spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăEditorialFSN (sau USL!) deschide pârtia către extremism - Dumitru MONACU, scriitor

FSN (sau USL!) deschide pârtia către extremism – Dumitru MONACU, scriitor

Circulă în aceste zile pe rețelele de socializare o caricatură excepțională a unui foarte talentat artist plastic, Costel Pătrășcan din Brăila, în care ni se prezintă un balaur cu două capete care îi răspunde unui reporter că „ne-am hotărât să mergem împreună la alegeri. Pe lângă realitatea evidentă, vizibilă, că cele două „țeste” sunt împreună, este de remarcat asemuirea celor două partide, PSD și PNL, cu un balaur. Un balaur care vrea să cuprindă tot, să stăpânească tot, începând de la dregătorii înalte, averi, influență și terminând cu fata împăraților Roșu sau Galben, că a ăluia Verde este probabil albastră de supărare! Dacă pe lângă această oglindire fidelă a unei realități politice de moravuri ușoare punem și vorbele regretatului Corneliu Coposu („Blestemul României ar fi ca după 20-25 de ani FSN să se afle și la stânga și la dreapta eșichierului politic”), obținem imaginea perfectă a unei situații de neacceptat pentru oricare cetățean al acestei țări care mai crede în valori morale, în democrație, în adevăr și corectitudine. Așadar, dușmanii ăia arțăgoși și intoleranți din anii ’90 au devenit astăzi aliați, iar motivația acestei împerecheri demnă de kamasutra cea mai sordidă și promiscuă ne este prezentată ca și cum ar fi ultima și singura cale de eliminare a extremismului, dar și de conservare a stabilității politice. Ni se aduc argumente de doi bani cum că teama de extremism este resimțită în întreaga Europă, că și acolo, în parlamentul de la Bruxelles, popular europenii se vor pupa „piața independenței” cu socialiștii sau că banii europeni vor curge precum Amazonul, dacă va fi stabilitate politică în țară! Adică, alianța contra firii ne va scăpa de extremiști! Bravos, națiune, dacă ai ajuns să te temi de Simion și Șoșoacă! Bun, sunt de acord că nominalizații aventurieri nu sunt de dorit la pupitrul de comandă al țării, dar așa, cu partid unic e mai bine? Cel puțin cei din generația mea care au trăit jumătate din viață în condițiile existenței unui singur partid pe scena politică nu au cum să înghită o asemenea gogoașă presărată cu pudra rarefiată a Cotroceniului. Și apoi, în cazul expansiunii curentului șoșocar sau aurist, cine ar avea de tras ponoasele? Cine se teme de ei? E limpede că primii afectați ar fi cei din PSD și PNL, pentru că ar fi îndepărtați de la masa cu bunătăți la care stau de atâția ani și pe care nu prea ar vrea să o părăsească nici în următorul deceniu. Deci nu grija față de oameni sau față de țară i-a adus într-o asemenea cârdășie, ci frica de pierdere a ciolanului. Dar cel mai ciudat lucru în această recondiționare a FSN constă în faptul că singurii oponenți dintre subiecți sunt reprezentați de aripa pedelistă a PNL. Adică urmașii lui Petre Roman și ai lui Traian Băsescu, primii lideri ai PD, rămurica desprinsă atunci, în anii ’90, din FSN. Mi-e foarte greu să înțeleg cum cele două partide vor lupta cot la cot pentru victoria Codruței Kovesi și a altor pesediști și liberali care doresc să ajungă parlamentari la Bruxelles și, concomitent cu asta, se vor duela pentru posturile din administrația locală. Iar aici, la locale, se pare că deja a fost lansată o directivă prin care se interzice lupta electorală împotriva unui primar în funcție dacă acesta e din tabăra celuilalt partid. Adică la noi la Botoșani, dacă actualul edil va candida, potențialul contracandidat Cătălin Flutur va fi obligat să îl susțină pentru un nou mandat! Nu-i așa că e de cascadorii râsului o asemenea hotărâre coaptă pe malurile mocirloase și puturoase ale Dâmboviței? În asemenea condiții, românii vor fi nevoiți să nu mai servească nimic proaspăt, ci numai de la conservă, pentru că acesta e țelul celor două partide: să conserve primarii, consilierii și președinții de CJ și odată cu acestea, normal, și configurația parlamentară. Ceea ce nu iau în seamă alde Ciolacu, Iohannis și Ciucă este faptul că mult trâmbițata luptă contra extremismului și încercările lor de eliminare a exponenților acestor mișcări vor îndrepta țara, poporul, exact către această direcție nedorită. Am auzit mulți oameni că îi vor vota pe „auriști” și „șoșocari” numai de-al dracului, ca să le strice apele celor care s-au gândit că democrația înseamnă să fie doar ei la putere, pentru că dacă după atâta vreme niște dobitoci nu au înțeles că mecanismul democrației rămâne efectiv înțepenit fără o opoziție consistentă, înseamnă că nu au căuta pe scena politică. Și apropo de localele noastre botoșănene, sincer să fiu, nu cred că Flutur îl va susține vreodată pe Andrei și nici Iftime pe Șlincu sau care o fi nominalizatul PSD pentru președinția CJ. Cum cutia cu surprize politice de-abia a fost deschisă, așteptați-vă la mișcări interesante de trupe pe frontul dur al alegerilor. Inclusiv la obținerea, în iunie, a unui procent mult mai mare pentru cei extra FSN decât cel scontat de către PSD, PNL și Cotroceni.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...