„Toată lumea va trebui să se adapteze la schimbare”

♦ Medicul primar Laura Jijie, coordonatorul Compartimentului de psihiatrie pediatrică, susţine că trebuie să fim atenţi să nu ne îngrijorăm exagerat din cauza Covid, pentru că unele lucruri nu le putem controla şi atunci când apare o problemă este mult mai uşor să o depăşim cu o atitudine pozitivă

0

Medicul primar Laura Jijie, susţine că în aceste vremuri în care copiii sunt totuşi mai feriţi de ameninţarea Covid decât restul opulaţiei, trebuie să să fim totuşi atenţi la sănătatea lor emoţională.

 

Reporter: – Copiii pot suferi la fel de mult ca adulţii în această perioadă în care se vorbeşte doar despre Covid? Ce putem face să îi protejăm?

Laura Jijie: – Deşi suntem la distanţă de debutul declanşării pandemiei, depăşind starea de urgenţă, persistă starea de îngrijorare, teama cauzată de numărul mare de infectări zilnice din acest aşa numit val doi al pandemiei, dar mai ales din cauza deceselor la persoane tinere sau în vârstă, cu sau fără comorbidităţi. Insuficientele cunoştinţe legate de acest virus, cu informaţii deseori contradictorii, dar mai ales poate bâlbele autorităţilor privind gestionarea situaţiei actuale fac ca populaţia să fie împărţită în tabere, apărându-şi, uneori cu vehemenţă şi agresivitate, opiniile. Astfel se face că şi în rândul copiilor şi al adolescenţilor, sub influenţa părinţilor, putem regăsi aceleaşi tabere.

– Este mai bine să îi ferim de discuţiile despre Covid, sau dimpotrivă, să le spunem totul?

– Am întâlnit în cabinet cazuri de părinţi care descriau „probleme psihologice” la copii, solicitând scutirea de purtare a măştii la şcoală pe motiv că „acest virus nu există”. Pe de altă parte, în cazul copiilor/adolescenţilor cu tulburări fobice (teama de a nu se murdări, teama de a nu se îmbolnăvi, teama de moarte etc.), comportamentul lor compulsiv (de a se spăla pe mâini excesiv, de a se dezinfecta după fiecare atingere, de a purta mască, mănuşi etc.) şi de evitare a contactelor fizice s-a accentuat, fiind foarte dificil în cazul lor travaliul psihoterapeutic.

– Cum sunt influenţate persoanele cu probleme psihice de această perioadă?

– Teama părinţilor a făcut ca adresabilitatea acestora la specialist în lunile anterioare să fie scăzută, din dorinţa de a evita expunerea şi potenţiala contaminare a copiilor. Astfel se face că mulţi copii şi adolescenţi aflaţi în evidenţa noastră pedopsihiatrică, cronici, nu au mai beneficiat de serviciile noastre medicale, de controalele periodice şi, fără tratament de specialitate, starea lor de sănătate psihică s-a deteriorat. Mai mult, prin impunerea de restricţii de circulaţie şi petrecerea majorităţii timpului la domiciliu au crescut exponenţial episoadele de agitaţie psihomotorie însoţite deseori de reacţii clastice, auto şi heteroagresivitate faţă de ceilalţi membri ai familiei la copiii cu autism infantil, deficienţe mentale şi neurosenzoriale, hiperkinetici sau cu tulburări de conduită. În plus, aceşti copii au pierdut din achiziţii, înregistrându-se regrese la nivelul abilităţilor, deoarece aceşti copii nu şi-au putut continua terapiile specifice: logopedie, ergoterapie, kinetoterapie, ludoterapie, socializare prin frecventarea grădiniţelor, şcolilor de masă sau speciale.

– Pandemia se extinde, şi tot mai mulţi dintre noi aflăm sau vom afla că rude, apropiaţi sau cunoscuţi au luat coronavirus, iar unele persoane chiar au pierdut lupta cu boala. Ce e de făcut?

– Cert este că toata lumea va trebui să se adapteze la schimbare, iar copiii vor accepta mai uşor restricţiile şi regulile dacă părinţii le vor explica în mod calm, clar, concret, funcţie de nivelul de înţelegere al copilului. Am constatat că mulţi dintre copii erau mai informaţi prin accesul facil la tehnologie.

– La ce trebuie să fim atenţi atunci când ne învăţăm copiii despre regulile ce trebuie respectate în perioada pandemiei?

– Nu trebuie nici să le spunem copiilor că totul e OK, când copiii pot resimţi starea de frică sau îngrijorare, mai ales dacă cineva apropiat sau din anturaj a fost confirmat pozitiv cu SARS-CoV-2, pentru că e normal să resimtă, ca şi adulţii, aceleaşi stări negative. Importantă este comunicarea în familie, suportul afectiv parental, timpul petrecut împreună în încercarea de menţinere a unei normalităţi în desfăşurarea activităţilor cotidiene.

– Copiii cu părinţii plecaţi în străinătate au nevoie de atenţie în plus? Cum sunt afectaţi de această distanţare socială ce trebuie respectată în această perioadă?

– Acolo unde părinţii sunt plecaţi în străinătate, (unul sau amândoi), iar copiii sunt cu un singur părinte sau lăsaţi în grija altor persoane (bunici etc.) copiii pot fi mai vulnerabili emoţional pentru că îşi fac griji pentru părintele/părinţii plecaţi, iar comunicarea nu este menţinută decât virtual, revenirea acasă nefiind posibilă din cauza restricţiilor de călătorie. Cred că în cazul lor a crescut numărul copiilor şi adolescenţilor care suferă de depresie sau anxietate fără a putea fi diagnosticaţi la timp. Cu atât mai vulnerabili consider că sunt copiii şi adolescenţii din mediul rural, ţinând cont de resursele limitate materiale care îi afectează în special la nivelul educaţiei şcolare odată cu reînceperea cursurilor şcolare în varianta hibrid sau online. Pentru părinţii cu copii speciali, oricum accesul la cursurile online este foarte dificil. În majoritatea cazurilor temele se transmit prin mesaje, inconstant, iar părinţilor le revine sarcina de a fi educatorii propriilor copii. Riscul de abandon şcolar în mediul rural creşte în rândul copiilor care provin din familii disfuncţionale, sărace, cu mulţi copii, care trebuie să împartă un singur telefon. Apar astfel discriminări între elevi provenind din medii diferite, între rural şi urban.

– În curând vom ajunge la şcoală online. Cât este normal să stea un copil în faţa ecranului? Cu ore şi teme se poate ajunge şi la opt ore pe zi…

– Se ştie că în mediul online creierul „oboseşte” mult mai repede, iar elevul resimte o suprasolicitare cu atât mai mare cu cât vârsta copilului este mai mică. Deşi sunt atraşi iniţial, ulterior poate deveni o activitate plictisitoare, deoarece lipseşte interacţiunea directă dintre elevi şi învăţător/profesor, dar şi interacţiunea dintre elevi. Copiii şi adolescenţii au o mare capacitate de adaptare la schimbare, iar cum ei utilizau tehnologia şi înainte, modalitatea de predare a cursurilor în varianta online e o nouă abordare a învăţării, dar şi o provocare pentru profesori care n-au fost pregătiţi pentru asta. Până la implementarea unor programe cu adevărat interactive şi atractive pentru elevi, rămâne sentimentul unui an şcolar nesatisfăcător pentru toată lumea.

Pentru elevii care aveau probleme cu disciplina şcolară, cursurile predate online duc la amplificarea acestor probleme prin dezinteres, cu creşterea riscului de absenteism şcolar.

Un studiu recent arată că un sfert dintre elevi stau mai mult de şase ore online într-o zi cu cursuri. Timpul prelungit petrecut pe telefon/tabletă/computer are efecte secundare putând duce la afectarea vederii, coloanei vertebrale, creşterea sedentarismului şi obezităţii, dureri musculare, dar şi la probleme emoţionale şi comportamentale. Creşterea deficitului atenţional, dezvoltarea de dependenţe, creşterea iritabilităţii, insomnie, anxietate şi atacuri de panică, depresii, creşterea riscului de izolare socială sunt doar câteva dintre ele.

– Interacţiunea virtuală poate substitui interacţiunea socială?

– Deşi copiii utilizau şi înainte tehnologia pentru a interacţiona virtual, pentru a-şi face prieteni, acest lucru nu poate substitui interacţiunea socială prin contactul direct, putând afecta la copii dezvoltarea competenţelor sociale. Oricât de performantă este tehnologia, pentru anumite materii (sport, desen, muzică) este nevoie de interacţiune fizică pentru transmiterea emoţiilor legate de artă în special. Copiii din ciclul primar sunt cei mai afectaţi de modalitatea de predare online, pentru că ei au nevoie de interacţiunea directă cu învăţătoarea pentru noile achiziţii legate de scris, citit, calcul. Pe termen lung ne putem aştepta la un număr mai mare de elevi cu tulburări de învăţare. În plus, cei mici resimt mai des plictiseală, oboseală, motiv pentru care ei au nevoie de suport susţinut din partea părinţilor, care trebuie să le organizeze programul, dar şi să-l adapteze pe al lor la programul de şcoală, neuitând să le aloce timp pentru sport, recreere, odihnă.

Aş putea să menţionez un aspect pozitiv al şcolii online sau hibrid în contextul regulilor mai stricte de respectat la şcoală, relevat în cadrul consultaţiilor. A scăzut fenomenul violenţei la şcoală, în special cea fizică, dar si emoţională. În cazul copiilor timizi, anxioşi, cu o imagine de sine negativă, deseori jigniţi la şcoală în legătură cu aspectul lor fizic, greutatea corporală, performanţa şcolară etc., modalitatea de predare online le conferă mai multă siguranţă prin neexpunerea la situaţii cu risc abuziv. În schimb creşte riscul de expunere la conţinuturi sexuale care pot apărea pe telefon/calculator sau de creştere a abuzurilor tip cyberbullying.

– Agresivitatea în rândul tinerilor a ajuns la cote îngrijorătoare în ultimul an, fie că este vorba despre violenţă între tineri, violenţă faţă de animale sau chiar de autovătămare deliberată până la sinucidere.

– OMS defineşte violenţa ca „Utilizarea intenţională a forţei fizice sau puterii pentru a ameninţa, a speria o altă persoană, grup sau comunitate, din care rezultă sau poate duce la rănire, moarte, afectare psihologică, tulburare de dezvoltare sau deprivare”. După natura violenţei, aceasta poate fi fizică, sexuală, psihologică şi deprivare sau neglijare. Este important a identifica caracteristicile individuale care cresc posibilitatea de a fi victimă sau agresor. La adolescenţi lipsa de control a impulsurilor specifică vârstei, toleranţa extrem de scăzută la frustrare şi sensibilitatea la critică şi ofensă, corelate cu nivelul educaţional scăzut, mediul familial disfuncţional, precar economic (părinte alcoolic, agresiv), abuzul de substanţe sunt factori care favorizează comportamentul agresiv. Pe de altă parte, perioada de urgenţă, dar şi limitările actuale impuse au dus la creşterea fenomenului de violenţă intrafamilială prin interacţiunea zilnică cu persoana agresivă, cu creşterea riscului de abuzuri şi faţă de copii sau în faţa copiilor.

– Izolarea, stresul financiar, pierderile (de job, de sănătate poate) sunt cauze ale valului de agresivitate din această perioadă?

– Pierderea locului de muncă, şomajul, problemele de sănătate, izolarea socială care duce şi la o creştere a consumului de alcool fragilizează şi mai mult legăturile intrafamiliale cu afectarea echilibrului emoţional al copiilor, acolo unde violenţa unui părinte devine modalitate de rezolvare a conflictelor. Iar un copil abuzat poate deveni mai târziu la rândul lui abuzator sau poate dezvolta tulburări emoţionale, anxietate, depresie, până la sinucidere sau tulburări de comportament: fuga de la domiciliu, implicare în fapte antisociale, abuzuri de substanţe, expunere la situaţii cu risc.

– Care sunt lucrurile care determină sau influenţează violenţa în familie?

– Violenţa e o problemă complexă, de natură biologică, psihologică, socială şi comunitară şi intervenţiile de sănătate publică privind prevenţia primară, secundară şi terţiară trebuie să ţină cont de aceşti factori.

– Cum se pot proteja victimele violenţei în familie?

– Prevenţia se poate face prin includerea violenţei în curicula de învăţământ, în grădiniţe, şcoli, prin campaniile de presă, prin pregătirea tinerilor cu venituri scăzute pentru viaţa de familie, prin monitorizarea atentă socială de către asistenţii sociali, asistenţii comunitari a familiilor în situaţii de risc, protejarea victimelor violenţei familiale de către DGASPC şi prin măsurile legislative. Consilierea, evaluarea psihologică şi psihiatrică atât a victimelor, cât şi a agresorilor, este esenţială pentru reducerea efectelor traumatice şi reintegrarea socială a acestora.

– Cât de importantă este consilierea psihologică în cazul violenţei în familie?

– E de înţeles că prioritare sunt consecinţele imediate ale violenţei, se susţine victima şi se pedepseşte agresorul, dar trebuie investit mai mult în prevenţia primară prin scăderea sărăciei, şomajului, programe sociale şi educaţionale cu oferirea de şanse de terminare a şcolii pentru adolescenţii cu risc crescut pentru violenţă, campanii de informare privind consumul de alcool, droguri, arme, consiliere parentală, incluziune socială.

– Ce mai putem face?

– Să promovăm la copii şi adolescenţi comportamentul pozitiv, prietenesc, empatic fără să stigmatizeze pe nimeni cu managementul adecvat al furiei, dezvoltarea capacităţii de rezolvare a problemelor şi a conflictelor într-o manieră nonviolentă. Şi toate aceste deziderate se realizează în familie în primul rând, de către părinţi, prin atenţia pe care o acordă menţinerii sănătăţii mentale a copiilor prin asigurarea unui mediu familial stabil afectiv, suportiv, de comunicare autentică şi sinceră între membrii ei, fără să uite că primele modele pentru copii sunt chiar ei înşişi.

– Cum ar trebui să gestionăm situaţia dacă aflăm că ne-am infectat cu SARS-Cov-2?

– Perioada pe care o traversăm reprezintă o situaţie de criză, o sursă de stres pe care fiecare încearcă să o gestioneze. Atunci când resursele individuale sunt epuizate şi situaţia de criză durează, apare distresul, moment în care apar simptomele fizice, cognitive, comportamentale. În timp ce frica, îngrijorarea sunt experienţe normale, expunerea prelungită la o situaţie de criză cu perceperea pericolului şi creşterea nesiguranţei pot avea un impact negativ asupra sănătăţii mentale atât a adulţilor, cât şi a copiilor.

– O stare psihică bună poate contribui la o vindecare mai rapidă?

– Unii pot reacţiona prin izolare sau retragere, prin anxietate, alţii prin comportamente agresive. Primul pas ar fi autoliniştirea şi implicit transmiterea sentimentului de control a situaţiei şi copiilor. Este esenţial a încerca păstrarea echilibrului, a unei gândiri orientate pe rezolvarea de probleme, de acceptare a faptului că sunt lucruri pe care nu le putem controla, dar putem încerca să avem un stil de viaţă sănătos, cu deconectarea de la internet, cu lectură, includerea de sport şi activităţi recreative, păstrând comunicarea cu cei dragi, dar mai ales dezvoltându-ne empatia şi susţinerea faţă de cei din jur, mai ales faţă de cei afectaţi de boală. A nu ne pierde speranţa este important, ştiindu-se că anxietatea şi gândirea negativă pot duce la prăbuşirea sistemului imunitar şi vulnerabilitatea în faţa bolii. Credinţa, spiritualitatea reprezintă nişte ancore importante pentru a găsi putere şi protecţie, solidaritate.

– Ce ar trebui să facem pentru a ne păstra echilibrul psihic în aceste vremuri atât de complicate?

– Exerciţii de respiraţie profundă şi de relaxare musculară pentru cei cu anxietate marcată, plimbările în natură, menţinerea contactelor sociale chiar şi virtual, evitarea autoizolării, implicarea în activităţi online, iar în cazul în care o persoană se confruntă cu simptome majore de anxietate, depresie, să contacteze, chiar şi online, un psiholog, terapeut sau medicul de familie.

– Dar dacă cineva apropiat are Covid şi este dărâmat psihic, îl putem ajuta sau trebuie apelat la un specialist?

– Pentru cei ce se confruntă cu probleme psihice este esenţial suportul familial, contactul permanent cu medicul de familie, medicul curant pentru monitorizarea stării psihice şi urmărirea continuităţii tratamentului psihotrop la domiciliu. Dacă este confirmat Covid, oricum va fi internat la Infecţioase, sau într-un spital de suport Covid. Atunci medicul curant infecţionist va ţine legătura cu medicul psihiatru pentru tratament adecvat. Cel mai bine este ca în astfel de situaţii să se caute ajutor de specialitate. Mai ales în cazul tinerilor. Orice schimbare în comportamentul copilului sau al adolescentului, schimbare de dispoziţie emoţională, modificări la nivelul apetitului, somnului, acuze somatice fără cauză organică, scăderea capacităţii de concentrare a atenţiei, a capacităţii cognitive cu scăderea randamentului şcolar, sunt semne care arată că acel copil traversează o situaţie de stres care necesită evaluare promptă de către specialiştii din domeniul sănătăţii mentale.

Deja ai votat!
se încarcă...