one × 3 =

O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Doina Nacu, directorul executiv la DGASPC Botoşani, susţine că este o diferenţă colosală între sistemul de asistenţă socială din 1989 şi cel de acum.

Reporter: – În România anului 2019, în judeţul Botoşani mai sunt copii instituţionalizaţi?

Doina Nacu: – Da, mai avem copii instituţionalizaţi. Sistemul este în mişcare şi s-a trecut, în ultimii ani, de la sistemul clasic – centre de plasament mari – la module de tip familial, la apartamente sociale. De exemplu, noi, ca şi centru clasic mai avem „Prietenia”, cu 50 de beneficiari, e un centru de fete, Centrul de plasament Truşeşti cu două module băieţi şi fete şi mai avem un centru de plasament la Pomârla. În rest sunt complexele de apartamente de la Dorohoi, un complex cu trei apartamente aici, în Botoşani, avem căsuţele de la „Sfânta Mina” pentru copiii cu handicap.

La Truşeşti vrem să facem două căsuţe şi un centru de zi pentru a sparge şi centrul de plasament. În acest sens am făcut un studiu de fezabilitate pe care îl vom depune prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Dreptului Copilului şi Adopţii (ANPDCA) la Ministerul Muncii pentru obţinerea finanţării prin intermediul unui Program Operaţional Regional (POR). La Pomârla avem un acord de parteneriat cu o fundaţie, „Hope and Homes for Children Baia Mare”, pentru a construi două căsuţe. Deci spargem şi acolo centrul de plasament şi rămâne doar „Prietenia”, în cazul căreia nu am putut face nimic, pentru că a fost reabilitată în 2012 pe un POR şi, acum, la 31 decembrie 2018, abia a expirat perioada de monitorizare. În concluzie, sistemul de Protecţia Copilului încearcă să ţină pasul cu vremurile.

– Câţi copii mai sunt instituţionalizaţi?

– Aproximativ 400-450. Sunt mai puţini decât în anii trecuţi, pentru că s-a extins reţeaua de asistenţă maternală, unde avem 320 de copii, care locuiesc într-un mediu familial.

– Cum a evoluat sistemul de protecţie socială faţă de anul de graţie 1989?

– Diferenţa este colosală. Primul meu contact cu sistemul de asistenţă socială a fost undeva prin 1995-1996, când s-a făcut primul recensământ al copiilor aflaţi în sistem de protecţie. Pe atunci lucram la Statistică. Atunci am văzut pentru prima dată cum erau casele de copii. Nu vă închipuiţi ce era atunci: copii cu păduchi, camere mici, suprapopulate, cu paturi supraetajate. Într-o încăpere stăteau câte 20-30 de copii. Nu există termene de comparaţie! Atunci erau şi foarte mulţi copii. Toate centrele aveau 100-150 de copii. De exemplu, la „Prietenia”, în 1999-2000, erau 100 de fete şi acum sunt 50. Acum au camere personalizate, stau câte trei în cameră, au cameră de studiu.

– Ce se întâmplă cu copiii care ating vârsta părăsirii sistemului? În familii, copilul este susţinut şi când este adult dacă nu reuşeşte să-şi facă singur un drum în viaţă, în sistemul de asistenţă socială cum este?

– La noi, în sistem, stau până la 18 ani, iar dacă îşi continuă studiile pot rămâne până la 26 de ani. Şefii de centre fac partea de incluziune socială cu copiii. Ei îi pregătesc pentru ziua de mâine. Copiii merg la Bursa locurilor de muncă, avem un protocol cu o fundaţie, „Aradul prosperă”, unde copiii merg ca într-o tabără pregătitoare. Acolo văd ce job-uri sunt, li se prezintă oferta de locuri de muncă, sunt consiliaţi.

– În Arad?

– Da! Ne-au ajutat şi cei de la PPT cu locuri de muncă.

– În cazul cazării ce se întâmplă atunci când ajung la vârsta la care trebuie să părăsească sistemul de asistenţă socială?

– De obicei îşi iau o gazdă. Noi nu avem cadru legal să-i putem ţine la noi. Până acum nu au fost probleme. Mai sunt persoane de bine care îi ajută cu o chirie, două, dar noi, din păcate, nu avem cadru legal să-i mai ajutăm.

– Sunt copii proveniţi din sistemul de protecţie socială care au performat?

– Avem copii care au urmat cursurile unor universităţi, care fac master, deci avem copii buni. Numărul celor care ajung să urmeze cursurile universitare variază în funcţie de generaţii, dar noi ne străduim. Mulţi dintre ei provin din asistenţă maternală. Am avut un copil care este poet şi care acum este profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

– Aveţi mai mulţi copii cu vârste fragede sau adolescenţi?

– Aveam informaţii că se modifică legislaţia şi am încercat să nu mai instituţionalizăm copiii şi i-am dat în asistenţă maternală. Actul normativ prevede că, până la vârsta de şapte ani, copiii nu vor mai sta într-un centru de plasament, ci numai în asistenţă maternală. Suntem parteneri într-un proiect al Ministerului Muncii cu ANPDCA-ul de extindere a asistenţei maternale şi vom angaja 156 de asistenţi maternali pe parcursul a cinci ani.

– Mai sunt probleme referitoare la plata indemnizaţiilor pentru copii şi a asistenţilor maternali?

– Nu s-a mai întâmplat de mulţi ani. A fost o perioadă când primeau bani de la noi. Erau nişte sume care erau împărţite pe alimente, echipament, cazarmament. Sumele erau stabilite de Consiliul Judeţean şi ei trebuiau să vină la decont. Au fost ani mai grei. Acum, primesc 600 de lei pentru copilul sănătos şi 900 de lei pentru copilul cu handicap şi plata se face direct prin Agenţia de Prestaţii Sociale. Pe lângă aceşti bani, asistentul maternal mai primeşte salariu care este undeva la 1.800-1.900 de lei net, dar de la 1 ianuarie vor fi un pic mărite, pentru că este un regulament de sporuri care se vor da pe baza expertizei făcute de Direcţia de Sănătate Publică pentru locurile de muncă. Asistenţii maternali mai primesc un spor de 15% pentru al doilea copil şi unul de 6,9% pentru continuitatea activităţii, întrucât ei, de exemplu, dacă pleacă în concediu, nu aduc copiii la noi, plus că la noi se termină activitatea după opt ore, dar la ei se termină abia când ies copii din plasament.

– Sunt asistenţi maternali care au preferat să adopte copilul, decât să-l păstreze în plasament?

– Da. Nu sunt foarte multe cazuri, dar sunt. Avem asistenţi maternali care au adoptat copii. Nu pot să vă dau nume, dar este o doamnă care a avut în plasament doi copii gemeni, băieţi, şi la un moment dat a primit o fetiţă. Neavând propriii copii, familia a adoptat-o şi apoi a luat încă doi copii în plasament. La momentul de faţă, cei mari au plecat din plasament. Soţul doamnei a plecat în Franţa şi a muncit şi le-a luat locuri de casă la cei doi băieţi gemeni. Deci, sunt oameni care lucrează cu sufletul.

– În ultimii ani tot aţi aşteptat rectificări bugetare pentru a putea face faţă financiar.

– Şi anul acesta am avut nevoie de o rectificare.

– Nu vă ajung banii. De ce?

– La fundamentarea bugetului, noi primim sume pe Anexa 4 de la bugetul de stat, sume defalcate din TVA, pe protecţia copilului şi pe protecţia persoanelor adulte. Legislaţia stabileşte un cost pe fiecare beneficiar şi în funcţie de el ne fundamentăm bugetul. Din păcate, standardul de cost a rămas la nivelul anului 2015, iar de atunci preţurile au crescut, salariile au crescut, iar acesta nu mai reflectă realitatea şi nici nu prea avem semnale că se va actualiza anul acesta. Legislaţia spune că bugetul Direcţiei este asigurat de la bugetul de stat, de la bugetul Consiliului Judeţean şi din donaţii şi sponsorizări. Nu suntem un judeţ bogat şi din această cauză principala sursă este bugetul de stat. Consiliul Judeţean ne ajută la început de an în limita veniturilor pe care şi le proiectează. Din suma pe care o primeam, prioritar era să asigurăm mâncarea, combustibilul, să aibă căldură, să plătim utilităţile şi abia după să avem şi salariile. Anul trecut am rămas cu trei luni neacoperite, dar ştiam cu toţii că în august-septembrie urma o rectificare şi primim banii, ceea ce s-a şi întâmplat şi nu am avut întârzieri în plata salariilor. Acum legislaţia ne obligă să asigurăm cheltuielile de personal de la începutul anului.

– Cum sunt salariile din sistemul de protecţie socială?

– Considerăm că nu mai suntem „Cenuşăreasa”. Nu avem salarii foarte mari, sunt în jur de 2.200-2.500, net, în funcţie de vechimea persoanei, de locul unde lucrează şi de ture. Am luat vouchere de vacanţă, tichete de masă nu am avut niciodată, dar anul acesta vom avea indemnizaţia de hrană şi sperăm că vom avea bani să o plătim. De asemenea, salariaţii din Direcţie care lucrează cu persoanele cu handicap vor primi un spor. El este între 50% şi 75%, iar în urma discuţiilor cu sindicatele am stabilit să fie de 50%. Am vrut să fim puţin mai precauţi, deoarece nu ştim ce se întâmplă cu bugetul. În concluzie, am intrat într-o oarecare zonă de confort.

– A devenit atractiv sistemul de protecţie socială pentru angajaţi?

– Da. Suntem cât de cât atractivi. Am avut nişte concursuri de angajări şi au fost foarte multe dosare. Dar cred că este valabil pentru toate instituţiile publice, care îţi oferă o stabilitate, acea siguranţă a zilei de mâine. Nu ştiu ce se întâmplă în mediul privat, dar… Şi să ştiţi că la noi se munceşte, contrar ceea ce se spune că se stă. Nu se stă. Vorbesc pe partea de asistenţă socială.

– Câţi angajaţi are Direcţia?

– Pe total Direcţie 980, dintre care 220 de asistenţi maternali, dar schema de personal este de 1.300 de posturi. Avem în jur de 300 de posturi vacante. În 2010, foarte multe doamne din sistemul nostru au plecat în Italia. Salariile erau mici, au urmat şi tăierile, am pierdut sporurile, iar mulţi aveau credite la bănci. Mulţi au plecat iniţial în concediu fără plată pentru trei luni, şase luni, dar nu s-au mai întors. Au fost ani grei pentru instituţie, iar cei care au rămas sunt chiar cei care au iubit să lucreze cu copilul şi lucrează de o viaţă cu el şi pun mult suflet.

 

 

se încarcă...

Apreciază calitatea articolului

10 VOTURI - MEDIE: 3,70
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...