O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Profesorul Daniel Botezatu susţine că România are nevoie mai mult ca oricând de un proiect ţară care să unească energiile întregului popor.

Reporter: – Care era situaţia Moldovei în preajma Unirii din anul 1859?

Daniel Botezatu: – Mai întâi, se cuvine să amintesc foarte pe scurt contextul internaţional. Avusese loc Războiul Crimeii între cele şapte mari puteri europene şi atunci s-a pus pentru prima dată problema Unirii Principatelor. Cel care a ridicat această problemă a fost un mare prieten al românilor, împăratul francez Napoleon al III-lea. În 1856, la Congresul de pace de la Paris, Napoleon al III-lea propune Unirea Principatelor. Dată fiind opoziţia altor mari puteri, se ia decizia consultării voinţei de unire a principatelor, prin intermediul unor adunări ad hoc. În Moldova, s-a încercat trucarea alegerilor, cel care a încercat acest lucru fiind Nicolae Vogoride, caimacam, adică locţiitor de domn. Cuza, un bărbat atrăgător, avea o relaţie cu soţia lui Vogoride şi a avut acces la biroul acestuia, a pus mâna pe documentele compromiţătoare care arătau că Austria şi Turcia măsluiseră alegerile, prin intermediul lui Vogoride. Se organizează noi alegeri, care dau câştig de cauză unioniştilor. Pe 3 ianuarie, în casa lui Costache Rolla, din Iaşi, s-au întâlnit liderii moldoveni pentru a desemna din rândurile lor domnul. Primul propus a fost Mihail Kogălniceanu, care a declinat propunerea şi care îl propune pe Costache Negri, neacceptată de un alt unionist ieşean. În acel moment intervine un botoşănean, Nicolae Pisoschi. Unii spun că Pisoschi a scos pistolul şi ar fi ameninţat că se sinucide dacă nu este numit domnul. O altă versiune spune că Pisoschi i-ar fi ameninţat pe cei prezenţi cu pistolul spunându-le „ori alegeţi domn, ori vă împuşc”. Şi atunci cineva a rostit numele lui Cuza şi ca prin minune spiritele s-au calmat. Cuza era pe atunci hatmanul Miliţiei Moldovei. Pe 3 ianuarie Cuza a fost desemnat ca şi candidat al Partidei Unioniste, iar pe 5 ianuarie a fost ales în unanimitate domn.

– Ce rol au avut botoşănenii în înfăptuirea Unirii?

– Rolul capital l-a avut maiorul Nicolae Pisoschi, prieten foarte bun cu Alexandru Ioan Cuza. Era polonez de origine, dar trăia în Botoşani. În acea perioadă Botoşaniul era un oraş compozit, multietnic în care pe lângă români trăiau armeni, evrei, polonezi, greci, sârbi, turci. O altă intervenţie a botoşănenilor a fost aceea prin care fruntaşii vieţii politice din Botoşani au salutat printr-un mesaj alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei şi apoi dubla alegere şi în Ţara Românească.

– Cum a evoluat regiunea noastră după Unirea Principatelor?

– După unire, evoluţia Botoşanilor nu a fost tocmai fericită, nu neapărat din cauza unirii. Până prin deceniul patru al secolului al XIX-lea, adică prin anii 1840, Botoşaniul era ca şi dezvoltare economică, al treilea oraş din vechiul regat, după Bucureşti şi Iaşi, cu o industrie foarte bine pusă la punct. Construcţia căii ferate a scos în afara circuitului economic oraşul Botoşani, deoarece ne-a periferizat. Sigur, o altă urmare negativă a Unirii, dacă putem spune aşa, a fost desemnarea Bucureştiului drept capitală. Din acel moment Iaşiul îşi pierde vechea importanţă, iar Botoşaniul va plăti tribut faptul că se află la peste 500 de kilometri distanţă faţă de capitală. Probabil alta ar fi fost evoluţia noastră dacă oraşul Iaşi ar fi fost desemnat capitala noului stat România.

– În urmă cu 80-90 de ani, reprezentanţii Moldovei solicitau drumuri, acelaşi lucru îl solicită şi astăzi…

– Da, din păcate, nimic nou sub soare. În 1918 a avut loc Marea Unire, pe rând s-au unit Basarabia, Bucovina şi în final Transilvania s-au unit cu România. Prioritate în investiţii, măcar în primul deceniu al perioadei interbelice, au avut-o aceste regiuni ca un fel răsplată a faptului că locuitorii de acolo au votat pentru unirea cu România. Aşa se face că investiţiile în Moldova erau la un nivel scăzut. În anii comunismului s-a adâncit această falie între Moldova şi restul ţării. Ceauşescu a preferat ca în judeţele din Moldova să investească mai mult în industria uşoară, în timp ce în Transilvania a investit în industria grea, în Muntenia în industria petrolieră. Aşa s-a ajuns ca Botoşaniul şi Vasluiul să fie cele mai sărace judeţe ale ţării.

– Ce alte schimbări s-au produs în regiunea Moldovei după Unire?

– Prea multe în Moldova nu s-au întâmplat. Reforma agrară a lui Cuza, care a fost benefică în acel moment, s-a dovedit insuficientă pentru a stinge nevoia de pământ a ţăranilor. Aceştia au fost împroprietăriţi, însă cei care erau pălmaşi şi nu aveau vite au primit suprafeţe mici. Familiile de ţărani aveau şapte până la zece copii. Lotul de pământ pe care-l primiseră, nu mai mult de cinci hectare, s-a fărâmiţat rapid încă din timpul primei generaţii, după căsătoria copiilor. Se ajunsese la o lipsă cronică de pământ, ceea ce a dus şi la izbucnirea Răscoalei din 1907, la Flămânzi, tocmai pe fondul sărăciei în care ne aflam. Colateral au contribuit şi arendaşii evrei, care jupuiau bieţii ţărani, pentru că boierii, proprietarii, preferau să-şi arendeze moşiile şi nu se îngrijeau prea mult de soarta ţăranilor.

– De ce au migrat banii la Bucureşti şi cum a ajuns Moldova în sărăcie?

– Decalajul a început să se producă din momentul în care Bucureştiul a fost desemnat capitala ţării. Toate eforturile şi investiţiile au mers spre Bucureşti şi zona adiacentă. Din acel moment, încet-încet Moldova intră în uitare din punct de vedere economic, infrastructural. Decalajul se accentuează după Primul Război Mondial. Ceauşescu a investit aici doar în industria uşoară a cărei piaţă de desfacere era spaţiul sovietic. Căderea URSS în 1991 a dus la prăbuşirea industriei uşoare din Moldova.

– După 1859, Moldova a mai avut reprezentanţi în fruntea ţării?

– L-a avut pe Kogălniceanu ca ministru de Externe, în timpul Războiului de Independenţă, el a şi rostit celebrele cuvinte „suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare”. Au fost oameni politici conservatori, apreciaţi de regele Carol I, cum au fost Petre P. Carp din Vaslui, preşedintele Partidului Conservator şi fost premier. Nu ştiu dacă neapărat exista pe atunci acea preocupare a oamenilor politici pentru locurile de baştină. Elita de atunci, şi liberali şi conservatori, urmărea binele şi propăşirea întregii ţări. Chiar dacă am fi avut moldoveni în funcţii de conducere, nu ştiu în ce măsură ar fi putut ajuta. Să nu uităm că era perioada în care monarhia avea un cuvânt important de spus.

– De ce nu a existat niciodată un program de dezvoltare a Moldovei?

– Zona aceasta care se află într-o regiune de graniţă a României nu cred că a fost în atenţia cuiva în mod deosebit. După Revoluţie, pe fondul lipsei de investiţii în Moldova a apărut Partidul Moldovenilor, inclusiv cu filială la Botoşani, dar iniţiativa s-a stins repede. Nu cred că ar fi bine să existe partide etnice, e suficient UDMR care îşi vede foarte bine scopurile. Este necesar doar ca oamenii politici care pleacă din Moldova, care e furnizorul de voturi al PSD, să facă un lobby mai accentuat pentru pământurile acestea, în condiţiile în care am ajuns polul sărăciei. Moldova şi Teleormanul, de unde pleacă Liviu Dragnea, iarăşi un bazin imens de vot pentru PSD, sunt locurile cele mai uitate de către politicienii PSD, pe motivul că moldovenii şi teleormănenii nu au preocupări la nivel ideatic, spirit civic. Ei procedează ca împăraţii romani când chemau oamenii la circ, ofereau lupte de gladiatori, dădeau câte o bucată de brânză, pâine şi o cantitate de vin şi mulţimea era mulţumită. Până când moldovenii nu se vor dezvăţa de puţinul aruncat de către guvernanţi, nu va fi bine.

– Ce se mai poate face ca să nu rămânem rupţi da ţară?

– La Iaşi este o iniţiativă foarte puternică centrată în jurul dezideratului realizării autostrăzii care să lege Moldova de Transilvania. Eu văd această mişcare ca fiind capabilă să dea naştere unui partid, eventual unui partid regional, care să militeze mai puternic decât o fac actualii parlamentari pentru investiţii în Moldova. Pentru că situaţia geostrategică este foarte fluidă. Judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi sunt la graniţa cu Republica Moldova, care încă e sub influenţa Rusiei şi Dumnezeu ştie ce se poate întâmpla. Rămânem rupţi de ţară, în condiţiile în care la Unirea din 1859 cele mai mari sacrificii le-au făcut moldovenii. În Primul Război Mondial, România se prăbuşea dacă nu era Moldova. În Muntenia, Armata Română fusese învinsă şi cu toţii s-au refugiat în Moldova. Iarna 1916-1917 a fost groaznică şi au murit zeci de mii de oameni de tifos exantematic. Rezistenţa românească a fost plămădită şi cu jertfele moldovenilor care au murit fie pe front, fie bolnavi. O întreagă Românie se afla îngrămădită în Moldova. Oamenii politici ar trebui să aibă în vedere că sunt datori Moldovei cu reparaţii în ceea ce priveşte luarea în considerare a acestui teritoriu unde trebuie să fie făcute investiţii.

– Cât de uniţi mai suntem acum, în Anul Centenarului?

– Mult mai puţin decât eram la 1859, când oamenii efectiv s-au prins de mână şi au dansat Hora Unirii, sau în anul 1918. Regimul comunist ne-a dezbinat deoarece a făcut o distincţie clară între pătura muncitoare şi intelectuali, cea de a doua categorie fiind blamată. Cu distrugerea satului românesc a dispărut şi ţăranul român autentic şi odată cu el şi bunul simţ care-l caracteriza. Au rămas, din păcate, sau au ieşit la suprafaţă, deprinderi de tip fanariot, iată chiar faptul că în limba română avem cuvinte precum bacşiş, peşcheş e o confirmare a acestui fapt. Comunismul l-a învăţat pe român să fie şmecher, să fie hoţ pentru că i-a distrus simţul de proprietate. La dezbinarea dintre noi contribuie în bună măsură şi partidele politice, dar şi unele canale tv care otrăvesc pur şi simplu minţile românilor, denaturează realitatea, ţin hangul guvernanţilor. Din păcate, la o sută de ani de la Unire ne-am trezit mai dezbinaţi decât am fost vreodată.

– Vom reuşi să ne ridicăm la înălţimea strămoşilor noştri?

– Ferească Dumnezeu de un război, câţi din români nu ar căuta să se fofileze, să-şi ia tot felul de certificate medicale ca să scape de o eventuală înrolare. Este greu. Trebuie să existe un proiect mare de ţară care să unească energiile întregului popor. Eu dacă aş fi un factor de decizie, aş merge pe educaţie. Dacă faci din educaţia de calitate un proiect naţional, sigur că rezultatele se vor vedea, nu mai devreme de zece ani, dar doar prin educaţie noi mai putem scoate capul în lume.

Interviu realizat de Virginia CONSTANTINIU

EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...