spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăNaționalUcraina cere României să declare Rusia ”stat sponsor al terorismului”

Ucraina cere României să declare Rusia ”stat sponsor al terorismului”

Premierul ucrainean Denys Shmyhal a cerut joi României să declare Rusia ”stat sponsor al terorismului”, potrivit traducerii oficiale a discursului susținut de acesta la conferința comună de presă cu premierul Nicolae Ciucă la punctul de trecere a frontierei Vicovu de Sus-Krasnoilsk.

Potrivit G4media, o astfel de inițiativă din partea României ar presupune încetarea de facto a oricărei relații diplomatice, economice și politice cu Federația Rusă. Ucraina a cerut în mod repetat comunității internaționale să adopte o astfel de decizie la nivelul fiecărui state membru UE și NATO.

Președintele SUA, Joe Biden, a respins această cerere în septembrie. Cu toate acestea, mai mulți membri ai Congresului SUA au inițiat o astfel de cerere către Casa Alba. De asemenea, premierul Denys Shmyhal a cerut României, în același discurs, ”să sprijine inițiativa de a exclude Moscova din Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN)”.

OCEMN este o organizație din care fac parte statele riverane Mării Negre și are o activitate relativ slabă. Cu toate acestea, OCEMN este unul dintre puținele formate internaționale în care mai există un dialog al țărilor occidentale cu Rusia.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...