duminică, mai 22, 2022
AcasăInterviu„Majoritatea minorilor nu conştientizează urmările pe care le pot avea actele comise...

„Majoritatea minorilor nu conştientizează urmările pe care le pot avea actele comise de ei”

Valeriu Chihaia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, crede că valul de infracţiuni comise de copii este efectul degringoladei din învăţământ de acum aproape 30 de ani

Reporter: – Care este situaţia actuală a infracţionalităţii minorilor?

Valeriu Chihaia: – Pentru a avea un tablou cât mai aproape de realitate, voi prezenta situaţia minorilor trimişi în judecată pentru săvârşirea diferitelor infracţiuni şi a celor netrimişi în judecată, cifre unde constatăm un tren descendent. De exemplu, în 2014 am avut 92 de minori trimişi în judecată şi s-au dispus măsuri de netrimitere cu privire la alţi 101 minori, în 2017 am avut 87 trimişi în judecată şi 90 netrimişi în judecată, în 2018 au fost 77 trimişi în judecată, iar 88 netrimişi, în 2019 cifrele au scăzut la 73 trimişi în judecată, iar în 2021 au fost 57 trimişi în judecată. Am evitat anul 2020 pentru că a fost situaţia cu starea de urgenţă, starea de alertă, cu măsurile de restricţie şi, din punct de vedere infracţional, a fost un an oarecum atipic. Vedem aşadar un trend descendent a infracţionalităţii juvenile, scăderea fiind semnificativă.

– Cifrele dau de gândit în condiţiile în care este vorba despre nişte copii…

– Aşa este, însă ce vreau să spun este că în acelaşi interval s-a observat şi o scădere, este drept mai uşoară, inclusiv a numărului de victime minore, de la 130 de persoane vătămate în 2014, 116 în 2017, 90 în 2018 şi 88 în 2021. Deci scăderea a fost constantă.

– Câţi ani a avut cel mai mic infractor?

– Cel mai tânăr infractor a avut 14 ani la momentul săvârşirii infracţiunii pentru că aceasta este limita de la care putem vorbi de calitatea de infractor, de răspundere penală. Evident, au existat autori ai unor fapte penale, chiar grave din păcate, cu vârste mai mici de 14 ani, însă aceştia nu pot fi numiţi infractori deoarece nu răspund penal. În plus, Legea 272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului interzice expres divulgarea oricăror informaţii cu privire la persoana minorului care nu răspunde penal. La drept vorbind însă, au fost şi copii de 12 sau de 13 ani care au fost implicaţi în comiterea unor infracţiuni.

– Cât de grave sunt faptele comise de minori, pentru că am văzut în ultima perioadă tentative de omor, agresiuni sexuale?

– Minorii au fost cercetaţi pentru comiterea unei game foarte variate de infracţiuni, de la cele îndreptate contra patrimoniului – furturi, distrugeri, etc., până la infracţiuni contra integrităţii personale sau sănătăţii, chiar contra vieţii, din această ultimă gamă nelipsind faptele îndreptate împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale. Din păcate, în cazul acestei ultime game de infracţiuni constatăm că minori au din ce în ce mai mult şi calitatea de victime.

– În ultima perioadă se vorbeşte din ce în ce mai mult de bullying între copii.  Este un fenomen care reprezintă un semnal de alarmă şi pentru procurori?

– Aici situaţia este mai diferită pentru că, de cele mai multe ori, aceste cazuri nu se regăsesc şi într-o cauză penală. Iar aici, sarcina cade cel mai mult în datoria celor care au rolul de a preveni.

– Dar este vorba tot de un fel de agresiune…

– Da, dar care nu îmbracă forma penală a unei infracţiuni şi care nu ajung nici măcar să fie investigate. Cu ajutorul platformelor sociale, cu ajutorul mass-media, unele fapte ies la iveală, dar majoritatea celor petrecute în interiorul colectivităţilor restrânse de elevi nu se cunosc şi nici nu ajung să fie sesizate organelor competente, pentru a fi cercetate penal sau disciplinar.

– De unde se inspiră copiii care ajung să comită infracţiuni?

– Am fi tentaţi să spunem că se inspiră din media, de pe Internet, din ceea ce văd ei în jurul lor, dar adevărul este undeva la mijloc. Este drept, deschiderea către Internet a determinat o schimbare pentru că, dacă ne uităm, multe dintre jocurile pe care le accesează includ şi violenţe, însă, din punctul meu de vedere, mediul familial îşi spune cuvântul. Şi aici voi face o raportare la creşterea infracţionalităţii în general, la persoanele adulte. Spre deosebire de trendul descendent pe care îl înregistrăm în cazul delincvenţei juvenile, la general avem o creştere semnificativă a faptelor penale. De exemplu, luând ca reper volumul de activitate la numărul de cauze înregistrate în 2021, constatăm o creştere de aproape 40% faţă de 2015, de 37% faţă de 2016, de 14% faţă de 2018, de 10% faţă de 2019 şi de 5% faţă de anul 2020. În condiţiile în care avem o infracţionalitate pe un trend evident crescător, normal că şi copiii sunt influenţaţi de mediul familial pentru că, trebuie să recunoaştem, unele fapte sunt comise chiar de persoane din jurul lor – părinţi, poate fraţi, rude, şi aşa mai departe…

– Violenţa în familie e un început?

– Aici psihologii specializaţi în astfel de cazuri ar putea să vă dea răspunsul cel mai bun, însă, din analiza datelor statistice referitoare la faptele comise de minori pe care i-am cercetat noi, da – violenţa în familie nu poate fi un factor inhibitor a pornirilor violente.

– Cât de dificile sunt anchetele în cazul infracţiunilor comise de copii?

– Este clar că sunt mai dificile din două puncte de vedere – în cazul infractorilor minori avem de a face cu persoane al căror psihic este în formare. Trebuie stabilite resorturile care au împins la comiterea acestor fapte. Mai ales în cazul infracţiunilor grave trebuie verificat cu mare atenţie dacă minorii sunt cu adevărat autorii faptelor şi dacă nu cumva vreun adult care încearcă să scape de răspunderea penală, i-a instigat sau chiar i-a prezentat ca fiind autori ai unor fapte. De aceea, probatoriul este mai amplu. Iar în al doilea rând, anchetele în cauzele cu infractori minori sunt îngreunate şi din cauza garanţiilor procedurale suplimentare, dar absolut necesare în acelaşi timp, care trebuie asigurate acestora. Şi aici mă refer în primul rând la asigurarea apărării obligatorii, la asigurarea la fiecare audiere a părinţilor sau a altor persoane în grija cărora se află temporar minorul, precum şi reprezentantul Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului, aspecte care nu de fiecare dată sunt uşor de întrunit. De asemenea, există şi o altă serie de dificultăţi în ceea ce priveşte administrarea efectivă a probatoriului. De exemplu, în cazul infractorilor între 14 şi 16 ani trebuie stabilită în prealabil existenţa discernământului la momentul comiterii faptei, aspect care presupune întocmirea unei expertize medico-legale psihiatrice. Sunt procedee probatorii care, chiar dacă nu sunt probe în adevăratul sens al cuvântului, pot oferi informaţii sau indicii la implicarea unui minor într-o faptă penală, unele nu pot fi folosite în cazul minorilor, şi aici mă refer la testarea poligraf.

– Aţi fost pus vreodată în dificultate de un copil în timpul unei anchete?

– Da şi nu doar unul. Este vorba de minorii sub 14 ani, care nici măcar nu pot fi supuşi expertizei psihiatrice pentru că nu li se poate conferi calitatea de suspect, cu atât mai puţin cea de inculpat. Ei nu pot fi nici măcar parte în procesul penal, nu pot avea obligaţiile procedural penale şi practic toată cercetarea – de fapt şi termenul de cercetare este un pic impropriu – întreaga modalitate de stabilire a situaţiei reale trebuie să se facă prin intermediul psihologilor din cadrul DGASPC, care iau măsurile de supraveghere specială impuse. De aceea, se ajunge practic la o anchetă complet atipică. Am avut, însă, şi copii care au fost implicaţi într-o violenţă extremă şi aici mă refer la omoruri, la tâlhării soldate cu moartea victimei, minori care nu răspundeau din punct de vedere penal.

– Ce v-a surprins cel mai mult – atitudinea, comportamentul lor?

– Fapta în sine, mai ales dacă a fost vorba de un copil de 14 ani, care a participat activ la o infracţiune care s-a soldat cu suprimarea vieţii unei persoane. Vă daţi seama, este totuşi un copil…Teoretic, putem accepta, dar practic e mai greu să înţelegi că în realitate există aşa ceva…

– La copiii infractori cât este teribilism, cât eroare şi cât reprezintă intenţie?

– La cei trimişi în judecată a existat clar intenţia, dar dacă ne referim la rezoluţia infracţională, de cele mai multe ori a fost vorba de teribilism de moment, chiar şi în cazul infracţiunilor cu violenţă, de o anumită conjunctură, dacă a fost vorba de comiterea faptei împreună cu un adult. Sincer să fiu, nu îmi aduc aminte să fi avut vreodată vreo faptă comisă de un minor care nu răspunde penal şi care a săvârşit fapta de unul singur. Iar în cazul furturilor, unele au fost comise chiar din joacă, dar majoritatea minorilor nu conştientizează urmările pe care le pot avea actele comise de ei.

– Pedepsele în cazul lor sunt suficiente?

– Impropriu spus pedepse pentru că în cazul minorilor nu mai există termenul de pedeapsă. Există doar măsuri educative, care pot fi neprivative de libertate, mare parte a acestora, respectiv participarea la un stagiu de formare civică, supravegherea zilnică, consemnarea la sfârşit de săptămână şi asistarea zilnică, şi măsurile privative de libertate care pot fi de două tipuri – internarea într-un centru educativ pe o perioadă de 1 – 3 ani şi internarea într-un centru de detenţie, cu regim de pază şi supraveghere. În cazul minorilor care dau dovadă de adaptabilitate redusă, iar măsurile educative nu au dat rezultat, după ce autorii împlinesc 18 ani, se poate dispune continuarea executării pedepsei într-un penitenciar.

– În cazul acestora din urmă este suficient să-i închidem?

– Asta numai datele statistice ne pot spune – dacă o persoană care a avut o măsură educativă privativă de libertate pe o perioadă de timp comite o altă infracţiune. Dar în prezent nici statistica nu cred că este edificatoare pentru că aceste măsuri educative au fost introduse în 2014, odată cu Noul Cod Penal, adică în urmă cu opt ani, ori perioada maximă pentru o măsură educativă este de 15 ani, în cazul infracţiunilor în care legea prevede o pedeapsă mai mare de 20 de ani sau detenţiunea pe viaţă.

– Cât de bine este pusă la punct legislaţia noastră cu privire la infracţiunile comise de minori?

– Eu zic că destul de bine. Dovada este chiar statistica de care vorbeam la începutul interviului. Astfel, măsurile în cazul minorilor au fost instituite în 2014, ori acum vedem că numărul infracţiunilor comise de minori este pe un trend descendent. Prin urmare, dacă ne raportăm strict la datele statistice, măsurile educative sunt eficiente. Însă, în niciun caz măsurile legislative nu vor fi în totalitate suficiente pentru o prevenire a faptelor antisociale.

– Cine neglijează delincvenţa juvenilă?

– Eu personal consider că sunt trei factori importanţi care, dacă îşi fac treaba aşa cum trebuie, de la cea mai fragedă vârstă a copilului, acesta nu mai ajunge să fie implicat într-un mediu infracţional şi mă refer aici la familie, biserică, şcoală, aceasta fiind şi ordinea normală.

– Biserica?

– Da. Este părerea mea personală, şi nu mă refer la o anumită confesiune – ortodoxă, catolică sau altceva, ci la toate. Dacă observaţi, în toate domeniile enumerate mai sus avem un numitor comun – ascultarea – ascultare care la nivelul unui copil de vârstă fragedă este ascultarea de părinţi şi ascultarea de reprezentanţii şcolii. Niciunul dintre aceste domenii nu ar trebui să fie generatoare de rezoluţii infracţionale.

– Cine ar trebui să intervină în primul rând?

– Familia în directă relaţionare cu cei din Educaţie. Majoritatea minorilor care în prezent ajung să fie cercetaţi pentru fapte penale sunt de fapt copiii acelor persoane care fac parte din generaţia de imediat după 1990, când şcoala românească a intrat într-un fel de  degringoladă, iar efectele se văd acum. Au fost părinţi care nu şi-au mai găsit locul în societate, au plecat la muncă în străinătate, au lipsit de lângă copii lor pentru a le asigura, în viziunea lor, un trai material mai bun. Tot atunci a crescut şi numărul divorţurilor, iar toate acestea au dus la situaţia actuală. Şi mă refer aici la un orizont de timp format din ultimii 10 ani.

– Unde credeţi că se rupe relaţionarea dintre cele trei elemente?

– Şcoala încearcă să rezolve o parte din aceste carenţe, dar să nu uităm că fiecare copil care ajunge la şcoală vine cu un bagaj dobândit în şapte – opt ani trăiţi în familie. Şi să nu uităm că un copil de 7 ani din aceste zile are un bagaj informaţional din afara mediului familial net superior şi complet diferit faţă de cel al unui copil de acum 20 sau 30 de ani.

– Care ar fi atunci soluţiile pentru intrarea lucrurilor pe făgaşul normal.

– Conştientizarea în mediul familiei a ceea ce înseamnă educaţia unui copil. Pentru că, din păcate, unii părinţi nu înţeleg care este rolul lor în această ecuaţie privind educarea unui copil. În al doilea rând, sprijinirea familiei de către instituţiile care pot oferi suport acolo unde este nevoie. Şi revin, acel mediu familial contează enorm, atât în ceea ce priveşte suportul material, informaţional sau psihologic.

– Ce ar trebui să se schimbe şi cine ar trebui să intervină?

– Aici deja nu mai sunt cea mai adecvată persoană care să îşi dea cu părerea pentru că este vorba despre suportul ce trebuie asigurat în mod normal fiecărei familii.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
21.1 ° C
21.6 °
19.4 °
43 %
10.3kmh
46 %
Dum
21 °
lun
16 °
mar
21 °
mie
25 °
joi
23 °
RON - Română (nou) leu
EUR
4,9492

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să ți se ierte păcatele, îți faci o cruce. Mare. Avantajul dacă ești primar la Mihai Eminescu e că nu o faci pe...

EDITORIAL

Revin astăzi asupra unui subiect extrem de important pe care l-am abordat în urmă cu aproape o jumătate de an în editorialul „Statule român,...

GÂNDUL ZILEI

Peste tot în lume, două tagme profesionale au ca obiect de activitate, efectuarea de curse regulate pe traseul minciună - adevăr şi retur :...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...