martie, ei nu au mai venit cu un proiect de hotărâre clar și respicat în care să se arate nevoia de majorare, ci au ascuns scumpirea în spatele unui proiect de hotărâre denumit destul de alambicat – privind acordarea unui mandat special reprezentantului Județului Botoșani în Adunarea Generală a Asociaților Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”AQUA BOTOȘANI”.

Motivul – aprobarea Planului de investiții prioritare pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Botosani în perioada 2014 – 2020”. În acesta apărea menționată și „Strategia de tarifare aferentă planului de afaceri”. Abia aici se menționa pe undeva și formula de ajustare tarifară conform avizului ANRSC din 15 martie 2024. Altfel spus, majorarea de tarife. Asta ca nu cumva lumea să realizeze ce se întâmplă.

„O simplă creștere de tarif nu rezolvă absolut nimic”

Liberalii au căzut în plasa întinsă de cei de la PSD, care controlează atât conducerea operatorului de apă, și au taxat imediat „strategia”, considerând că nu ar fi nimic justificat.

„Acest plan de afaceri se bazează pe minunata strategie a creșterii prețurilor și atât. Și cum bine știți, dacă nu vă aduc aminte, noi am avut, separat și chiar împreună, nenumărate interpelări vizavi de activitatea Nova Apaserv. De trei ani de zile împreună spunem că nu merg bine lucrurile acolo, și de fiecare dată când am spus-o am primit asigurări că lucrurile se vor schimba. Vedem cu toții că nu se schimbă, astfel încât  o simplă creștere de tarif nu rezolvă absolut nimic, după cum știm. Și trecutul ne confirmă că această acțiune nu este o rezolvare.

În același timp – mă scuzați, am să fac o comparație poate nu tocmai nimerită – este ca și cum dăm o porție de oxigen unui bolnav în metastază. Lucrul ăsta îl facem de foarte multă vreme, îl facem cu costuri importante, le facem pe costurile CJ, în timp ce societatea Nova Apaserv nu adice nici măcar un beneficiu, nu aduce nici măcar o cotă zero așa încât CJ să nu aibă o cheltuială și o bătaie de cap suplimentară. De ce? Pentru că acolo există non-acțiune. Prin urmare, grupul PNL se va abține de la votarea acestui proiect, nu în sensul că nu mandatăm, ci în sensul că nu mandatăm să aprobe acest plan de afaceri”, a spus Agnes Mihaela Holca.

„Aș cere demisia conducerii Nova Apaserv pentru incomptență”

La rândul său, consilierul județean Gabriel Augustin Alecsandru a dezaprobat planul de afaceri care propunea creșterea tarifului la apă cu aproape 20% și la canalizare cu aproape 54%, adică o creștere medie de peste 35 la sută.

„Cred că ne consideră copii de grădiniță. Ne spun că de la 70 % pierderi, în patru ani, în 2028 vor ajunge la pierderi de 28 %. Aș vrea să ne explice domnul director cum va putea să ajungă la 28 % pierderi, când știm foarte bine ce înseamnă pierderi tehnologice, știm cum funcționează un sistem de apă…Din punctul meu de vedere aș merge mai departe și aș cere demisia conducerii Nova Apaserv pentru incomptență”, a spus Gabriel Alecsandru, care a opinat că nu i se pare corect ca cei de la Nova Apaserv să spună că reduc pierderile la 28 %, iar populația să plătească cu 35 % mai mult. Prin urmare, liberalii s-au abținut de la vot.

Strategie adoptată cu votul unui fost liberal trecut la PSD

Cu două neparticipări la vot din partea consilierilor, una din partea lui Dan Deleanu, care deține funcția de președinte la ADI Aqua, iar cealaltă din partea lui Gabriel Cîrlan, fost director Nova Apaserv, proiectul de hotărâre a fost la un pas să nu fie aprobat. „Strategia” a fost adoptată cu votul unui fost liberal, Ionuț Gireadă, care a trecut de puțin timp în tabăra PSD.

Astfel, tariful la apă ar urma să crească la 7,56 de lei /mc, iar tariful de canalizare la 5,57 lei pe metru cub cu TVA. Nu de luna aceasta, pentru că procedurile mai durează, dar nu mai târziu de 15 mai pentru că avizul ANRSC este valabil 60 de zile. Astfel, noul tarif ar urma să fie avizat de ADI Aqua, după care va fi adoptat și de AGA, urmând să fie aplicat cel mai probabil de la 1 mai. Altfel spus, noile tarife majorate ar putea intra în vigoare chiar înainte de Paște. Ori, acest lucru ar însemna o lovitură de bumerang pentru PSD, în plan electoral, care tocmai de acest lucru s-a ferit – majorarea de tarife înainte de alegeri.

Ce nu s-a spus însă în plenul ședinței CJ de astăzi, a fost că cei din conducerea Nova Apaserv au cerut încă de anul trecut actualizarea tarifelor, cerere care nu a fost luată deloc în considerare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...