miercuri, mai 22, 2024
AcasăLocal BTLacăt pe 22 de şcoli ridicate prin Banca Mondială

Lacăt pe 22 de şcoli ridicate prin Banca Mondială

Declinul demografic din judeţ se vede şi în educaţie, unde mai multe şcoli modernizate au fost închise. În categoria unităţilor unde nu se mai desfăşoară activitate didactică se numără şi 22 şcoli ridicate prin Banca Mondială. În anii când învăţământul a beneficiat de finanţări masive pentru investiţii, şcolile beneficiare ale lucrărilor au fost stabilite fără a fi făcută o analiză în  ce priveşte evoluţia populaţiei şcolare. Şi asta pentru că s-au acordat fonduri aproape pentru fiecare comună sau oraş în parte.

Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, a declarat că în judeţ sunt 132 de şcoli construite prin Banca Mondială, 22 dintre acestea fiind închise de câţiva ani. Formula folosită de oficialii din educaţie este „închise temporar”, însă este puţin probabil ca acestea să fie redeschise pentru elevi. 19 şcoli dintre cele închise sunt din mediul rural. Acestora li se adaugă trei şcoli din mediul urban, respectiv Şcoala cu clasele I-IV Bohoghina – Bucecea, Şcoala 2 Darabani şi Şcoala Gimnazială 3 Botoşani.

Şcoală transformată în adăpost pentru oamenii străzii

În Şcoala 3 funcţionează de câţiva ani un centru destinat cazării pe timpul iernii a persoanelor fără adăpost. Edilii botoşăneni au în plan unele demersuri vizând preluarea clădirii de la Ministerul Educaţiei pentru a fi amenajată ca sediu al Direcţiei de Asistenţă Socială. Direcţia funţionează în prezent într-o clădire din Centrul Istoric al municipiului Botoşani, însă spaţiul este insuficient, dat fiind faptul că instituţia este vizitată zilnic de foarte multe persoane.

În categoria şcolilor cu clase I-IV din mediul rural închise/nefolosite intră şcolile Sârbi – Vlăsineşti, Galbeni – Havârna, Başeu – Hudeşti,  Dragalina – Hlipiceni, 2 Coţuşca, Hrişcani – Vlădeni, Socrujeni – Gorbăneşti, Sarata – Româneşti, Mitoc – Leorda, Griviţa – Cordăreni, Stolniceni – Răuseni, Cotu – Suharău, Cucuteni – Durneşti, Soroceni şi Mănăstireni – Unţeni, Năstase – Mihălăşeni, Bivolari – Dobârceni,  Durneşti – Santa Mare şi Arini – Tudora.

„Numărul copiilor este în scădere”

Printre primele şcoli realizate prin Banca Mondială este cea din  Başeu – Hudeşti. „Această unitate a funcţionat vreo opt ani şi după aceea am închis-o. Aici nu se mai desfăşoară activitate didactică de vreo zece ani. Satul este îmbătrânit, iar numărul copiilor este în scădere. Ca să-i dăm altă destinaţie, este necesară aprobarea Ministerului Educaţiei”, a declarat Viorel Atomei, primarul comunei Hudeşti. Potrivit edilului şi în satul Mlenăuţi sunt doar 22 de copii, care învaţă în sistem simultan. „Singurul sat unde avem spor natural pozitiv este Baranca. Acolo avem 340 de preşcolari şi şcolari. Aceştia învaţă în două schimburi, tot într-o clădire ridicată prin Banca Mondială. În Baranca am avea nevoie de încă un spaţiu pentru preşcolari şi elevi deoarece, din totalul de 750 de copii din comună, aproape jumătate sunt în Baranca”, a afirmat Viorel Atomei.

Şi la Sârbi, potrivit celor precizate de Andrei Boariu, primarul comunei Vlăsineşti, şcoala a fost închisă tot ca urmare a scăderii populaţiei şcolare. „Momentan, şcoala este nefolosită, dar ne gândim să-i dăm o destinaţie care să fie utilă comunităţii. Copiii învaţă tot în Sârbi, într-o şcoală cu etaj. Ştiţi foarte bine că în mediul rural scade numărul copiilor. Cu această problemă se confruntă foarte multe comunităţi rurale”, a mai spus Andrei Boariu.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.9 °
18.8 °
43 %
4.6kmh
22 %
mie
18 °
joi
25 °
vin
26 °
sâm
24 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ori cei care primesc de pomană o duc mai bine de aruncă totul la gunoi, ori cei care dau de pomană o duc mai...

EDITORIAL

Ori de câte ori vreun politician mai dezghețat sau mai vorbăreț este întrebat de ce el și ai lui nu repară nimic din noianul...

EPIGRAMA ZILEI

Când făcut-a rezervare A greșit, se pare, tasta Și s-a-nțeles din scrisoare C-o să vină cu … nefasta! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...