joi, martie 28, 2024
AcasăInterviu„Trebuie să credem că vom ieşi din această stare de urgenţă”

„Trebuie să credem că vom ieşi din această stare de urgenţă”

Prefectul Dan Nechifor susţine că toate măsurile dure dispuse în această perioadă vizează ca la sfârşitul celor 30 de zile să pornim din nou motoarele.

Reporter: – Aţi revenit prefect într-o perioadă de criză. Cum e?

Dan Nechifor: – Este greu să mă pronunţ! Este clar că, în momentul în care mi-am asumat să accept această funcţie, am conştientizat că vine cu bune şi cu rele, cu situaţii de criză. Nu cred că vreun prefect nu a avut cel puţin o situaţie de criză. Într-adevăr, astăzi vorbim de o pandemie, de o stare de urgenţă, de ordonanţe militare, care până acum nu au mai fost gestionate la nivelul Instituţiei Prefectului. Este o noutate pentru populaţia judeţului, o noutate pentru Instituţia Prefectului, o noutate pentru instituţiile militare aflate în subordinea prefectului.

– Cum colaboraţi cu instituţiile implicate?

– Am început să ne coordonăm foarte bine. Cu mobilizare şi foarte multă muncă, în sensul că ziua de muncă începe la 7:45 şi se termină la 21:00. Cam ăsta ar fi programul.

– Aţi rămas fără subprefect…

– Am rămas fără subprefect, dar trag speranţe că într-o perioadă scurtă, poate chiar săptămâna viitoare (n.r. – săptămâna aceasta), maxim în două săptămâni, să-mi vină un ajutor în persoana unui nou subprefect.

– Aţi numit şef de cancelarie o persoană care a fost subiectul mai multor declaraţii controversate făcute de adversarii politici…

– Având în vedere că nu fac politică, nu ştiu dacă m-aş putea pronunţa vis-á-vis de afirmaţia pe care aţi făcut-o. Aş putea, pur şi simplu, să mă pronunţ dacă directorul meu de cancelarie poate să mă ajute şi sunt convins că da, datorită experienţei pe care a acumulat-o prin funcţiile pe care le-a deţinut în Instituţia Prefectului.

– „S-a urcat pe toate scaunele”, aşa cum afirma un om politic înainte să-l numiţi?

– Acum, dumneavoastră cunoaşteţi foarte bine cam câte scaune sunt în Instituţia Prefectului şi nu cred că l-aţi văzut urcându-se pe ele.

– Cât de expus e judeţul în faţa acestei crize?

– Botoşaniul este atât de expus, dacă e să vorbim din punct de vedere statistic, câţi cetăţeni are plecaţi în zonele pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a catalogat galbene sau roşii. În ultimul val care a trecut graniţa acum două zile (n.r. – este vorba de cel de miercurea trecută), au fost undeva la 14.900 de persoane, iar români au fost 12.400. Dintre aceştia, un anumit procent ne-a revenit nouă, iar acesta se vede pe datele comunicate referitor la cei aflaţi în autoizolare. Dacă la începutul săptămânii pornisem cu 230 de persoane, acum, la sfârşit de săptămână, suntem deja la 630, iar cifrele vor creşte exponenţial în condiţiile în care se intră în ţară nu numai pe căile rutiere, ci şi prin aeroporturi. (n.r., interviul a fost realizat vineri, de atunci datele s-au schimbat, iar numărul izolaţilor la nivelul judeţului Botoşani a ajuns ieri la prânz la 1.091).

– Cei care se întorc din străinătate sunt, în general, persoane care nu aveau contract de muncă, persoane care prezentau un risc social. Acel risc social este mutat acum în România.

– Da! Am discutat cu colegii mei şi este clar că, în momentul în care vor ajunge în localităţile de destinaţie, după ce vor termina banii, pentru că nu sunt, în general, persoane care să fi făcut acumulări în statele în care au lucrat, vor solicita din nou ajutoare sociale. Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul inspector şef Şerbănoiu (n.r. – şeful Poliţiei Judeţului Botoşani), luăm în calcul şi o majorare a infracţionalităţii în judeţul Botoşani.

– Sistemul de Poliţie este pregătit pentru valul de „repatriaţi”?

– Poliţia a primit tot ceea ce înseamnă Poliţie Locală, Evidenţa Populaţiei, iar Situaţiile de Urgenţă au primit serviciile voluntare de urgenţă. Prin această Ordonanţă Militară nu s-a făcut decât să se mărească partea operaţională a Poliţiei Române pentru asigurarea unui climat normal în ceea ce priveşte ordinea publică. Aici intră şi acţiunile pe care le facem pentru monitorizarea tuturor celor care stau în autoizolare la domiciliu, având în vedere că cei care nu respectă autoizolarea vor fi sancţionaţi.

– Ce facem cu persoanele care au ajuns din zone de risc puţin înainte de criză şi nu au intrat în autoizolare?

– Datorită simţului civic al cetăţenilor sunt convins că există foarte puţine excepţii. Chiar dacă aceste persoane nu comunică cu autorităţile, cei din jurul lor sună la 112 sau la Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) pentru a sesiza aceste lucruri.

– Sistemul sanitar botoşănean este pregătit pentru această criză?

– Sistemul sanitar botoşănean este pregătit şi ştiţi foarte bine din declaraţiile pe care le-aţi luat managerilor de spitale care este dotarea pe ATI cu ventilatoare. Ştiţi foarte bine care este dotarea cu testere PCR Real Time (n.r. – nu există încă niciunul în judeţ). Noi sperăm, datorită implicării oamenilor de afaceri, ca în maxim o săptămână, să reuşim să achiziţionăm şi să montăm un astfel de aparat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”.

– Reprezentantul unui ONG a anunţat că a plătit peste 200 de mii de lei avans pentru un PCR Real Time. Aparatul similar pe care-l achiziţionează DSVSA nu costă atât de mult, făcând parte alături de alte echipamente dintr-un proiect ce se ridică în total la 100 de mii de euro. Ordonanţa Militară nu a deschis calea şi la achiziţii la suprapreţ?

– Vorbim de nişte organizaţii nonprofit. În momentul în care face nişte afirmaţii vis-á-vis de preţul pe care l-a plătit pentru acel echipament sanitar, înseamnă că trebuie să luăm strict contabil că atât a dat. În cazul DSVSA este vorba de un proiect european în care este stabilită clar, de la început, suma alocată pentru achiziţia acestui aparat. Niciodată nu se va putea depăşi această sumă. Asta însemnă că dacă se va semna un contract de finanţare şi va intra pe achiziţie publică, iar pe piaţă nu va exista la acel preţ, nu va reuşi să-l achiziţioneze.

– Problema nu e la ONG-uri, ci la autorităţile locale, care, acum, prin Ordonanţa Militară, pot face achiziţii publice directe. Nu e loc de risipirea banilor publici?

– Dacă la celălalt capăt al mecanismului economic ar exista oameni care nu ar dori să speculeze această situaţie de stare de urgenţă, teoretic, nu s-ar risipi banul public, dar ştiţi foarte bine din istoria omenirii, în momente de stare de urgenţă, în momente de război, apar cei care vor să profite.

– Atunci s-au dat cele mai mari tunuri.

– S-au dat şi probabil se vor da în continuare.

– E şi un prilej de manifestare al şarlatanilor care, în numele celor amărâţi, strâng bani, bunuri, etc.?

– Deocamdată nu am semnale vis-á-vis de genul acesta de infracţionalitate!

– Dar, totuşi, aţi făcut apel ca toate donaţiile să se facă prin intermediul autorităţilor.

– Am făcut apel ca totul să se facă sau să se anunţe la CJCCI, iar acolo să existe un control strict, din toate punctele de vedere, şi să se desfăşoare într-un cadru instituţionalizat.

– Înainte de a fi prefect, care este o funcţie trecătoare, sunteţi economist. Cum vedeţi implicaţiile acestei pandemii asupra economiei, în special asupra judeţului?

– Sunt declaraţiile domnului ministru de Finanţe de ieri (n.r. – joi), din cadrul videoconferinţei cu domnul prim ministru şi domnul preşedinte. Este evident că statul va ajuta cele două categorii de agenţi economici afectate, cei care vor intra în şomaj tehnic în totalitate şi cei care îşi vor reduce activitatea cu minim 25%. Aceştia vor beneficia din partea statului român de 75% din plata şomajului tehnic. Dacă ne referim strict la perioada acoperită de starea de urgenţă, este clar că va fi un efort financiar foarte mare, care se va răsfrânge asupra deficitului bugetar. Acesta ar fi un prim aspect negativ, plus celelalte ce derivă din închiderea societăţilor impuse de Ordonanţele Militare. Evident că vor fi afectate încasările la buget pe perioada celor 30 de zile.

– Problema e că ciclul economic nu se reia aşa uşor şi că societăţile vor trebui să înceapă să producă înainte de a-şi plăti ulterior dările către stat.

– Aşa este! Noi, toţi cei care suntem implicaţi în această activitate, sperăm ca la sfârşitul celor 30 de zile să nu mai avem motive să prelungim starea de urgenţă, adică societatea, în ansamblul ei, să înceapă să funcţioneze din nou la capacitatea ei normală. Măsurile, care pentru unii pot părea dure, sunt luate şi vor fi luate tocmai pentru ca la sfârşitul celor 30 de zile să pornim din nou motoarele.

– Numai măsurile pe care le aminteaţi reprezintă 2% din PIB, pe care ar trebui să le adăugăm la deficitul de 3,6%. Apoi, dacă mai adăugăm şi scăderea încasărilor bugetare din această perioadă, deficitul se duce spre 7%-8%. Poate fi finanţat în condiţiile actuale?

– Nu ştiu dacă aţi urmărit, dar tocmai asta a fost prima afirmaţie a domnului ministru de Finanţe, că băncile şi-au revenit şi a reuşit să împrumute un miliard de lei de pe piaţa bancară. A fost la început o oarecare reţinere a băncilor de a mai acorda împrumuturi, dar cred că piaţa îşi va da drumul, pentru că şi băncile trebuie să funcţioneze, indiferent de situaţia în care ne aflăm.

– Da, dar expunerea băncilor pe statul român este deja la 20%.

– Faţă de alte state europene noi încă stăm bine. Ştiţi că sunt state care sunt şi la 31% şi la 32% şi nu au nici o problemă. Vorbim de state cu o economie destul de avansată.

– Tocmai de aceea, că au o economie mai avansată!

– Şi noi am fost pe creştere economică în ultimii ani. Vom vedea exact cum ne vor afecta cele 30 de zile de stare de urgenţă vis-á-vis de creşterea economică. Este clar că va fi negativă şi de aceea este foarte important ca la sfârşitul celor 30 de zile să pornim motoarele.

– Chiar credeţi că vom ieşi în 30 de zile din starea aceasta?

– Dacă toată lumea va respecta măsurile impuse prin Ordonanţa Militară şi prin Decretul Prezidenţial, trebuie să credem că vom ieşi din această stare de urgenţă.

– Să înţelegem că vedeţi o criză în vârf de ac, în „V” cum se spune, şi nu una în „U”, care presupune menţinerea pe un palier scăzut mai mult timp?

– Categoric, DA!

– Sunteţi optimist din fire!

– Da, sunt optimist! Economia noastră a demonstrat, cel puţin în ultimii trei-patru ani, că are motoarele destul de bune.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...