spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăSportȘase medalii pentu CS Dao Botoșani la Mondialul de qwan ki do...

Șase medalii pentu CS Dao Botoșani la Mondialul de qwan ki do intercluburi din Italia »» (Galerie FOTO + VIDEO)

Sportivii de la CS Dao Botoșani, au obținut șase medalii, dintre care una de argint și cinci de bronz la Campionatului Mondial intercluburi care a avut loc, recent, în Italia, la Padova, întrecere la care au fost prezenți și sportivii CS Sinh Dau, care au cucerit două medalii de aur, una de argint și două de bronz.

„Cei șase tineri medaliați în Italia practică qwan ki do de la o vârstă fragedă, obținând de-a lungul timpului numeroase rezultate la competițiile locale, naționale și internaționale. Prin aceste medalii ei au confirmat încă o dată pregătirea tehnică și abilitățile motrice dobândite în anii îndelungați de antrenamente. Pentru noi, cei din staff-ul tehnic, este o împlinire că acești adolescenți aflați în pragul majoratului vor face în curând pasul către categoriile de seniori, și avem speranța că parcursul lor viitor va fi unul spectaculos și vor aduce în continuare glorie și onoare organizației noastre și implicit Botoșaniului”, a declarat Eugen Țurcanu, deținător centura neagră 4 dang și coordonator tehnic qwan ki do pentru județul Botoșani

Medaliații CS Dao Botoșani:
Medalie de argint:
-proba de thao quyen sincron 16-17 ani feminin 3-4 cap albastru (Patricia Șerpe, Ecaterina Amos și Ștefănica Strachinariu);
Medalii de bronz:
-proba „thao quyen sincron” 16-17 ani masculin 3-4 cap albastru (Andrei Epureanu, Matei Corduneanu și Mircea Țurcanu);
-proba „song luyen” 16-17 ani feminin 1-4 cap albastru (Patricia Șerpe și Ștefănica Strachinariu);
-proba „song luyen” 16-17 ani mixt 1-4 cap albastru (Andrei Epureanu și Ștefănica Strachinariu);
-proba „song dau” 16 -17 ani feminin (Patricia Șerpe, Ecaterina Amos și Ștefănica Strachinariu);
-proba „song dau” 16-17 ani masculin (Andrei Epureanu, Matei Corduneanu și Mircea Țurcanu).

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
5.3 ° C
8.8 °
4.4 °
91 %
1.1kmh
7 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...