spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTAgresorul de pe Pietonal acuzat de tentativă de omor (video)

Agresorul de pe Pietonal acuzat de tentativă de omor (video)

Copilul în vârstă de doar 14 ani, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat cu un cuţit rivalul la inima unei fete. Victima, în vârstă de 16 ani, a ajuns în stare gravă la spital. Medicii au decis că rana provocată de cuţit i-a pus viaţa în pericol.

Scandalul dintre cei doi ar fi izbucnit duminică seară. Totul s-a petrecut pe Pietonalul Unirii, iar camerele de supraveghere din zonă au surprins momentele care au precedat şi au urmat incidentului. Momentul agresiunii nu a fost filmat, dar în imagini se văd tinerii implicaţi în incident. Este vorba despredouă grupuri, unul format din trei adolescenţi, iar celălalt din şase tineri, în care erau şi câteva fete. Din câte se pare, conflictul dintre cei doi rivali a pornit din cauza uneia dintre fetele din grup, de care agresorul s-a legat, iar tânărul de 16 ani a intervenit pentru a o proteja.

Agresiunea a avut loc la câteva zeci de metri distanţă de camerele de supraveghere, într-un gang de pe pietonal. După atac, copilul de 14 ani, cu încă doi prieteni, poate fi văzut cum fuge prin dreptul camerelor de la locul faptei.

Speriat şi plin de sânge adolescentul înjunghiat a fugit acasă şi le-a spus părinţilor că a fost agresat. Tatăl l-a pus pe adolescent în cadă din cauza sângerării abundente şi a sunat la 112 pentru a cere ajutor. Cadrele medicale ajunse la faţa locului i-au acordat copilului primul ajutor în casă, după care l-au transportat la Pediatrie.

Viaţa i-a fost pusă în pericol

În prezent copilul este internat pe secţia de reanimare a Secţiei de Pediatrie. „Pacientul prezenta o plagă înjunghiată hemitorace posterior drept, iar examenul radiologic a evidenţiat hemopneumotorax drept. A fost stabilizat, după care s-a intervenit chirurgical în regim de urgenţă. În prezent are o stare generală bună”, a precizat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani.

Rana adâncă provocată de cuţit a făcut ca dosarul penal întocmit de poliţişti să fie declinat Parchetului, tânărul de 14 ani urmând să fie acuzat de tentativă de omor.

Incident similar la Săveni

Acesta este al doilea conflict între copii soldat cu o înjunghiere în decurs de câteva săptămâni. La sfârşitul lunii septembrie, un adolescent a înjunghiat un coleg de liceu în Săveni. Totul a pornit de la o fată, de care primul se despărţise, iar al doilea începuse să aibă o relaţie. Ulterior, agresorul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani sub acuzaţia de tentativă de omor.

Arestat preventiv după comiterea faptei, agresorul de 17 de ani, va răspunde în faţa magistraţilor pentru agresiunea comisă. „S-a reţinut că, în data de 30 septembrie 2020, în jurul orei 13.30, în timp ce se afla în apropierea Liceului Dr. M. Ciucă din oraşul Săveni, pe fondul unor relaţii conflictuale, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit tip briceag persoanei vătămate minore T.B.C., cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale”, au precizat procurorii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
15.6 °
12.2 °
65 %
0.5kmh
100 %
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...