S-a născut în Sieilia, din părinți evlavioși și plini de toată virtutea. După moartea lor, Iosif s-a strămutat în Tesalonic, unde a primit și tunderea în cinul monahal. Ca monah, el s-a făcut pilda tuturor prin postiri, înfrânări mari, rugăciunea neîncetată, cântări de psalmi, privegheri și multe feluri de nevoințe. Episcopul Tesalonicului l-a hirotonit preot. Când a venit la Tesalonic, marele Grigorie Decapolitul a fost atât de impresionat de Iosif, încât l-a invitat să vină la mănăstirea lui din Constantinopol.
Când a început iar lupta împotriva sfintelor icoane, pe vremea lui Leon Armeanul, Iosif a fost trimis la Roma ca să ceară Papei și Bisericii din Roma să lupte pentru Sfânta Ortodoxie. Aflându-se în această călătorie, el a fost răpit și dus în insula Creta, unde ereticii l-au ținut în închisoare timp de șase ani. Iosif s-a bucurat pentru chinurile suferite pentru Hristos, și de aceea aducea neîncetată laudă lui Dumnezeu, socotind-şi cătușele ca și niște podoabe de aur. Dis de dimineața, în ziua slăvitei prăznuiri a Nașterii Domnului, intru al șaselea an al întemnițării lui Iosif, răul împărat Leon Armeanul a fost asasinat în biserică în timp ce asculta Utrenia, în același moment Sfântul Nicolae s-a înfățișat înaintea lui Iosif în închisoarea din Creta și i-a zis: „Ridică-te și urmează-mi!” Iosif s-a simțit ridicat în văzduh, și s-a aflat deodată înaintea porților cetății Constantinopol. Toți drept măritorii creștini s-au bucurat cu bucurie mare la vederea lui. El a alcătuit canoane și mine pentru slujbele multor sfinți. El avea darul înaintevederii, drept pentru care Patriarhul Fotie l-a rânduit duhovnic cinului preoțesc, arătându-l lor ca pe un „om al lui Dumnezeu, un înger în trup și un părinte al părinților”. La adâncile sale bătrânețe el s-a mutat la Domnul Cel Căruia I-a slujit cu credință, cu lucrul și cu minunatele cântări de el scrise. El a adormit cu pace în ajunul Sfintei și Marii Zi Joi, din anul 883 după Hristos.
Așa cum este cu neputință să nu se gândească la pâine cel înfometat, la fel este cu neputință să nu se gândească la moarte și la judecată cel care se luptă să se mântuiască.
Așa cum apa șterge scrierile, la fel și lacrima șterge păcatele.
Așa cum cei care nu au apă șterg în alte feluri scrierile, la fel și sufletele care nu au lacrimi șterg păcatele lor prin tristețe și suspinuri.
Așa cum gunoiul mult naște numeroși viermi, la fel și multele mâncăruri nasc multe căderi trupești, multe gânduri viclene și multe vise rușinoase.
Așa cum cel care are picioarele legate nu poate să meargă, la fel nu poate să se înalțe la Cer robul iubirii de arginți.
Așa cum este cu neputință să pășească mortul, la fel este cu neputință să se mântuiască cel deznădăjduit.
Cel care săvârșește binele în timp ce n-are credință se aseamănă cu cel care scoate apă și o varsă într-un butoi găurit.
Așa cum corabia care are un bun căpitan ajunge cu ajutorul lui Dumnezeu nevătămată la țărm, la fel și sufletul care are un bun îndrumător duhovnicesc se înalță cu ușurință la Ceruri, chiar dacă a avut multe păcate.
Așa cum cel care s-a îmbolnăvit greu nu poate să fie vindecat degrabă, la fel nu este cu putință să fie biruită iute o patimă. (Sfântul Ioan Sinaitul Scărarul)
Preot Olivian SANDU
