O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Anca Colescu, profesor şi jurist, desfăşoară o campanie inedită – îi învaţă pe copii noţiuni juridice pentru a-i direcţiona pe calea cea dreaptă.

 

Reporter: – De când faceţi educaţie juridică cu elevii şi cum v-a venit această idee?

Anca Colescu: – Totul a început acum trei ani, când un bun prieten, judecătorul Cristi Danileţ, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, mi-a propus să mă alătur acestui proiect. Există un protocol între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Ministerul Învăţământului, Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care urmăreşte scăderea infracţionalităţii în rândul minorilor. Recunosc, a fost o provocare. Am bătut la uşile instituţiilor, le-am prezentat proiectul şi astfel au fost deschişi unei colaborări. Dându-mi seama că întâlnirile sporadice nu sunt suficiente, am decis să mă înscriu la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, unde am absolvit modulul psihopedagogic. O nouă provocare, un domeniu total străin.

– Este un fel de voluntariat, însă care a fost reacţia conducerii şcolilor când aţi mers să discutaţi despre această iniţiativă?

– Subliniez faptul că tot ceea ce fac este în mod voluntar. Nu am nici o susţinere, de nici o natură. După un an, m-am înscris la concursul naţional de titularizare şi astfel am intrat în sistemul de învăţământ pentru a-mi fi mult mai uşor să duc mai departe proiectul. În tot acest timp am colaborat şi cu celelalte şcoli cu care aveam încheiat un protocol de colaborare şi, nu în ultimul rând, cu Asociaţia Happy, care face posibilă întâlnirea cu tineri din diferite centre de plasament.

– Care este scopul acestor activităţi?

– Scopul acestor activităţi este de a-i responsabiliza pe tineri, de a-i face să înţeleagă că nimeni nu-şi poate face dreptate singur, că un gest necugetat poate constitui infracţiune şi că nimeni nu este mai presus de lege. Pe scurt, scopul acestui proiect este de scădere a ratei infracţionalităţii din rândul minorilor.

– Câte cursuri aţi susţinut până acum?

– Greu de spus. Protocolul pe care îl închei cu fiecare unitate şcolară este valabil un an. În ultimele zile am fost în mai multe şcoli şi licee. Solicitările vin de peste tot, atât de la licee, cât şi de la şcolile gimnaziale.

– Şi cum se derulează aceste cursuri?

– Nu folosesc un limbaj juridic, ci vorbesc pe înţelesul lor, cu multe exemple din practică. Atunci când îi pun să citească un articol din Codul Penal o fac pentru a vedea cu ochii lor că ceea ce le spun nu sunt poveşti şi că legea nu iartă, ci dimpotrivă pedepseşte. Chiar şi în aceste situaţii explic pe înţelesul lor fiecare cuvânt şi, bineînţeles, vin cu câte un exemplu. Discutăm despre reguli, legi şi importanţa respectării acestora, despre cum ar trebui să se manifeste într-o societate democratică, despre asumarea responsabilităţilor, militând pentru afirmarea drepturilor.

– Cum reacţionează copiii?

– Copiii sunt minunaţi! Au întrebări la care nu vor simple răspunsuri, ci explicaţii. Sunt foarte receptivi şi dornici să ştie cât mai multe. Când le spun că ei răspund penal de la vârsta de 14 ani şi că necunoaşterea legii nu îi scuteşte de pedeapsă dacă ajung în instanţă declanşează un val de întrebări. Să ştiţi că nici elevii de liceu, de clasa a XI-a sau a XII-a, nu ştiu că răspund penal de la 14 ani. În cel mai bun caz mi s-a spus că asta se întâmplă de la 16 ani. Şi după ce le spun că sunt traşi la răspundere de la 14 ani, vor să ştie ce păţesc dacă fac unele lucruri. Este o experienţă unică. Când am fost la Liceul Pedagogic, fiind ultima oră, elevii ar fi vrut să stea peste program, să afle mai multe. Cu cei din centrele de plasament lucrez de aproape trei ani, întâlnirile având loc cu sprijinul celor de la Asociaţia Happy. De când ne întâlnim, am şi prieteni în rândul copiilor.

– De ce credeţi că se întâmplă acest lucru?

– Din păcate, acest lucru este cauzat de lipsa de educaţie. Şi aici nu mă refer doar la educaţie juridică. Copiii nu beneficiază de educaţie sexuală, ci învaţă singuri despre acest aspect al vieţii. Au întrebări la care nu le răspunde nimeni – părinţii nu mai au timp de ei, sunt plecaţi în străinătate, iar răspunsurile le caută în locuri nu tocmai „prietenoase”.

– Spuneţi că faceţi acest voluntariat de aproape trei ani. Cum au evoluat lucrurile în timp, atât în ceea ce priveşte reacţia elevilor, dar mai ales reacţia şcolii ca instituţie şi reacţia societăţii?

– La început a fost mai mult o curiozitate pentru toţi, dar acum solicitările vin de peste tot. Am fost inclusiv în mediul rural, la liceul din Plopeni, şcoala din Ungureni, şcolile Epureni şi Avrămeni, din Călăraşi, Guranda, Durneşti şi Truşeşti, la Liceul de Artă, la Liceul Pedagogic,  Şcoala 1 din Botoşani. Singurul „duşman” este timpul, iar pentru mine ziua ar trebui să aibă 48 de ore. Norocul meu este că beneficiez de sprijinul familiei, soţul şi cele două fiice fiind mereu alături de mine.

– Bănuiesc că aţi avut reuşite, dar şi insuccese. Ce v-a marcat cel mai mult în urma acestor întâlniri cu elevii?

– Când am pornit la acest drum am ştiut că nu este deloc uşor. Este o misiune dificilă, dar important este rezultatul final, care nu întârzie să apară. Dacă după întâlnirea noastră rămân şi cu o singură informaţie, consider că suntem câştigaţi. Nu mă întâlnesc cu ei să le predau drept, nu merg să le ţin teorie, ci sunt acolo în calitate de părinte, care încearcă să-i îndrume pe calea cea dreaptă.

– V-aţi aşteptat la o asemenea reacţie din partea copiilor ?

– În spatele oricărui copil se ascunde o poveste. Adulţilor le este mult mai uşor să eticheteze, decât să-i asculte. Se pedepseşte rezultatul faptelor, dar puţini sunt cei care încearcă să trateze cauza care a determinat comiterea unor fapte antisociale, iar cauza de cele mai multe ori este lipsa educaţiei.

– Apropo, de ce credeţi că s-a ajuns aici – ca unii copii să abandoneze şcoala pentru „cariera” infracţională?

– Cauzele sunt multiple şi este greu de găsit un tipar. Reacţia societăţii va fi de fiecare dată – „părinţii sunt de vină pentru cum l-au educat!”. Ce ne facem atunci când şi părinţii sunt insuficient informaţi? Au vreo vină că nu ştiu noţiuni de drept? Acest lucru m-a determinat să lărgesc sfera proiectului şi să-i introduc şi pe părinţi, ţinând ore de educaţie juridică şi cu ei, ca mai apoi să fie mesagerii mei şi împreună să-i responsabilizăm pe tineri.

– Dar cum vă descurcaţi cu toate întrucât aceste activităţi presupun deplasări, costuri, timp? V-aţi gândit vreodată să renunţaţi?

– Faptul că am reuşit să schimb comportamente, că mi se cere un sfat, înseamnă enorm, iar acest lucru mă determină sa fiu şi mai puternică, şi mai determinată.

– Care credeţi că ar fi marele câştig al educaţiei juridice pentru copii?

– Accesul elevilor la educaţie juridică încă de pe băncile şcolii aduce beneficii majore pentru societate şi pentru cetăţean. Vor şti ce este bine, ce este rău, vor cunoaşte consecinţele, iar deciziile vor fi luate în cunoştinţă de cauză. Eu cred că rezultatele se văd deja, însă ele vor fi evidente peste ani. Din 2019, educaţia juridică va fi materie obligatorie în liceu şi cred că cei care profesează în mediul juridic ar trebui să meargă în şcoli şi să le ţină elevilor lecţii de educaţie juridică.

– Ce sfat le-aţi da celorlalţi botoşăneni?

– Unul singur, dar acesta spune totul – investind în educaţie, investim în viitor.

se încarcă...
EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...