spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocalTânăr reținut pentru furt de motorină, la Darabani

Tânăr reținut pentru furt de motorină, la Darabani

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de ani, din orașul Darabani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Pe  27 martie a.c., acesta ar fi forțat sistemul de închidere al rezervoarelor, de la două utilaje agricole care se aflau parcate în drumul public, iar din interior ar fi sustras 460 de litri de motorină. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani.

 Arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru furt din auto

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 37 de ani, din comuna Ibănești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în noaptea de 30 spre 31 martie a.c., ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate, din orașul Darabani, iar din autoturismul lăsat neasigurat, ar fi sustras peste 1700 de lei.

Ulterior, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, prilej cu care au fost identificat și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Tânăr reținut de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 19 ani, din comuna Dângeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 6 aprilie 2024, a fost depistat de polițiști în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe DJ 294, în comuna Dângeni, fiind sub influența alcoolului, 0,40 la testarea cu aparatul etilotest, și fără a deține permis de conducere. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Conducere sub influența alcoolului

La data de 8 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au identificat pe strada Vârnav, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 50 de ani, din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 8 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au identificat, pe drumul public din comuna Bălușeni, un tractor, condus de un bărbat, de 41 de ani, din aceeași localitate.În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
15.6 °
10.6 °
59 %
2.3kmh
9 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
15 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...