spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTExamenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului

Examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului

Ministerul Educaţiei propune, într-un act normativ supus dezbaterii publice, ca probele orale ale Bacalaureatului 2023 să fie echivalate cu notele din liceu. De asemenea, evaluarea de clasa a VI-a ar urma să nu se mai ţină.

”Se prevede ca, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei”, se arată în Nota de fundamentare a OUG supuse dezbaterii publice, potrivit Digi24.

Se anulează și evaluarea pentru clasa a VI-a

Potrivit proiectului, nu se mai organizează nici evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a.

„Prin derogare de la prevederile art. 74 alin.(4) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în anul şcolar 2022-2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe, la finalul clasei a VI-a, nu se organizează”, se mai arată în proiect.

De asemenea, concursul pentru angajarea personalului didactic de predare cu contract individual de muncă în sesiunea 2023 constă într-o probă scrisă pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei. ”În sesiunea 2023, concursul naţional de ocupare a posturilor didactice de predare din învăţământul preuniversitar va consta în susţinerea de către candidaţi a unei probe scrise, similar modalităţii de organizare a acestui concurs în sesiunile 2020 şi 2021. Organizarea concursului va asigura încadrarea unităţilor de învăţământ cu personal didactic de predare calificat”, se mai arată în documentul citat.

Măsuri pentru susținerea în timp util a examenului

Ministerul Educaţiei precizează că propune aceste măsuri, în principal, ”în vederea asigurării dreptului constituţional al tuturor absolvenţilor la învăţătură, examenul naţional de bacalaureat să poată fi susţinut în timp util, de un număr de 147.491 de elevi, astfel încât să nu se perturbe nici calendarele de admitere în învăţământul postliceal/universitar, dar nici calendarul examenelor celorlalte examene naţionale care se desfăşoară în această perioadă”.

”În contextul în care activităţile specifice procesului educaţional sunt afectate de desfăşurarea grevei generale din învăţământul preuniversitar, iar susţinerea examenului de bacalaureat presupune încadrarea într-un calendar care să nu afecteze dreptul absolvenţilor care promovează examenul de a-şi continua studiile în învăţământul postliceal/universitar, se impune luarea unor măsuri administrative cu privire la modul de desfăşurare şi de susţinere de către aceştia a examenului, programat după încheierea cursurilor anului şcolar 2022 – 2023. În acest sens, subliniem faptul că evaluarea continuă la disciplinele subsumate probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale a fost finalizată prin medie anuală, iar nivelul mediilor multianuale – echivalate cu niveluri de competenţă în baza unei metodologii specifice – pot suplini cu succes o evaluare sumativă, finalizată cu un nivel de competenţă”, se mai arată în document.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...