În 307 în vremea persecuției împotriva creștinilor, Sf. Teodosia în vârstă de 17 ani a vizitat prizonierii creștini condamnați în Pretoriumul din Cezareea, Palestina. Erau Sfintele Paști și mucenicii vorbeau despre Împărăția lui Dumnezeu. Sf. Teodosia i-a rugat să o pomenească și pe ea când vor ajunge în fața lui Dumnezeu.
Soldații au prins-o și au dus-o în fața lui Urban, guvernatorul, spunând că acea fecioară se închina în fața prizonierilor. Acesta i-a cerut să jertfească la idoli dar a refuzat, mărturisindu-și credința în Hristos. Apoi au torturat-o îngrozitor, rupându-i carnea cu cârlige de fier până i s-au văzut oasele.
Mucenița a răbdat în tăcere și cu zâmbetul pe față chinurile și când guvernatorul i-a cerut din nou să sacrifice la idoli, ea i-a răspuns: „Nebunule, mi s-a dăruit să fiu în rândul mucenicilor”. Apoi i-au pus o piatră de gât și a fost aruncată în mare, dar au salvat-o îngerii. Din nou au prins-o și a fost dată să o sfâșie fiarele sălbatice, dar acestea nu s-au atins de ea. În final călăii i-au tăiat capul.
Noaptea, Sf. Teodosia a apărut părinților ei, care au încercat să o convingă să nu se sacrifice pentru Hristos, îmbrăcată într-o haină strălucitoare, cu o cunună pe cap și o cruce strălucitoare de aur în mână, spunându-le: „Priviți slava de care ați vrut să mă lipsiți!”
Ea mai este prăznuită și în 29 mai, zi în care i s-au mutat sfintele moaște la Constantinopol și apoi la Veneția.
Sunt oameni care zic că nu există Dumnezeu. Ei vorbesc așa pentru că în inima lor viază duhul mândriei, care le insuflă minciuni împotriva Adevărului și împotriva Bisericii lui Dumnezeu. Ei cred că sunt inteligenți și deștepți, dar în fapt nu înțeleg nici măcar că aceste gânduri nu sunt ale lor, ci vin de la vrăjmașul; dacă cineva le primește în inima lui și le îndrăgește, acela se înrudește cu duhul cel rău și se face asemenea lui. Și să nu dea Dumnezeu nimănui să nu moară în această stare.
Dar în inimile sfinților viază harul Duhului Sfânt care îi înrudește cu Dumnezeu, și ei simt lămurit că sunt copii duhovnicești ai Tatălui Ceresc, și de aceea zic: „Tatăl nostru”.
Omul a fost zidit din pământ: ce lucru bun poate fi în el? Dar iată că mila lui Dumnezeu 1-a înfrumusețat pe om cu harul Sfântului Duh și el s-a făcut asemenea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Mare este taina aceasta, mare e și mila lui Dumnezeu față de om. Dacă toate noroadele pământului ar ști cât de mult îl iubește Domnul pe om, toți L-ar iubi pe Hristos și smerenia Lui și ar dori să se asemene Lui întru toate. Dar, prin el însuși, omul nu poate aceasta, fiindcă numai în Duhul Sfânt se face omul asemenea lui Hristos. Omul căzut se curățește prin pocăință, se înnoiește prin harul Duhului Sfânt și se face întru totul asemenea Domnului. (Sf Siluan Athonitul)
Preot Olivian SANDU
