vineri, mai 10, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Apostol Iacob al lui Alfeu

Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu

A fost fratele Sfântului Apostol Matei, iar tatăl lor se numea Alfeu. A fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos și a propovăduit cuvântul Evangheliei în sudul Palestinei și în Egipt. Datorită lucrării sale, mulți păgâni au crezut în Hristos, au fost construite biserici și au fost hirotoniți preoți și episcopi.

Sfântul Iacob al lui Alfeu a fost răstignit pe cruce de păgâni.

 

Sfântul Mucenic Ignatie Athonitul

 

S-a născut în Eski Zagora, provincia Târnovo (Bulgaria). A primit la botez numele Ioan.

Din dragoste pentru monahism, ajunge la mânăstirea Rila. Aici duce o viață duhovnicească aleasă, alături de un bătrân. Din cauza demonului furiei, se ridică împotriva bătrânului. Speriat de cele întâmplate, decide să părăsească mănăstirea.

Din cauza războiului dintre turci și sârbi, tatăl a fost ucis, iar mama și surorile sale obligate să treacă la islam. Încercând să se ascundă de furia turcilor, ajunge la București. Aici îl cunoaște pe viitorul Nou Mucenic Eftimie. După o vreme, revine în satul natal, iar de aici pleacă din nou în Sfântul Munte. Se instalează în Mănăstirea Grigoriu și apoi viețuiește la schitul Sfânta Ana.

După multe nevoințe, este tuns în monahism, primind numele Ignatie. După trecerea la cele veșnice a bătrânului de la Sfânta Ana, alături de care viețuia, ia hotărârea de a trăi la Kavsokalivia. Aici află de martiriul prietenului său, Noul Mucenic Eftimie. După ce a primit vestea trecerii la cele veșnice a prietenului său Eftimie, decide să se pregătească și el de martiriu. Primind binecuvântarea părinților și însoțit de monahul Grigorie, pleacă la Constantinopol ca să-L mărturisească pe Hristos.

Ajunge în fata vizirului și îi mărturisește acestuia ca a fost silit să se lepede de Hristos și că a făcut acest lucru numai prin cuvânt. „Am venit acum, aici, ca să-mi iau înapoi vorbele pe care le-am spus atunci, și să-L mărturisesc pe Hristos ca singurul Dumnezeu adevărat”, a grăit Ignatie înaintea vizirului.

Pentru cele mărturisite a îndurat chinuri cumplite, dar a rămas neclintit în credința sa, fiind condamnat la moarte prin spânzurare. Astfel, pe 8 octombrie 1814 a trecut la cele veșnice.

 

Preot Olivian SANDU

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.5 ° C
21.6 °
21 °
39 %
3.2kmh
8 %
vin
19 °
sâm
18 °
Dum
17 °
lun
17 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...