spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTMaşinile electrice câştigă teren la Botoşani (video)

Maşinile electrice câştigă teren la Botoşani (video)

Botoşănenii încep să prindă “gustul” maşinilor electrice. Peste 120 de astfel de autoturisme figurau ca înmatriculate în județul Botoșani la data de 31 august 2023.

Potrivit reprezentaților Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Botoşani, numărul acestora este considerabil mai mare față de anii trecuţi. Spre exemplu, în ianuarie 2022, doar 36 de mașini electrice figurau ca fiind înmatriculate în județul nostru. Acum sunt de aproape patru ori mai multe.

„Au fost înmatriculate un număr de 122 vehicule electrice pentru care au fost eliberate numere verzi, conform legislaţiei în vigoare”, se arată într-un raport prezentat de reprezentanţii SPCRPCIV. Cu toate acestea, numărul ar putea fi puţin mai mare, având în vedere că mai există unii proprietari de astfel de autoturisme care încă le au cu numere de înmatriculare din ţările din care le-au achiziţionat.

Infrastructura staţiilor de încărcare este deficitară

Chiar şi cu această creştere semnificativă, procentul pe care îl reprezintă autoturismele electrice din totalul parcului auto al judeţului este în continuare unul foarte mic. Mai exact, aproape 0,1% din totalul de 132.080 de autoturisme, câte erau la 31 august, îl reprezintă cele electrice.

Unul dintre motive l-ar putea constitui şi infrastructura slabă a staţiilor de încărcare din această parte a ţării. În judeţele din Moldova majoritatea staţiilor de încărcare sunt oferite de hipermarketuri, cu program de funcţionare până la închiderea magazinelor. Mai mult, fiind puţine la număr, este tot timpul riscul ca acestea să fie mai mereu ocupate.

Avantaje pentru proprietarii de maşini electrice

Puţin mai bine stau botoşănenii la categoria “hibride”. Aici sunt peste 1.000 de autoturisme, semn că aceştia se simt în continuare mai încrezători să pornească la drum cu un autoturism dotat şi cu motor termic.

Posesorii de maşini electrice şi hibrid au avantaje şi în ceea ce priveşte nivelul de impozitare al autoturismelor. Primăria Botoşani scuteşte de impozit vehiculele electrice, iar în cazul celor hibrid se plăteşte doar 5% din cuantumul total al impozitului.

În total, peste 7.400 de autoturisme au fost înmatriculate în acest an până la 31 august, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „De asemenea, pe parcursul derulării programelor de stimulare a reînnoirii parcului auto “RABLA” – au fost efectuate un număr mare de radieri, aproximativ 2.000 operaţiuni”, mai arată reprezentanţii SPCRPCIV.

În ceea ce priveşte deţinătorii de permis, în aceeași perioadă au fost emise 11.969 permise de conducere, reprezentând o creştere cu 3.479 posesori fata de aceeaşi perioada a anului trecut. Totodată au fost 640 de permise de conducere străine, iar numărul certificatelor de înmatriculare emise a fost de 14.169, reprezentând o creştere de 7.390 autovehicule faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
42 %
3.2kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...