spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăNaționalProtecţia Consumatorilor primeşte reclamaţii şi pe WhatsApp

Protecţia Consumatorilor primeşte reclamaţii şi pe WhatsApp

Protecția Consumatorilor lansează un număr de telefon, folosit exclusiv în aplicaţia WhatsApp la care populaţia poate reclama abuzurile în cazul facturilor pentru gaze și curent. 

La numărul de WhatsApp 0790.219.551, care nu va folosi funcția de apel video sau cu voce, sunt așteptate mesajele scrise și imaginile care să sesizeze nereguli cu caracter de urgență în raport cu respectarea drepturilor consumatorilor, de pe întreg cuprinsul țării.  Mai exact, este vorba despre primirea unor facturi foarte mari, nereale, la energie electrică și gaze naturale, cazuri de debranșări, pentru neplată a unor facturi greșite la energie încă necorectate, precum și situații urgente care pun în pericol sănătatea consumatorilor.

Comisarii ANPC vor selecta, dintre toate mesajele urgente primite de la consumatori, care sunt acelea care se află în competența legală de soluționare a instituției și le vor da curs.
Mesajeletrimise pe numărul special nu înlocuiesc reclamațiile realizate în mod curent.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...