spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăEditorialCale liberă spre sancțiuni - Virgil COSMA, jurnalist

Cale liberă spre sancțiuni – Virgil COSMA, jurnalist

Comisia Europeană a anunțat că închide Mecanismul de Cooperare și de Verificare (MCV) pentru România și Bulgaria. În ultimii 15 ani, reformele făcute de România în justiție și lupta anticorupție au fost monitorizate de oficialii europeni. MCV a fost introdus în 2007, la aderarea celor două state la Uniunea Europeană, ca măsură menită să urmărească progresele reformei sistemului de justiție, al măsurilor anticorupție, precum și în ceea ce privește criminalitatea organizată. Comisia Europeană (CE) abrogă acum cele două decizii prin care a fost instituit acest mecanism. Adică, în traducere liberă, suntem curați ca lacrima și justiția noastră e la fel de bună ca a celorlalte state membre ale Uniunii Europene (UE). Așa să fie?

Fără îndoială că la nivel instituțional am atins obiectivele fixate la admiterea în UE. Adică le avem pe toate, inclusiv pe cele menite să mențină balansul puterii și controlul în interiorul sistemului de justiție. Dacă sunt și pe deplin funcționale este o altă discuție pe care UE nu poate și nici nu vrea să o arbitreze. Funcționarii europeni nu stabilesc standarde morale și nici nu determină subordonările politice ale magistraților. Fiindcă acestea sunt oculte și de cele mai multe ori sunt cunoscute doar celor care urmăresc îndeaproape mișcările din justiție și încrengătura de relații din domeniu. Cu alte cuvinte, începând de astăzi suntem pe cont propriu. Și, după părerea mea, aceasta nu este o garanție că în România se va face dreptate. Ba chiar dimpotrivă.

Cel mai recent raport privind statul de drept în cazul României, publicat de CE în luna iulie a acestui an, arată că „România a continuat să aibă o evoluție pozitivă în combaterea corupției” dar și că ne confruntăm cu un îngrijorător deficit de magistrați sau că avem mari probleme în ceea ce privește independența presei. Ambele situații sunt aproape fără rezolvare, sau cel puțin nu în viitorul apropiat. Fuga magistraților cu experiență, cei mai importanți din sistem, este explicabilă prin prisma grabei lor de a prinde pensiile speciale, a căror eventuală reducere nu poate avea efecte retroactive. Pe de altă parte, pentru noii veniți accesul în sistem este deosebit de dificil, aș spune aproape imposibil, față de nivelul deosebit de slab de pregătire al candidaților. Cât despre presă, nu mai sunt multe de spus. La nivel central este complet subordonată partidelor politice, care o plătesc cu generozitate, și patronilor care fac parte din grupuri de interese economice și politice.

În continuare, respectarea statului de drept în cele două țări va fi monitorizată în cadrul Rapoartelor anuale ale CE, întocmite pentru toate statele membre. Spre deosebire de MCV, aceste rapoarte pot duce la sancționarea țărilor care nu respectă valorile democratice europene. În acest sens, iată cel mai recent exemplu, Comisia a recomandat blocarea a 7,5 miliarde de euro pentru Ungaria, care refuză să se alinieze tuturor cerințelor CE în privința a ceea ce organismele europene consideră a fi un stat de drept. Până se ne includă și pe noi în rândul statelor indisciplinate nu mai este mult. Încă vreo două-trei isprăvi ale Curții Constituționale, precum cea de încetare a urmăririi penale ca urmare a prescripției – sever criticată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) – și trecem pe lista neagră cât am clipi. Ceea ce mi se pare foarte probabil.

PS. Nu pot trece fără o evocare, cât de sumară, a unui mare dispărut. Ne-a părăsit Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, cel care a promovat dincolo de Prut – în vremuri tulburi și sub ocupație rusească aproape totală – limba română și steagul tricolor, cel care a înscris Basarabia pe hartă sub actuala titulatură și cel care, cu toate reproșurile făcute de unioniști, s-a dovedit a fi fost un mare patriot. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21 °
20.5 °
42 %
2.4kmh
95 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...