De fiecare dată când un compatriot de-al nostru obține pe plan extern niște rezultate deosebite în domeniul în care activează, începem să ne umflăm în pene și să ne batem cu cărămida în piept că uite bre cine suntem noi, ce deștepți, ce pricepuți și ce deosebiți de alții suntem. În total contrast cu euforia ce se creează în asemenea situații, așa-zisa deșteptăciune a românilor lasă mult de dorit comparativ cu cea a altor popoare. Privind pe o hartă lansată în spațiul online în anul 2017 de către Digi24, observăm că media IQ-ului pe piciorul nostru de plai se situează la valoarea 91, sub noi fiind doar sârbii cu 90, muntenegrenii cu 86 și albanezii cu 82 de unități. În vârful ierarhiei europene stau cocoțați finlandezii cu 101, urmați de olandezi și elvețieni (100), apoi nemți, francezi, englezi, belgieni, cehi, austrieci și suedezi, cu câte 99 de unități. Bineînțeles că această poziționare nu a convenit unor „deștepți” români care au modificat ulterior pe harta inteligenței, în dreptul României, numărul 91 cu … 119. În rest, toate valorile rămânând cele prezentate pe harta din 2017! Adică noi, suntem cei mai cei din toată lumea. O astfel de hartă, cu modificarea menționată circulă cu sârg pe FB, dar și pe alte rețele de socializare, adunând la comentarii niște păreri și niște verdicte de te apucă mila față de prostia celorlalte popoare. Este posibil ca ultimii șase ani să fi produs anumite mici modificări în dinamica indicelui de inteligență, dar nicidecum substanțiale. În condițiile în care IQ-ul depinde în mare măsură de nivelul de acces la educație, dar și de condițiile de trai, nu miră pe nimeni valoarea lui scăzută consemnată în statele lumii a doua și a treia. Astfel, în țările situate pe coasta nordică a Africii, în peninsula arabică, în America Latină, dar și în India, nivelul IQ-ului mediu scade până la valoarea de 80 de unități, în timp ce în partea centrală și sudică a Africii acesta coboară în unele state chiar și sub 65 de unități. Revenind pe plaiurile și la oile noastre, este ușor de constatat că, deși „beneficiem” de serviciile a 67 000 de doctori în științe (în condițiile în care peste 30.000 s-au „doctoricit” în ultimii șase ani, asta fiind prima mare anomalie, a doua constând în faptul că între 1900 și 1990 au fost acordate doar 1.500 de asemenea titluri!), dar și al celor peste o jumătate de milion de studenți înscriși la unitățile universitare, deșteptăciunea în Românica se află în cădere liberă de mulți ani, analfabetismul funcțional răspândindu-se mai ceva precum Covid-ul! Apoi, numărul în continuă scădere al celor care citesc și altceva în afară de știrile picante de pe rețelele de socializare, frazele de pe burtierele îngălbenite ale televiziunilor de știri sau dialogurile siropoase din telenovelele sud-americane sau turcești, coroborat cu multitudinea de fabrici de diplome și licențe, fac ca acest blestemat IQ să ne situeze la coada Europei. Adică să fim proștii Europei, dacă îmi este permis să mă exprim mai pe șleau. Cui folosește asta? Bineînțeles diriguitorilor nației (care or fi aceia, că am mari îndoieli în ceea ce privește exclusivitatea mediului politic în această ecuație!) cărora le este mult mai lesne să păstorească o gloată, o turmă de neinstruiți, decât o ceată de românași dezghețați la minte. O vorbă din popor spune că Dumnezeu dă, dar nu pune în traistă. Da, este extrem de adevărat! Nivelul de instruire, condițiile de trai sunt darurile pe care ar trebui să ni le punem noi în traistă. Din păcate, nu apucăm să punem mâna pe ele, pentru că apar imediat șmenarii politici care ne subtilizează în doi timpi și trei mișcări totul, inclusiv viitorul. Sunt ei oare mai deștepți decât noi, au IQ-ul peste sută? Categoric, nu! În schimb, fiecare dintre noi devenim, atâta timp cât stăm pasivi și doar comentăm pe la colțuri de stradă, proștii statului. E dureros dar asta am fost, suntem și vom fi! Degeaba mai sunt și studenți eminenți, profesori dedicați, jurnaliști corecți și incisivi, dacă alături de ei se umflă și se lăfăiesc beizadelele cu examene cumpărate, cadre didactice sensibile doar la valoarea plicului cu șpagă sau vuvuzele plătite să prostească prin ceea ce scriu sau afirmă, un popor debusolat și năucit de cap. În concluzie, cărămida la care făceam referire în debutul acestor rânduri nu trebuie bătută de pieptul nostru de aramă, ci de capetele celor care ne conduc dar nu fac absolut nimic pentru a ne scoate din acest marasm. Bineînțeles că expresia cu cărămida dată de cap este o metaforă al cărei scop nu este altul decât trezirea și deșteptarea nației. Că imnul e clar, nu a reușit!
