Medicul Monica Adăscăliţei susţine că noul coronavirus ne-a dat tuturor vieţile peste cap, dar noul an aduce şi primele speranţe că va fi bine.
Reporter: – În sfârşit începem anul cu o veste bună. De sâmbătă au început să se deschidă sălile de spectacole restaurantele şi sălile de jocuri. Care este explicaţia?
Monica Adăscăliţei: – În primul rând măsurile de protecţie, atât de nepopulare printre majoritatea locuitorilor judeţului, au început să îşi arate efectul. Oamenii au înţeles că prin respectarea măsurilor de distanţare şi de protecţie personală se pot reduce infectările la nivelul judeţului. S-a ajuns la reducerea numărului de contaminări, atât instituţionale, cât şi la nivelul populaţiei, şi prin prisma faptului că s-a redus circulaţia, s-au respectat normele impuse de autorităţi, s-a redus numărul de petreceri. Cu toate acestea, trebuie să admitem că mai poate fi o explicaţie, şi anume faptul că, în momentul de faţă, este posibil să fie persoane pozitive, dar care stau la domiciliu. S-au testat acasă cu teste rapide şi preferă să se trateze cum ştiu ei, în loc să vină la spital. Noi testăm la fel ca în urmă cu câteva luni, numărul de teste a rămas la fel.
– Cam care este media zilnică de teste?
– Pe laboratorul spitalului avem undeva între două şi trei sute de teste zilnice. Aici vorbim de prezentările la Urgenţe, plus pacienţii internaţi în spital. Iar la DSP testăm săptămânal tot ce înseamnă centre rezidenţiale, cămine de bătrâni, plus pacienţi care sunt în carantină şi solicită sau au nevoie de testare. Asta înseamnă încă 6-700 de teste săptămânal. Pacientul carantinat sună la DSP şi spune ce simptome are şi poate solicita testare. La fel de bine, sunt persoane care nu vor să le vină ambulanţa acasă pentru a-i testa, fie pentru a nu-i vedea vecinii, fie au alte motive. Aceştia pot să vină la spital, pentru a fi testaţi, dar trebuie să îşi dorească lucrul acesta. Pot fi aduşi cu ambulanţa, fie pot veni cu maşina personală, iar ulterior să se întoarcă la domiciliu.
– De câţi ani sunteţi medic?
– De 20.
– Se poate spune că aţi avut un an mai greu decât acesta din punct de vedere profesional?
– Eu cred că pentru toată lumea acesta a fost cel mai greu an: medici, pacienţi, rude ale acestora, toată lumea. Am discutat cu colegi de ai mei, cu mult mai mult de 20 de ani de carieră medicală şi au spus că nu au prins niciodată un an atât de greu din punct de vedere profesional. Şi asta nu neapărat din cauza patologiei acestei boli, ci din cauză că nu s-a cunoscut nimic până acum despre această boală. Chiar a fost un inamic nevăzut, aşa cum au spus mulţi în anul trecut. Şi încă mai este din păcate, încă nu trebuie să desconsiderăm această boală. Este greu să te lupţi cu ceva ce nu cunoşti, ceva ce abia începi să înţelegi şi este atât de imprevizibil.
– Cum aţi descrie în câteva cuvinte anul trecut?
– Deşi nu îmi place să folosesc cuvinte din alte limbi, cred că „lockdown” este un cuvânt care ar descrie destul de bine anul 2020. Un an atipic din toate punctele de vedere, şi profesional şi familial. Un an care m-a făcut să mă gândesc de mai multe ori că viaţa este ceva atât de fragil, că azi eşti, mâine nu mai eşti. Trebuie să trăieşti clipa, să fii mai aproape de familie, să încerci să nu mai alergi atât de mult. Cred că pe noi toţi acest an ne-a mai încetinit puţin din ritmul alert, din această alergătură continuă. Nu numai prin măsurile care s-au luat, cu restricţii de circulaţie şi de socializare, ci pur şi simplu când am văzut cât de mulţi au murit la vârste tinere şi fără probleme grave de sănătate.
– Care au fost cele mai dificile momente în anul care a trecut?
– La începutul pandemiei a fost faptul că era greu de diagnosticat prezenţa virusului în organism. Dura chiar şi o săptămână să vină rezultatul la testul PCR. Faptul că nu erau medicamentele specifice acestei boli, faptul că pacienţii care veneau, veneau cu forme grave la început. Chiar şi acea pacientă diabetică, care a venit în stare extrem de gravă, iar ulterior a murit. Şi cel mai greu a fost că la început, neştiind cu ce te lupţi, marea majoritate s-au contaminat din personalul medical. În perioada de început a pandemiei pacienţii stăteau şi câte două luni în spital internaţi. Mai mult, această pandemie a ţinut medicii departe de pacienţi şi pacienţii departe de spital de multe ori. Mulţi dintre medici nu au putut mult timp să îşi facă profesia. Mai ales în cele două luni din starea de urgenţă, când tot spitalul s-a transformat în spital Covid, toate specialităţile au trebuit să trateze bolnavii Covid. Aşa era la început, în cele două luni, ortopedul trebuia să trateze o pneumonie Covid, chirurgul la fel, urologul, toţi făceau acelaşi lucru. În acest timp, bolnavii cu toate celelalte afecţiuni au avut de suferit. Este adevărat că toţi am făcut medicină generală pe băncile facultăţii, dar dacă te specializezi într-o anumită ramură a medicinii, nu mai poţi fi atât de performant în partea de medicină generală şi în tratarea acestei boli.
– Mulţi botoşăneni s-au plâns tocmai de aceste aspecte, de faptul că accesul la serviciile medicale a fost foarte dificil în 2020.
– A fost o perioadă foarte dificilă pentru pacienţii botoşăneni. Afecţiunile non-Covid nu au putut fi tratate la Botoşani timp de două luni şi erau direcţionate către spitalul Dorohoi, care era singurul spital non-Covid din judeţ. Ulterior, spitalul a început să îşi revină şi să preia treptat specialităţile non-Covid, începând din nou tratarea tuturor bolnavilor. Dar fiind un spital vechi, a fost foarte greu de organizat din punct de vedere al spaţiilor şi traseelor bolnavului prin prisma acestei pandemii. Acest spital a fost făcut în urmă cu aproape 50 de ani. A fost făcut pentru numărul pacienţilor de atunci şi pentru afecţiunile şi cazurile acelor vremuri. În judeţul Botoşani acest spital este singurul care deserveşte cei peste 400.000 de locuitori cu toate specialităţile de care este nevoie. În momentul în care acest spital a fost închis două luni pentru toate celelalte afecţiuni, în afară de Covid, populaţia a resimţit din plin lipsa serviciilor medicale pentru celelalte specialităţi. Spre exemplu, în toate judeţele vecine există spitale municipale foarte bine dezvoltate şi dotate, care pot prelua oricând o mare parte din pacienţii de la Spitalul Judeţean. Acest lucru este aproape imposibil la Botoşani în momentul de faţă. Dorohoiul ia o parte foarte mică din aceşti pacienţi, pentru că până acum nu s-a investit aproape deloc acolo. Acum începe să se investească mult şi în Spitalul Municipal Dorohoi. Este computer tomograf acolo, au început să aibă gărzi pe mai multe specialităţi medicale, au început să mai angajeze personal, se încearcă ridicarea dotării acelui spital pentru a suplini, pe cât posibil, Spitalul Judeţean atunci când este nevoie. Această pandemie ne-a făcut să realizăm că este nevoie ca şi spitalul din Dorohoi să fie mai bine dotat şi organizat.
– Până şi prezentările la urgenţe au scăzut în 2020 cu aproape 20.000 faţă de 2019.
– Cele mai puţine prezentări au fost în lunile aprilie-mai, spre iunie, când au scăzut drastic prezentările şi ajungeau la Urgenţe doar pacienţii cu Covid şi cei în stare foarte gravă. În plus, multora le-a fost frică de faptul că vin la spital şi se contaminează. De parcă acest virus stătea pe pereţi şi sărea pe ei când ajungeau la spital. Automat, anumite cazuri precum atacuri de panică, dureri de degete, unghie încarnată, o bubiţă pe nas, m-a pişcat ţânţarul de obraz, m-am certat cu prietenul, acele aşa-zise tentative de suicid, toate acestea s-au mai limitat ca număr de prezentări. Mai mult, pe timpul stării de urgenţă nu am avut niciun accident rutier, tocmai datorită impunerii restricţiilor de circulaţie. Plus numărul celor care consumau alcool, fiind închise barurile, restaurantele sau cluburile, a scăzut drastic. Diferenţa se regăseşte în aceste cazuri, care de fapt nu erau cazuri de urgenţă. Dar, treptat-treptat au început să reapară şi aceste cazuri în ultima perioadă. Încă un semn de normalitate, dacă vreţi, să glumim puţin.
– Care a fost cea mai grea situaţie cu care v-aţi confruntat anul trecut ca director al DSP?
– În primul rând readucerea spitalului la statutul de spital mixt, pentru a oferi posibilitatea tuturor pacienţilor de a fi trataţi în această unitate sanitară. Crearea de locuri pentru pacienţi Covid şi non-Covid pentru că erau locuri insuficiente pentru aceştia. Transformarea celor două spitale, TBC şi Recuperare, în spitale de fază doi, pentru a prelua pacienţii Covid cu forme uşoare şi medii, astfel încât să se poată trata şi celelalte afecţiuni în Spitalul Judeţean. Mai ales cei de la Recuperare au spus la început că specialitatea lor şi cazurile pe care le tratează sunt foarte diferite de Covid şi nu pot trata această boală, dar în cele din urmă am ajuns la un consens şi cadrele medicale din ambele spitale au fost de acord să fie spitale de fază doi. O altă mare problemă a fost lipsa de personal pe anumite secţii, după ce foarte multe cadre medicale s-au îmbolnăvit. A fost nevoie să detaşăm personal şi să mutăm angajaţii din protecţie înaltă pentru a nu fi nevoit să închidem activitatea unor secţii. O altă problemă a fost până am reuşit să aducem şi noi medicaţia specifică tratării Covid la Botoşani, acele medicamente scumpe care sunt şi în Protocolul Naţional de Tratament.
– Dar ca medic de urgenţă care a fost cea mai dificilă perioadă din anul care a trecut?
– Păi mai întâi a fost începutul pandemiei, când nu ştiam cu ce ne luptăm, personalul insuficient, suprasolicitat, faptul că spaţiile nu erau suficiente şi nu erau bine dimensionate pentru cei care se adresau în Urgenţe, mai ales în această perioadă de pandemie. Se ştie foarte bine ce probleme au fost la început cu bolnavii care aşteptau afară în parcare noaptea ore sau zeci de ore. Încetul cu încetul însă, toate aceste lucruri au fost îmbunătăţite, timpii de aşteptare la Urgenţe au fost reduşi foarte mult, am reuşit să facem, cu ce şi cât am avut, tot ce e mai bun pentru bolnavi şi pentru ca aşteptarea să fie cât mai scurtă, iar triajul cât mai rapid.
– Din luna noiembrie aproximativ s-au înregistrat foarte multe decese din cauza Covid. Care ar fi explicaţia?
– În ultimele două-trei luni pacienţii s-au prezentat foarte târziu la spital. Faptul că circulă pe Internet tot felul de reţete pentru tratarea Covid, faptul că se pot testa la domiciliu, îşi pun singuri diagnosticul, iar timp de o săptămână sau chiar două stau şi se tratează singuri acasă, cu medicaţia pe care au crezut că pot să şi-o administreze singuri. Apoi a scăzut saturaţia, boala a avansat, probabil le sunt afectate şi alte organe şi abia apoi se prezintă la spital, când deja sunt într-o formă foarte gravă. Mulţi dintre ei cu comorbidităţi, ceea ce le-a accelerat agravarea bolii şi ulterior, din păcate, decesul.
– Deci teoretic ar trebui să se prezinte la primele simptome.
– Teoretic, la primele simptome ar trebui să se adreseze medicului de familie. Să se prezinte fizic la medic pentru o consultaţie, nu prin telefon. Dacă acesta consideră că ar fi necesar, îl poate trimite la spital, sau poate cere şi o testare la domiciliu. Dacă nu merge la medicul de familie, măcar să se prezinte la spital la un consult. Fiind un număr mare de pacienţi cu această afecţiune, iar personalul redus, este normal că trebuie să existe şi o oarecare răbdare şi din partea pacienţilor. Aceştia trebuie să ştie că sunt consultaţi în funcţie de gravitatea bolii, nu de ordinea în care au ajuns la Urgenţe.
– Ce v-a convins să vă vaccinaţi, pentru că la început eraţi relativ circumspectă?
– Eu sunt pentru vaccinare. Dacă am fost mai reticentă la început a fost pentru că nu aveam prea multe informaţii la dispoziţie despre acest vaccin. Pot spune că nici acum nu am toate informaţiile, dar ceea ce am studiat şi am citit despre vaccin m-a convins că este singura soluţie să trec peste această pandemie. Timp de zece luni, de când a apărut Covid, am scăpat de această boală, dar tot cred cu tărie că cel mai bun mod de a te proteja este vaccinarea.
– Cu toate acestea, mulţi dintre colegii dumneavoastră încă sunt reticenţi la vaccinare…
– Asta şi pentru că mulţi dintre ei au trecut prin boală, unii încă au anticorpi, unii poate mai aşteaptă noi studii despre acest vaccin. Până la urmă şi medicul şi asistentul şi infirmierul, cu toţii sunt oameni în primul rând, cu temeri, atunci când este vorba despre ceva atât de nou. Cu toate acestea, pe prima listă de vaccinare avem aproape 600 de persoane la Botoşani şi Dorohoi. Mulţi dintre cei care vor să se vaccineze sunt dintre cei care erau sceptici la început.
– Dacă o persoană se îmbolnăveşte de Covid după prima doză, ce se întâmplă?
– Studiile arată că acea persoană va face o formă uşoară a bolii. Pentru că după prima doză acest ARN mesager dă informaţii organismului pentru a crea anticorpi împotriva coronavirusului. Doar că, fiind o singură doză, nu vor fi anticorpi suficienţi. Din acest motiv pacientul va dezvolta o formă uşoară a bolii. Automat că acea persoană va fi deja protejată mai bine împotriva bolii decât un om care nu este vaccinat. Dar să nu confundăm vaccinarea cu renunţarea la măsurile de protecţie personală. Dacă te vaccinezi nu înseamnă că a doua zi dai jos masca, renunţi la distanţare, renunţi la măsurile de igienă. Vaccinarea va fi eficientă în momentul în care populaţia va fi vaccinată în masă şi atunci vom putea spune că vaccinul îşi va face cu adevărat efectul. Chiar dacă eu mă vaccinez pot transmite virusul unei persoane care nu este vaccinată şi să o îmbolnăvesc. Ideea este că în cazul acestui vaccin, ca şi la vaccinul gripal, ulterior este posibil să dezvolţi o formă a bolii, dar uşoară, o zi-două vei avea simptome. Nimeni nu spune că dacă te vaccinezi nu mai faci gripă, nu mai faci Covid. Ideea este să nu faci acea formă gravă, care ulterior te va duce la deces.
– Dacă ar fi să repetaţi anul 2020, ce aţi face diferit?
– Nu ştiu dacă aş face ceva diferit. Nu m-am gândit niciun moment la aşa ceva. M-aş implica la fel de mult, a venit cu anumite costuri şi această implicare.
– Ce costuri?
– Pe plan personal, faptul că nu am stat aproape deloc acasă, am fost în permanenţă pe drumuri şi am încercat să îmi ajut colegii din DSP să îşi facă treaba cât mai bine. Asta a însemnat să stau mai puţin aproape de familie, iar asta mi-a lipsit cel mai mult în 2020.
– Iar profesional?
– Faptul că acum nu mai ai timp, ca medic, să stai mai mult cu un pacient, să discuţi cu el, să îi faci o anamneză aşa cum trebuie, să ai timp să aprofundezi ce îţi spune, aşa cum făceam înainte. Faptul că apare această distanţare între pacient şi medic, nu mai este un act intim actul medical. Pacientul te vede îmbrăcat în acel combinezon, arăţi ca un cosmonaut, porţi vizieră, mască. Nu mai există acea apropiere, care îi oferă şi pacientului o anumită stare de confort psihic şi acea linişte când te vede că stai de vorbă cu el, aproape de el.
– Ce aşteptări aveţi de la acest an?
– Ca toţi ceilalţi, să scadă din intensitate acest virus, să se vaccineze suficienţi oameni încât să apară acea imunitate în populaţie. Să nu mai pierdem oameni dragi din cauza virusului, pentru că în anul ce a trecut am pierdut cu toţii oameni dragi, prieteni, rude în faţa acestui virus. Anul 2020 ne-a făcut să ne înstrăinăm unii de alţii, puţin câte puţin. Nu am mai mers la petreceri prea multe, nu am prea mers în concedii, ne-am văzut mai rar sau deloc cu prietenii, iar dacă o făceam, era cu mască şi cu teama de contaminare. Nu ştiu dacă vom mai reveni vreodată la ce am fost înainte, dar sper să ajungem, treptat-treptat, la o viaţă normală. Tocmai din aceste motive aş dori să mulţumesc şi familiei. Soţului şi mai ales fetiţei mele pentru că m-au ajutat şi mai ales înţeles în toată această perioadă şi au „suportat” lipsa mea de acasă. Sprijinul şi susţinerea familiei au contat foarte mult în această perioadă grea, iar colegilor din Urgenţe şi de la DSP le mulţumesc că am făcut o echipă şi am putut peste aceste zece luni. Nu s-a terminat, dar sperăm că greul a trecut.
