Doru Liahu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă, filiala Botoşani, spune că legea falimentului personal instituie drepturi, dar şi obligaţii.
Reporter: – Legea insolvenţei persoanelor fizice a intrat în vigoare la 1 ianuarie. La nivelul judeţului nu s-a constituit, însă, Comisia de insolvenţă, prin urmare nu există structura care s-o aplice. Aşadar, avem o lege. Ce facem cu ea? Poate fi pusă în aplicare în condiţiile de faţă?
Doru Liahu: – Teoretic da. Legea există, sunt stabilite foarte clar organele care aplică legea: comisia de insolvenţă, administratorul procedurii, judecătorul. Avem şi normele de aplicare a legii, apărute în iunie 2017.
– Dar cum se pot aplica toate acestea fără comisie?
– Teoretic această comisie există. Comisia Naţională s-a înfiinţat, cea regională, la fel. Probabil e nevoie de o decizie, de o primă solicitare de deschidere a procedurii de insolvenţă din partea unei persoane fizice. Pentru că, intrând legea în vigoare, persoanele care doresc să aplice pentru deschiderea procedurii pot face cererea după 30 de zile de la notificarea creditorilor. Practic, dacă un creditor a făcut o notificare la începutul lunii ianuarie, odată cu aplicarea legii, urmează ca persoana fizică în cauză la începutul lunii februarie să se adreseze Comisiei cu cererea de deschidere a procedurii, Comisie care trebuie să răspundă în termen de 30 de zile.
– Şi cui să se adreseze botoşănenii, dacă nu au o Comisie?
– Îi sfătuiesc să se intereseze la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor, unde vor afla mai multe detalii.
– Avem de-a face cu o premieră legislativă în România. Pe scurt, în ce constă această lege?
– Este o lege menită să redea demnitatea persoanelor aflate în situaţii de impas financiar major, să le ajute să se reintegreze în societate. Foarte succint, procedura începe de la debitor. Persoana fizică aflată în situaţia în care nu poate să-şi plătească datoriile se poate adresa Comisiei de insolvenţă cu o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă, în anumite condiţii prevăzute de lege. Va stabili ce fel de procedură i se potriveşte, fie cea pe baza planului de rambursare, fie procedura prin lichidare de active, sau chiar cea de insolvenţă simplificată. În funcţie de gravitatea situaţiei în care se află şi după ce se sfătuieşte cu specialiştii în insolvenţă, solicită un anumit tip de procedură. Comisia poate dispune deschiderea şi numirea unui administrator al procedurii. După întocmirea tabelului de creanţe, urmează ca debitorul, împreună cu administratorul, să stabilească un plan de rambursare a datoriilor. Acesta trebuie avizat de comisie şi aprobat de creditori. Ulterior, debitorul va trebui să respecte planul şi să achite datoriile până la stingerea acestora. Ceea ce aduce legea este posibilitatea stingerii acestor datorii la finalul procedurii. Până la aplicarea legii, un debitor cu bunuri a căror valoare era sub nivelul datoriilor era executată silit, i se vindeau bunurile şi rămânea şi cu datorii nestinse, adică ceea ce nu s-a plătit în urma vânzării activelor sale.
– Când intervine lichidarea de active?
– Când nu se respectă planul de rambursare sau când din start se consideră că datoriile nu mai pot fi plătite decât prin lichidarea activelor. Tabel cu datoriile, tabel cu activele, din nou aprobare din partea creditorilor. Orice valorificare se face cu acordul acestora.
– Pe cine ajută această lege, mai exact?
– După cum se şi numeşte, legea îşi propune redresarea situaţiei financiare a persoanelor fizice de bună credinţă, acoperirea în cât mai mare măsură a pasivelor acestora şi descărcarea de datorii în condiţiile legii. Este vorba despre cei care au anumite bunuri, dar din cauza condiţiilor impuse de un contract de credit, sau de orice altă datorie, aceste bunuri sunt sub valoarea datoriilor. Acea persoană nu are nici o şansă să achite pe loc, iar odată cu adunarea dobânzilor şi penalităţilor, situaţia nu face decât să se agraveze.
– Despre ce datorii vorbim?
– Creditele bancare, datoriile la bugetul de stat, la utilităţi, dar cu o serie de excepţii. Dacă datoriile către stat au apărut prin evaziune fiscală, atunci legea nu se aplică. Dacă persoana s-a dovedit a fi de rea credinţă, iarăşi nu va beneficia de avantajele procedurii.
– Beneficiile imediate care sunt?
– Stoparea executării silite şi a calculării accesoriilor, penalităţilor.
– Cea mai avantajată categorie de beneficiari pare să fie cea căreia i se va aplica procedura de insolvenţă simplificată.
– Cred că e impropriu spus „avantajată”. Numărul de persoane vizate este mic şi este vorba despre pensionari sau persoane aflate în incapacitate de muncă, aflate practic în imposibilitatea de a-şi mai reveni, pentru că nu au nici bunuri. Şi cuantumul datoriilor de la care se poate derula procedura este mai mic: de 10 salarii minime pe economie, în comparaţie cu 15, cât prevede legea pentru celelalte două proceduri. E adevărat că sunt ajutate, la finalul procedurii fiind descărcate de toate datoriile, însă nu cred că vor fi multe cazuri pentru că o persoană care nu are bunuri nu a putut beneficia nici de credite pe care acum să nu le mai poată stinge.
– Înţeleg că-i putem include în categoria celor ce vor avea de câştigat şi pe creditori. Deci nu vorbim de o lege de protecţie socială 100%.
– Aşa este. Planul de rambursare va fi aprobat de creditori numai în măsura în care aceştia vor fi îndestulaţi cu o sumă mai mare decât într-o procedură de lichidare. Altfel, de ce ar fi de acord? Dacă aceştia nu aprobă, însă, iar condiţiile de rambursare sunt echitabile, debitorul se poate adresa instanţei şi procedura poate continua, însă cota de rambursare trebuie să fie mai mare decât cea din lichidare.
– Cum vor fi plătiţi administratorii? Din banii debitorilor, ca în cazul cheltuielilor de executare silită?
– Nu. Administratorii vor fi plătiţi de statul român din bugetul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Debitorul beneficiază de consultanţă din partea unui specialist ce îi va monitoriza şi modul de derulare a procedurii, în mod gratuit. Statul va plăti.
– Aţi identificat erori în lege? Se poate aplica aşa cum este?
– Nu cred că putem vorbi despre erori legislative, atâta timp cât nu a fost pusă în aplicare. Opinii pot exista.
– Au fost exprimate în spaţiul public o serie de critici în acest sens. Spre exemplu, s-a spus că în cadrul procedurii pe baza planului de rambursare s-ar îngrădi accesul datornicului la instanţa de judecată.
– Eu cred că această Comisie de insolvenţă a fost creată tocmai cu scopul de a degreva instanţa de judecată. Pentru că în cazul în care toţi debitorii persoane fizice aflaţi în stare de insolvenţă s-ar fi adresat instanţei de judecată, înseamnă că instanţele ar fi avut de gestionat un număr foarte mare de dosare. Practic, această comisie este un filtru şi este binevenită.
– S-a mai criticat modalitatea de numire a administratorului: aleatorie şi discriminatorie, în sensul că pe lista din care comisia desemnează nu este deschisă tuturor specialiştilor în insolvenţă.
– Legiuitorul stabileşte faptul că pot intra în această profesie practicieni în insolvenţă şi executorii judecătoreşti care au o vechime mai mare de cinci ani. Ceilalţi trebuie să urmeze o anumită procedură, o examinare, dacă nu cumva, care este, iarăşi, binevenită, la prima vedere. Gândiţi-vă că şi celelalte profesii liberale, pentru accesul la acea profesie, au o perioadă de stagiu: experţii contabili şi aşa mai departe. Deci nu văd nimic discriminatoriu.
– De ce credeţi că s-a întârziat atât de mult aplicarea legii? A fost amânată de două ori intrarea în vigoare.
– Pentru că este o lege destul de complexă, cu un impact major asupra unor creditori, în speţă băncile. Prin deschiderea unei proceduri se suspendă toate acţiunile împotriva debitorului şi a averii sale. Apoi, probabil, şi din cauza volumului mare de dosare ce se preconiza că vor trebui instrumentate. La data apariţiei legii, acum un an şi ceva, era estimat statistic un număr de 700.000 de creditori în România cu incidente în ceea ce priveşte plăţile, astfel încât s-ar fi ajuns la un blocaj, dacă nu erau pregătite toate detaliile.
– Şi credeţi că nu se va ajunge?
– Nu cred. Vor fi şi debitori care vor apela la această lege, dar vor fi şi cei ce nu-şi vor dori un control permanent asupra veniturilor lor din partea administratorului procedurii. Plus că nici infrastructura nu era pregătită pentru un astfel de impact. Între timp s-au mai aşezat lucrurile. S-a creat compartimentul de la Registrul Comerţului privind buletinul insolvenţei persoanelor fizice, la nivelul ANPC s-a constituit comisia naţională, deci am avansat.
– Ce ar mai fi de spus şi n-am atins în discuţia noastră?
– Că este o lege ce instituie nu doar drepturi, ci şi multe obligaţii. Nu trebuie văzută în totalitate în favoarea debitorului, ci să se ţină cont şi de îngrădirile pe care le instituie. Se adresează debitorului de bună credinţă şi bănuiesc că se vor găsi şi persoane care vor încerca să beneficieze de prevederile legii fără a avea dreptul, ca de obicei în România, situaţii care vor reveni comisiei spre analiză şi triere.
– Românul are o istorie în acest sens. Chiar şi în faza respectării planului de rambursare se merge pe încredere, din câte înţeleg. Debitorul trebuie să transmită orice modificare în situaţia sa financiară, astfel încât planul să se poată updata, dar dacă n-o va face? Pot fi păcălite autorităţile?
– Legea prevede sancţiuni pentru astfel de cazuri de rea credinţă. Procedura poate fi oricând încheiată, la cerea creditorilor, sau a administratorului, fiind redeschisă executarea silită.
Interviu realizat de Irina SIMINICEANU
