Ineditul proiect al filarmonicii botoșănene intitulat „Hai să ne cunoaștem mai bine” ar trebui să reprezinte pentru diriguitorii locali, și nu numai, o adevărată cutie a Pandorei. De ce spun asta? Pentru că, în mod normal, în orice instituție publică unde se toacă banii contribuabililor ar trebui să fie la vedere, pe site-ul ei, informații clare și precise referitoare la studiile angajaților, dar și la salariile, sporurile sau indemnizațiile pe care aceștia le primesc. Ideea unora că salariile sunt confidențiale este împrumutată din mediul privat, adică de acolo unde un individ investește din banii lui pentru a crea profit și, ca urmare, plătește angajații după cum crede el că aceștia merită. La stat, așa ceva nu ar trebui să existe, din moment ce banii sunt ai mei, ai tăi, ai lor, deci fiecare dintre noi are tot dreptul să știe ce, cum și cât primește amploiatul de după ghișeu sau șeful lui care se plimbă cu Duster-ul alimentat cu motorina plătită, de asemenea, din banii plebei. Și ca să vedeți cât de adânc s-a înrădăcinat acest cuvânt „confidențial” în mintea unora, am auzit o contabilă de asociație de proprietari (a cărei leafă n-ar exista dacă n-ar exista locatarii!) răspunzând unui cetățean din asociație curios cât ia pe lună, că salariul ei e confidențial. Dacă n-ar fi real, ar fi un fel de umor negru, nu-i așa? Ei bine, pe principiul „să ne cunoaștem mai bine” ar trebui ca informațiile de care vorbeam la începutul acestor rânduri să fie publice, afișate pe site-ul instituției. Știu, se vor trezi unii politruci care să justifice secretul prin faptul că un astfel de demers ar putea pune subiectul în pericol, concurența, adică … hoții, punând ochii pe respectivul angajat. Nu, domnilor, hoții nu s-ar complica în asemenea mod și, în plus, ce să le ia de pe site? Caii de la bicicletă, pedala de la trotinetă? Problema mare care ar apărea în cazul unei transparențe reale privind studiile și veniturile (aici nu e vorba numai de salariul tarifar, ci și de prime, sporuri sau alte sume pentru că tot bani înseamnă!) constă în studiile la foc automat (tocmai am aflat că Pandele a făcut într-un singur an două doctorate și un masterat!) ale unora versus salariile uriașe pe care le încasează. Nu văd de ce trebuie ținute la secret sporul de condiții grele din unele instituții, contravaloarea gărzilor medicilor sau primele acordate cu ocazia sărbătorilor. Dacă într-adevăr s-ar dori o revitalizare a instituțiilor statului, a mediului bugetar, atunci ar trebui pusă în practică această transparență din secunda doi. Astfel am afla și noi contribuabilii, de veniturile (toate, nu numai salariul!) ale unor angajați din instituții fantomă, din agenții fantomă care în afară de ridicarea lunară a bănuților aproape că nu fac nimic. Dacă tot sunt sinecuri, atunci să fie pe față, ce atâta secretomanie? Acestea ar fi motivele pentru care am asemuit inițiativa celor de la Filarmonică cu un fel de Cutie a Pandorei pe invers. Toate au un început, de aceea acest inedit demers ar putea constitui un punct de cotitură în ceea ce privește organizarea și funcționarea administrațiilor locale, ale agențiilor, ministerelor și a președinției. Adică se știe salariul președintelui și e secret cel al unui director de agenție sau al unui inspector din vreo agenție! Nu e ca în filmele cu proști? Bine, în cazul instituției prezidențiale sunt și acolo neguri peste neguri în ceea ce privește sumele de protocol, de deplasări sau altele ținute cu strășnicie la secret. În concluzie, e banul public, deci nu există confidențialitate. Când o să jonglați cu banii voștri scoși de pe cardul personal, atunci să nu ne spuneți nimic-nimic. Să fie enigmă pe veci! Dar până atunci, atâta timp cât învârtiți cu furca banii nației, trebuie să știm ce și cum! Cât despre studii, nu avem așteptări prea mari, facultățile private fiind furnizoare de mulți specialiști. Care facultăți private? A, nu Stanford, nu Oxford, ci Vasile Roaită, Horea Cloșca și Crișan, Peneș Curcanul sau altele de acest gen, cu mare trecere în special la politicienii care au dat bacul în jurul vârstei de 40 de ani. Că nu degeaba examenul de bac se numea pe vremuri examen de maturitate! Ca să îl susții trebuie să fii om în toată firea, nu un puștan sau o duduiță de 18 ani! Drept urmare, dragi maturi, haideți să ne cunoaștem mai bine, vorba celor de la Filarmonică.
