Cu ocazia Zilei Armatei Române am încercat o senzație de deja-vu. Iar… Pentru că aproape zilnic au loc episoade menite să ne demonstreze că cei de la butoane nu sunt decât niște nevolnici puși pe căpătuială și care nu învață nimic din greșelile trecutului. Ziua Armatei Române sărbătorită fără ministru la Apărare. Asta pentru că Vasile Dîncu a ales să-și dea demisia. O demisie care ridică multe semne de întrebare și care a venit cam târziu, însă, dacă tot a reușit Dîncu să reziste atâta timp, ce mai conta o zi? Marca Ziua Armatei Române, transmitea un mesaj anost și eventual agramat și pe urmă putea să dea cu praf de demisie; era chiar așa greu? Faptul că a demisionat chiar în ajunul unei sărbători a Armatei Române e de toată jena, dar duhnește a lipsă de respect pentru toți românii, nu doar pentru cei care au ales cariera militară. Dar așa e la noi; s-a mai întâmplat în trecut și din păcate o să se tot întâmple.
Și, când spun că s-a întâmplat în trecut, mă gândesc la vizita premierului nipon, răposatul Shinzo Abe. Singurul premier japonez care a vizitat România. Optimiștii ar veni cu precizări de genul „primul premier japonez care a vizitat România”, însă la cum a decurs pomenita vizită e puțin probabil ca vreun prim ministru din Țara Soarelui Răsare să-și mai dorească să repete umilințele prin care a trecut Shinzo Abe prin 2018, când premierul Mihai Tudose a găsit că e cazul să demisioneze chiar în ajunul importantei vizite. Era ceva programat, se știa foarte bine cine vine și când vine, dar ai noștri, ca brazii, nu s-au încurcat în amănunte. Orgolii și interese, ce contează că ne-am făcut de râs în fața lumii întregi? Premierul Japoniei a fost întâmpinat la aeroport de un secretar de stat, nu de vicepremierul Marcel Ciolacu, așa cum era trecut în programul oficial. Prin urmare, soții Abe s-au plimbat pe la Muzeul Satului. Lucian Romașcanu, ministru pe la Cultură, a încercat să salveze onoarea părții române. Dificilă misiune…
Nu cred că românii – cei care mai țin cont de Ziua Armatei – aveau mari așteptări de la Dîncu. Asista la ceremonie, depunea o coroană de flori, lega două vorbe și apoi putea să-și scrie liniștit demisia. Însă omul a ales momentul cel mai nepotrivit. A găsit justificarea perfectă, o justificare ce poate detona noul USL. „Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei” a scris Dîncu pe Facebook. Cu ceva de genul a venit la vremea lui și Ludovic Orban, care a ținut să precizeze că orice parteneriat cu Iohannis e de domeniul trecutului. Acel Orban care ne întreba „Cine este generalul?”. Uite că a aflat…
Degetul întins de Dîncu spre cine trebuie poate declanșa sfârșitul coaliției. Nu e ceva ce să nu fi trăit până acum. USL-ul vechi s-a spart pentru că atât liberalii, cât și pesediștii visau să ajungă singuri la ciolan. La fel o să se întâmple și cu cel nou. La anul, conform protocolului, generalul Ciucă ar trebui să facă pasul în spate și să-i ofere lui Ciolacu ocazia să demonstreze că, luată la comparație, Dăncilă e o capacitate intelectuală și politică. Vor avea liberalii tăria să respecte înțelegerea? Nu au de ales, însă e posibil ca, în contextul actual, pesediștii să nu-și dorească guvernarea. Doi ani de răbdare sunt de preferat; înainte făceau opoziție doar un an înainte de alegeri.
Prin urmare, nimic pentru cetățean, totul pentru ei. Deja-vu pe toată linia și nicio speranță la orizont.
