spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocalCopile ajunse la spital după un accident feroviar

Copile ajunse la spital după un accident feroviar

Două tinere, în vârstă de 16, respectiv 19 ani, au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a fost izbită de trenul Dorohoi – Iași.

Accidentul a avut loc duminică seara, în comuna Albești, în apropierea haltei Zlătunoaia. În urma unui apel la 112, la fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și două ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. În autoturism se aflau trei persoane, iar în urma evaluării la fața locului, două dintre acestea au fost preluate pentru a fi transportate la spital (o adolescentă de 16 ani și o tânără de 19 ani).

Din cauza rănilor suferite, pentru tânăra de 19 ani a fost solicitat în întâmpinare echipajul de Terapie Intensiva Mobila SMURD. Șoferul, un tânăr de 23 de ani, a refuzat transportul la spital.

După evaluarea celor 47 de persoane aflate în tren (45 călători, 1 mecanic conductor și șeful de tren), s-a constatat ca niciuna nu a avut de suferit în urma impactului.
Pompierii au intervenit și pentru a preveni pericolul izbucnirii unui incendiu.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
13.2 ° C
13.8 °
10.5 °
71 %
2kmh
11 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
17 °
joi
17 °
vin
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...