1 × one =

A password will be e-mailed to you.

Daniel Hliban, preşedintele Structurii teritoriale a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali, susţine că, dacă am reuşi să fim mai empatici, multe s.ar schimba în bine.

 

Reporter: – Aţi fost ales recent preşedintele Structurii teritoriale a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR).

Daniel Hliban: – Da, noua echipă a fost validată prin votul asistenţilor sociali. Alături de mine, din echipa de conducere fac parte Raluca Sorlescu, de la UPU, Lăcrămioara Radu, şefa Serviciului proiecte, strategii şi monitorizare din cadrul DGASPC, Lucian Ursu, asistent social la Primăria Vlădeni, şi Carmen Şmit, şeful CITO din cadrul DGASPC. Suntem toţi la cea mai înaltă treaptă de calificare profesională, cu o experienţă de zeci de ani în spate. Dorinţa mea a fost să am în echipă persoane din domenii diferite, tocmai ca să putem să răspundem nevoilor colegilor din cât mai multe domenii în care noi activăm. Practic, rolul nostru este să promovăm profesia de asistent social şi profesioniştii din acest domeniu. Asistent social poate fi doar persoana care a absolvit o facultate şi care are examen de licenţă în acest domeniu.

– Cu ce probleme vă confruntaţi?

– Există o hotărâre de guvern care spune foarte clar că în echipa de lucru a primăriilor trebuie să existe cel puţin un asistent social. În judeţul Botoşani, dintre cei aproape 300 de colegi înscrişi, avem vreo 70 de colegi de la DGASPC, şase în spitale şi 45 în direcţiile sociale Botoşani şi Dorohoi. Problema este că în primării avem doar vreo 30 de asistenţi sociali. Din păcate, nu se respectă legislaţia care impune angajarea de specialişti, lucru care duce la apariţia unor situaţii deosebite, în condiţiile în care nu se pune accent pe prevenire, pe identificarea cazurilor noi, pe oferirea serviciilor profesioniste. În multe primării există funcţionari care au şi atribuţii de asistenţă socială, dar nu este corect acest lucru, pentru că nevoile în acest domeniu la nivelul comunităţilor locale sunt foarte mari

– Ce vă propuneţi pentru perioada următoare?

– Vom organiza câte o întâlnire de lucru la nivelul fiecărui domeniu în care activează asistenţi sociali, inclusiv cu primarii, în care să prezentăm rolul nostru în comunitatea locală, astfel încât să reuşim ca la nivelul întregii comunităţi să putem să facem acea reţea de lucru, acea echipă în care să putem răspunde eficient unor situaţii de urgenţă. Dar dacă nu avem specialişti în toate domeniile, e ca şi cum un lanţ ar avea verigi lipsă şi atunci normal că nu putem fi puternici şi eficienţi în demersurile noastre profesionale. Este foarte important ca asistenţii sociali să fie recunoscuţi ca specialişti care pot face o schimbare în grupurile vulnerabile, în comunităţile unde există probleme. Noi vrem să oferim colegilor sprijinul şi recunoaşterea de care au nevoie pentru a putea lucra eficient şi în acelaşi timp să explicăm mai bine angajatorilor ce înseamnă profesia noastră şi să ne creăm acea uniune profesională care, în final, să se regăsească în beneficiul persoanelor pentru care noi lucrăm.

– În judeţ s-au înregistrat cazuri deosebite, doi soţi au murit de frig în casă, copii neglijaţi, înfometaţi, şi exemplele pot continua. Unde sunt asistenţii sociali în acest tablou sumbru?

– Evident că nu vom putea niciodată să avem un sistem perfect de asistenţă socială, dar, partea de prevenire este foarte importantă, în ideea în care uneori poate şi mici semnale şi informaţii pe care le primim pot duce la prevenirea unor situaţii dezastruoase. Dar asta înseamnă o muncă de teren mai puternică. De multe ori ne confruntăm cu situaţii extreme. Asistenţii sociali nu pot lucra ca roboţii, noi suntem oameni şi lucrăm cu oamenii şi pentru ei şi atunci automat noi ne implicăm şi emoţional şi sufleteşte în rezolvarea cazurilor cu care ne confruntăm în fiecare zi şi automat ne încărcăm şi noi sufleteşte şi ajungem în situaţii în care simţim că nu mai putem. Tocmai acesta este rolul CNASR, acela de a crea un mediu în care colegii să poată comunica, să poată cere sfaturi şi să poată scăpa de toată încărcătura din cazurile cu care se întâlnesc în activitate.

– În mediul urban cazurile grave sunt mai greu de depistat, dar în comunităţile rurale ar trebui să fie mai simplu de prevenit situaţiile limită.  

– În mod normal, în mediul rural nu ar trebui să avem surprize, niciodată. Într-adevăr, se întâmplă tot felul de nenorociri, dar atunci când cazurile sunt cunoscute de primărie şi de asistentul social de acolo, oamenii pot fi ajutaţi. Este însă adevărat că nu putem controla 100% ceea ce se întâmplă în comunitate.

– Am întâlnit cazuri în care, în încercarea de a ajuta o persoană, am primit răspunsul „nu putem face mai mult, asta e legea”. Oare legea nu trebuie aplicată şi cu sufletul, mai ales când vorbim de asistenţă socială?

– Am 24 de ani de experienţă în asistenţă socială şi pot să spun că s-a înregistrat un progres mare în instituţiile statului. În ultimii ani am observat o dorinţă reală a reprezentanţilor autorităţilor de a veni în sprijinul persoanelor care au nevoie de ajutor. Într-adevăr, mai este mult de lucru, încă mai sunt derapaje, dar suntem pe drumul cel bun şi noi mereu ne dorim să promovăm colaborarea la nivel instituţional, tocmai pentru a comunica mai eficient, pentru a colabora şi a răspunde nevoilor comunităţii.

– Dacă ar fi cunoscute toate cazurile sociale, s-ar putea interveni mai rapid?

– Din păcate, avem situaţii în care sunăm la unele primării şi pur şi simplu nu găsim niciun fel de înţelegere. Spre exemplu, ajunge o persoană la urgenţe, evident că se încearcă să se ia legătura cu familia, cu comunitatea, pentru a sprijini acea persoană şi nu găsim niciun sprijin din partea primăriilor respective. Ni se răspunde că nu au asistent social, referentul a plecat în concediu etc. Revenim cu telefoane şi uneori suntem trataţi cu aroganţă. Nu sunt multe cazuri de genul acesta, dar există, din păcate.

– Ce se poate face pentru a fi evitate astfel de situaţii?

– Colegii m-au rugat să fac un apel la autorităţile locale pentru a se înfiinţa un serviciu de primire în regim de urgenţă pentru adulţi. Şi nu mă refer la centrul de noapte, mă refer la persoane care ajung într-o situaţie critică şi au nevoie să fie primite într-un spaţiu, unde să fie ajutate de specialişti. Multe probleme s-ar rezolva prin înfiinţarea acestui serviciu, unde persoanele ar putea fi tratate cu demnitate şi ar beneficia de servicii şi de un mediu adecvat, unde specialiştii să-i poată identifica problemele, nevoile şi să găsească răspunsuri la problemele acestora. Sunt situaţii extreme, când, de exemplu la spital, de multe ori personalul contribuie cu bani pentru a-i ajuta pe cei care nu au cum să ajungă acasă. Având un astfel de centru, s-ar putea interveni în cazuri extreme.

– Dincolo de legi, cred că funcţionarii care le aplică ar trebui să se pună în poziţia celor care au nevoie de ajutor.

– Când vorbim de oameni, nu trebui să gândim în cifre. Prima regulă în asistenţă socială este că nu există nici o regulă, în sensul în care fiecare persoană, fiecare om este unic. Nevoile fiecărei persoane sunt unice. Noi nu putem să şablonizăm, să facem o matriţă în care să includem fiecare om şi automat răspunsul nostru ca profesionişti în asistenţă socială să fie acelaşi mereu. Nu, fiecare caz cu care ne confruntăm este diferit şi atunci şi răspunsul nostru, sprijinul pe care îl oferim este individualizat. Noi ca asistenţi sociali nu putem să facem minuni, dar rezolvăm multe dacă punem mai mult suflet. Uneori chiar facem minuni, deoarece serviciile pe care le oferă un asistent social pot schimba în bine viaţa unei persoane sau a unei familii, sau chiar şi a unei comunităţi. Fiecare om este important, fiecare caz pentru noi este important, noi nu putem să le categorisim ca mai puţin importante, sau mai relevante. Fiecare om are drepturi pe care noi trebuie să le respectăm, să le înţelegem şi să le promovăm.

– De multe ori birocraţia îngreunează orice demers umanitar.

– Din păcate este o realitate cruntă. Uneori, din dorinţa de a se proteja profesional, în instituţiile statului se solicită tot felul de documente, o parte justificate, dar unele poate prea greu de obţinut de către persoanele care au nevoie de anumite servicii. În multe cazuri se ajunge în faza în care chiar nu se mai poate face nimic.

– Consideraţi că ajutorul social este suficient în rezolvarea problemelor familiilor nevoiaşe?

– În societate, dacă vrem să vedem o schimbare, trebuie să începem cu propria persoană. Este adevărat, nu trăim într-o societate ideală, dar fiecare dintre noi, prin implicare personală, prin acţiunile pe care le facem pentru oamenii din jurul nostru am rezolva multe probleme. Într-adevăr, noi aşteptăm să intervină statul, dar statul suntem noi. Dacă fiecare dintre noi am reuşi să fim mai empatici, mai înţelegători, mai atenţi la nevoile celor din jurul nostru, ar fi mult mai bine. Uneori, cu un simplu gest putem schimba viaţa unui om. Dar trebuie să încercăm să nu ne gândim numai la noi, la interesele noastre, ci şi la cei de lângă noi.

– În preajma sărbătorilor sunt multe acţiuni umanitare. De ce nu le-am face tot anul?

– Da, aşa ar trebui. Dacă am gândi mai mult cu sufletul, am deveni toţi asistenţi sociali, iar la un moment dat ar dispărea asistenţa socială. Poate este ceva utopic, dar se poate ajunge la o situaţie în care noi, membrii comunităţii, să avem grijă unii de alţii în aşa măsură încât să nu existe niciodată un bătrân singur, un copil în pericol, să nu existe persoane neglijate, ignorate, în depresie. Dacă noi am fi mai atenţi unii cu alţii, poate nu ar mai fi nevoie de asistenţă socială. Vedeţi, noi toţi putem fi asistenţi sociali, nu avem nevoie de licenţă în domeniu, ci de mai mult suflet şi înţelegere a nevoilor celor de lângă noi. Până la urmă asistenţa socială este a întregii comunităţi, a fiecărui membru al comunităţii pentru că se referă la fiinţa umană, la oamenii care se află într-o situaţie delicată a vieţii lor, cu voia au fără voia lor. Printr-o colaborare bună cu instituţiile statului, cu membrii comunităţii, cu liderii comunităţii, cu toţii putem face acea echipă interdisciplinară în care fiecare are un rol foarte important şi atunci se creează acel lanţ uman care să ducă la prevenirea cât mai multor situaţii extreme.

Apreciază calitatea articolului

8 VOTURI - MEDIE: 4,13
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...