Dezinformarea – de la „tembelizor” la rețelele sociale

♦ Cenzura impusa de autorități nu e cea mai bună soluție pentru dispariția știrilor false și a manipulării

0

Mai mult de două treimi din românii care are au un cont Facebook, îl folosesc și pentru a citi știri. Dacă până acum zece ani deschideam televizorul să vedem ce se mai întâmplă în lume, acum intrăm pe Facebook pentru a face același lucru. Deși de multe ori ne imaginăm că doar tinerii „stau pe Facebook”, acest lucru nu mai e valabil de mult timp. Persoanele între 45 și 60 de ani, sunt din ce în ce mai prezente  în rândul utilizatorilor fideli ai platformei. Tinerii sunt pe Instagram și, mai nou, pe TikTok. O dată cu răspândirea virusului COVID-19 în lume, platformele de socializare și media online au devenit iar o țintă de atac a criticilor care susțin că, datorită lor, dezinformarea se răspândește necontrolat. Dar sunt aceste platforme mai nocive decât clasicul „tembelizor”? Ce soluții au fost propuse pentru a reglementa spațiul online? Dar nu cumva sunt aceste soluții mai nocive decât platformele în sine?

Internetul e greu de cenzurat

O dată cu răspândirea coronavirusului pe teritoriul României, Președintele Iohannis a declarat starea de urgență printr-un decret prezidențial care atingea  și problema dezinformării, printre multe altele. Astfel, orice publicație online care publica informații false despre pandemie risca să fie închisă, dacă nu răspundea la cererea autorităților de a da jos conținutul fals.

Problema cu această abordare a guvernului este că, de multe ori, producătorii de știri false sunt anonimi, publică din locații necunoscute, deci sunt imposibil de găsit. Pentru că este ușor să deschizi un domeniu nou și să îl înregistrezi într-o țară oarecare, rețelele de socializare au un rol vital în a ține publicul unor site-uri de dezinformare conectat.

În România, cazul acum notoriu al site-ul ortodox.info.ro, care blocat de autoritățile române în timpul stării de urgență  s-a transformat peste noapte în ortodoxinfo.ro, arată cât de ușor e să reanimezi un site de știri false. Fără Facebook aceste publicații și-ar pierde din cititorii, care nu ar ști unde să acceseze noul domeniu.

Astfel, rețelele de socializare facilitează crearea de comunități care consumă și răspândesc informații false, conspirații, știri senzaționale. Dar aceleași rețele creează comunități care consumă și răspândesc soluții, care se organizează pentru activități sociale și politice.

Dacă acceptăm că , pentru români, platforma Facebook este principala sursă de trafic pentru informațiile false, este și principala sursă de trafic pentru informații corecte. Separarea grâului de neghină este, istoric vorbind, o trudă complicată. Cum facem să combatem răspândirea informațiilor dăunătoare, fără să atentăm la integritatea unor drepturi fundamentale precum dreptul la liberă exprimare? În ciuda aparențelor, a separa informația în „bună” și „rea” nu e tot timpul ușor. Și nu e evident cine ar trebui să o facă. Vom avea o „comisie a adevărului” care cataloghează informația? Vom lăsa platformele de socializare să ia această decizie? Suntem noi, publicul, calificați să hotărâm întotdeauna dacă citim informații false sau adevărate?

Nu tot ce apare online e dezinformare

Kate Coyer, cercetător afiliat Universității Central Europene din Budapesta și Universității Harvard din SUA, declară pentru CJI că măsurile de control ale răspândirii știrilor false nu trebuie să limiteze drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la liberă exprimare. Soluțiile luate de autoritățile din România și din alte state ale lumii trebuie să răspundă unor probleme precum lipsa de transparență a giganților tehnologici, dar și lipsa de cunoștințe tehnice ale persoanelor care reglementează acest domeniu.

„Avem nevoie de un sistem care susține interesul public și nevoile publicului. Nu avem acest sistem la nivelul presei scrise, audiovizuale și în mod sigur nu avem acest sistem la nivelul platformelor de socializare. Cred că nu ar trebui să permitem schimbarea legislației privind libertatea de exprimare în timpul stărilor de urgență. Aceste legi nu ar trebui schimbate în perioade în care abuzurile asupra drepturilor la viața privată și înclinația de a controla populația sunt tendințe foarte îngrijorătoare. Știm că, o dată ce  deschidem cutia Pandorei, e greu să o închidem la loc”, declară Coyer.

Aceste măsuri sunt ineficiente când proprietarii site-urilor sunt necunoscuți și au efecte negative mai ample, cum ar fi intimidarea jurnaliștilor, care ar putea vedea cenzura ca o potențială armă îndreptată împotriva lor.

“Un lucru pozitiv pe care l-am observat este promovarea informației bune pe platformele de socializare.  De exemplu, dacă cineva caută fraza “Ar trebui să beau dezinfectant împotriva coronavirusului?” Google îți va sugera să accesezi pagina Organizației Mondiale a Sănătății sau a altei organizații de sănătate care promovează informații de încredere. Aceasta e o soluție la dezinformare care te protejează de problemele legate de limitarea dreptului la liberă exprimare”, afirmă Coyer.

Alte inițiative, precum platformele de indexare a site-urilor false, campaniile de conștientizare și campaniile de educare a populației privind modul de operare a site-urilor de dezinformare pot fi  mai eficiente în combaterea dezinformării și mai respectuoase față de libertatea de exprimare.

 

 

 

 

+2 -0
se încarcă...